In Romania se incearca dezagregarea sistemului public de sanatate

Potrivit unui raport amplu al Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV), in momentul de fata “exista o politica constanta de dezagregare a sistemului public de sanatate si a celui de educatie, atat prin subfinantare, cat si prin decredibilizare prin exemple negative generalizate”.

“Se constata o puternica orientare politica de privatizare a acestor servicii, cu toate consecintele sociale negative”, se mai arata in raportul ICCV. Efectele unei asemenea politici se vor transpune probabil in accentuarea polarizarii sociale, deja observabila in discursurile politice. “Segmentul sarac este condamnat la o stare de sanatate tot mai sarac sustinuta si la o educatie precara (…). Va aparea un dispret fata de largi segmente sociale in pragul saraciei: exclusii din economie, pensionarii, copii, bolnavii si chiar bugetarii”, avertizeaza Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.

Sursa: Economistul

Ministerul Sanatatii a comunicat rezultatele oficiale ale anchetei de la CF2

Potrivit unui comunicat facut public pe site-ul Ministerului Sanatatii, in cazul incidentelor de la CF 2 “nu au fost respectate conditiile igienico-sanitare specifice blocului operator” si nici “conditiile de sterilizare, prin faptul ca s-a reutilizat un dispozitiv medical de unica folosinta, prin resterilizare cu eficienta indoielnica)”.

Printre alte disfunctionalitati remarcate de comisia de ancheta a Ministerului Sanatatii se numara si faptul ca “nu exista un control corect si continuu al circulatiei germenilor in spital”, dar si “lipsa unei politici de aprovizionare si utilizare a dezinfectantelor in functie de tipul de risc infectios identificat pentru fiecare sectie”, potrivit comunicatului.

Conform rezultatelor oficiale ale anchetei afisate pe site, “s-a constatat existenta unui risc real de contaminare a instrumentarului si/sau a substantelor medicamentoase administrate pe cale parenterala, prin nerespectarea procedurilor de manipulare”.

Sursa: Ministerul Sanatatii

Ce isi doresc producatorii de medicamente generice

Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR)  este nemultumita de starea actuala a sistemului de sanatate din Romania. Producatorii considera ca ei sunt cei care sustin intregul lant comercial din industria farma, prin creditatea sanatatii cu 1,5 miliarde de RON, la termene de peste 250 de zile. In conditiile actuale, riscurile creditarii devin din ce in ce mai mari si mai greu de suportat de catre producatorii de medicamente generice, potrivit lui Dragos Damian, vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania

In aceste conditii, producatorii solicita din partea Ministerului Sanatatii si a CNAS un plan coerent, pe termen mediu, care sa sustina producatorii, prin vocea lui Dragos Damian. Acesta solicita din partea autoritatilor statului realizarea unui parteneriat cu producatorii avand ca scop principal definirea unor politici pe termen mediu si lung care sa duca la insanatosirea sistemului de sanatate.

Sursa: Ziarul Financiar

Conferinta Nationala a Pacientilor: 3 zile de dezbateri, peste 100 de speakeri

Au mai ramas doar trei saptamani pana la deschiderea Conferintei Nationale a Pacientilor, editia 2010, cel mai important eveniment al anului, dedicat informarii si imbunatatirii conditiei pacientilor din Romania.

 

„Chiar de la lansarea ideii organizarii acestei conferinte dedicate tuturor pacientilor din Romania, evenimentul s-a bucurat de un real succes si a beneficiat de sprijinul si aprecierea celor invitati sa i se alature. Astfel, Conferinta Nationala a Pacientilor se bucura de prezenta a peste 35 de asociatii de pacienti inscrise pana la acest moment la eveniment, precum si de participarea a peste 100 de speakeri”, a declarat Simona Wist, PR Manager al companiei Sanatatea Media Group.

 

Desfasurata sub sloganul „Comunicare pentru sanatate. Sanatate pentru pacienti”, conferinta va fi structurata pe parcursul a trei zile de dezbateri tematice. Pe data de 11 martie 2010 se vor organiza sesiuni de comunicare pe teme de politici de sanatate, iar in celelalte doua zile ale conferintei se vor dezbate subiecte pe afectiuni specifice. Temele de dezbatere vor fi sustinute de reprezentantii autoritatilor statului din domeniul sanatatii, reprezentantii asociatiilor de pacienti din intreaga tara, precum si de unii dintre cei mai renumiti medici si farmacisti din Romania.

 

Pe data de 11 martie 2010, in cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor, va avea loc prima Conferinta a Asociatiei Nationale de Somnologie, prima asociatie din Romania dedicata pacientilor care sufera de tulburari ale somnului, o initiativa a companiei Sanatatea Media Group. Evenimentul se va bucura de sprijinul si participarea, in calitate de speaker, a domnului Prof. univ. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie si fondatorul somnologiei in Romania.  In cadrul acestei conferinte se vor pune bazele Asociatiei Nationale de Somnologie, care se va constitui legal dupa finalizarea Conferintei Nationale a Pacientilor, editia 2010. Pana atunci, persoanele interesate sa se inscrie ca membri in cadrul asociatiei, sunt rugate sa acceseze www.infopacienti.ro si sa completeze formularul de inscriere din cadrul sectiunii „Asociatia Nationala de Somnologie” sau sa trimita un e-mail pe adresa somnologie@infopacienti.ro.

 

Totodata, pe data de 13 martie 2010 va avea loc prima Conferinta de Oncologie Pediatrica din Romania. Organizat in parteneriat cu Asociatia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viata Este Luminoasa), asociatia parintilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii si anemii grave, evenimentul doreste sa traga un semnal de alarma si cu privire la copiii bolnavi de cancer din Romania. „Pentru a veni in sprijinul micutilor diagnosticati cu cancer, precum si al familiilor acestora, Conferinta de Oncologie Pediatrica din cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor isi propune sa faciliteze accesul la informatii complete si competente cu privire la prevenirea, implicatiile si tratamentul bolilor canceroase la copii”, a adaugat Simona Wist, PR Manager al companiei Sanatatea Media Group.

 

Conferinta Nationala a Pacientilor este un eveniment conceput in maniera interactiva, astfel incat participantii vor avea posibilitatea de a adresa intrebari oficialitatilor, medicilor si specialistilor invitati in calitate de speakeri si vor putea afla, astfel, cele mai bune raspunsuri la problemele cu care se confrunta in calitate de pacienti.

 

In cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor, pe langa sesiunile de comunicare, se va organiza si o expozitie, intitulata „Info Pacienti”, in cadrul careia vor fi expuse standuri de prezentare ale asociatiilor de pacienti, dar si ale companiilor farmaceutice sau ale celor care ofera produse si servicii destinate pacientilor. Evenimentul se va incheia pe data de 13 martie 2010 – Ziua Europeana a Pacientilor.

 

Conferinta Nationala a Pacientilor este un eveniment cu acoperire nationala, care va reuni, pentru prima data in Romania, toti actorii din domeniul sanatatii: reprezentanti ai autoritatilor statului (din cadrul Ministerului Sanatatii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate – C.N.A.S., Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti – C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., Directiei de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti, membrii Comisiilor de Sanatate din Camera Deputatilor si Senatul Romaniei, precum si reprezentanti din cadrul Colegiului Medicilor din Bucuresti si Colegiului Farmacistilor din Romania), reprezentanti ai Universitatilor de Medicina si Farmacie din tara noastra, medici, manageri de spitale, reprezentanti ai farmacistilor si ai companiilor farmaceutice, pacienti, reprezentanti ai asociatiilor de pacienti si ai societatii civile,  in cadrul unei conferinte interactive.

 

Conferinta Nationala a Pacientilor, un eveniment organizat de Sanatatea Media Group, lider in servicii de comunicare si relatii publice in domeniul sanatatii, va avea loc la Bucuresti, in perioada 11-13 martie 2010. Inscrierile se pot face online, prin intermediul formularului de inscriere disponibil pe site-ul evenimentului: www.infopacienti.ro, sectiunea „Inscrie-te”.

 

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile. Avand in vedere amploarea evenimentului si numarul extrem de mare de solicitari de participare venite din partea publicului, pentru a-si asigura un loc in cadrul evenimentului, recomandam persoanelor interesate sa se inscrie din timp.

 

GhidCabinet.ro participa la Conferinta Nationala a Pacientilor in calitate de Partener Media.

Directorul Terapia-Ranbaxy: Solutii pentru 2010

Dragos Damian, noul director (CEO) al companiei Terapia Ranbaxy vorbeste intr-un articol publicat in Ziarul Financiar, despre solutiile care ar putea scoate industruia farmaceutica din situatia dificila in care se afla la inceputul anului 2010. Iata principalele sale propuneri:

-reglementarile din domeniu sa fie pregatite dupa consultarea cu membrii industriei locale, in vederea dereglementarii si a atragerii de noi investitii;
-corpul academic medical si nonmedical si financiar sa sustina medicamentele fabricate in Romania;
-medicii sa le prescrie, farmacistii sa le elibereze, pacientii sa intrebe de ele si sa aiba incredere in ele;
-presa sa reflecteze realizarile industriei locale si sa faca posibila cunoasterea acesteia in afara Romaniei;
-oamenii politici si cei din administratie sa devina adevarate instrumente de marketing pentru promovarea industriei de sanatate romanesti

Sursa: Ziarul Financiar

Sanatatea Media Group va lansa Manifestul pentru Pacientii din Romania

Manifestul pentru Pacientii din Romania este primul document din Romania, redactat sub forma unei petitii, care doreste sa vina in sprijinul tuturor pacientilor din tara noastra, prin implicarea tuturor actorilor din domeniul sanatatii. Este pentru prima data cand pacientilor li se ofera cu adevarat posibilitatea de a participa la adoptarea deciziilor care ii afecteaza in mod direct. Prin intermediul acestui manifest, initiat de Sanatatea Media Group, se doreste ca, incepand cu anul 2010, luna martie sa fie recunoscuta si declarata in mod oficial drept Luna Pacientului din Romania.

Manifestul va fi sustinut de o campanie nationala de informare publica, care se va realiza in parteneriat cu un lant de farmacii din tara noastra. Astfel, in perioada 1-31 martie 2010, toti clientii farmaciilor vor primi bratari inscriptionate cu mesajul „Comunicare pentru sanatate. Sanatate pentru pacienti”, care reprezinta, totodata, si sloganul Conferintei Nationale a Pacientilor, eveniment ce va avea loc la Bucuresti, in perioada 11-13 martie 2010.

Pentru a veni in sprijinul pacientilor, in fiecare an, in luna martie, activitatile desfasurate in Luna Pacientului din Romania vor avea o tematica specifica. Astfel, luna martie 2010 va fi dedicata copiilor bolnavi de cancer din Romania.

Manifestul pentru Pacienti, conceput sub forma unei petitii online, reprezinta un proiect inovator, prin intermediul caruia se doreste tragerea unui semnal de alarma asupra conditiei tuturor pacientilor din tara noastra. Pacientii trebuie sa se afle in centrul sistemului de sanatate romanesc, insa cu precadere in luna martie, autoritatile statului sa fie mai atente la problemele acestora. Persoane importante din domeniul sanatatii, oameni politici, oameni cu putere de decizie, personalitati de marca ale societatii romanesti, lideri din diferite domenii de activitate sustin aceasta initiativa si vor milita pentru infaptuirea obiectivelor asumate prin Manifestul pentru Pacienti.

Manifestul pentru Pacienti se adreseaza, deopotriva, tuturor actorilor implicati in sistemul de sanatate romanesc: pacienti, reprezentanti ai asociatiilor de pacienti din intreaga tara, precum si ai organizatiilor non-guvernamentale interesate de imbunatatirea conditiei pacientilor, membri ai Comisiei Europene si ai Parlamentului European, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, ai Caselor de Asigurari de Sanatate, ai Directiilor de Sanatate Publica, oficialitati din cadrul Comisiilor de Sanatate din Camera Deputatilor si Senatul Romaniei, manageri ai spitalelor si institutiilor de sanatate din tara, medici, avocati, reprezentanti ai farmacistilor, ai companiilor farmaceutice si ai companiilor care ofera produse si servicii destinate pacientilor.

Detalii cu privire la data lansarii Manifestului pentru Pacienti si a modalitatii de semnare a petitiei pot fi obtinute de pe www.infopacienti.ro.

Vaccinul anti-A/H1N1: necesitate sau campanie de marketing?

In contextul in care Germania se pregateste de lansarea campaniei de imunizare in masa impotriva virusului gripei A/H1N1, in spatiul public din aceasta tara a fost lansata o dezbatere cu privire la siguranta oferita de vaccinurile existente in acest moment. Unii medici germani atrag atentia ca doar unul dintre vaccinuri, Celvapan, produs de compania americana Baxter, ar fi sigur. De acest vaccin ar urma sa beneficieze doar 300000 de persoane, militari, medici, politisti si lideri politici. Celelalate 50 de milioane de germani ar urma sa fie vaccinate cu Pandermix, de la GlaxoSmithKline, considerat mai putin sigur deoarece ar contine aditivi periculosi.

Presa germana critica impartirea populatiei germane in doua categorii, privilegiati si cetateni de rangul al doilea. Pentru a pune capat speculatiilor, cancelarul Angela Merkel a declarat ca ambele vaccinuri sunt sigure si ca ea insasi va face vaccinul Pandermix, la fel ca restul populatiei.

Mai mult, numerosi jurnalisti si medici germani vad campania de vaccinare ca pe o mare actiune de marketing, in conditiile in care achizitionarea vaccinului inseamna importante contracte cu statul. Desi statul german a comandat 50 de milioane de doze de vaccin pentru germani, doar o treime din populatia de 82 de milioane de locuitori a germaniei este de acord cu vaccinarea, 59% dintre germani declarand ca nu se tem de gripa A/H1N1. O pozitie similara a populatiei se inregistreaza in Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta si Olanda.

Dumneavoastra ce parere aveti? Este necesara vaccinarea in masa a populatiei Romaniei impotriva virusului gripei A/H1N1?

Sursa: Gandul

Doua ONG-uri acuza UE ca favorizeaza marile companii farma

Organizatiile neguvernamentale Oxfam International si Health Action Europe acuza Uniunea Europeana ca actioneaza in favoarea marilor companii farmaceutice si impotriva intereselor a 2 miliarde de oameni care nu au acces la medicamente esentiale. Acuzatia este cuprinsa intr-un raport realizat de cele doua ONG-uri si dat publicitatii recent.

Potrivit acestui raport, tari membre ale UE, precum Germania si Olanda au confiscat medicamente produse in India si destinate unor tari precum Brazilia, Columbia si Nigeria. Sub pretextul impunerii unor reguli de proprietate intelectuala foarte stricte, Uniunea Europeana urmareste sa blocheze accesul populatiei la medicamente ieftine, oferind ca alternativa medicamente scumpe produse de marile companii farmaceutice. Rezultatul acestei politici este cresterea preturilor la medicamente in tarile in curs de dezvoltare, in viziunea acestor organizatii.

Business Standard

Raspunsul Ministerului Sanatatii la comunicatul IPP

Ministerul Sanatatii a difuzat ieri, 22 septembrie un raspuns la comunicatul Institutului pentru Politici Publice. In comunicatul IPP se solicita incetarea asocierii imaginii candidatilor la Presedintie cu investitii din banii publici, cu referire directa la prezenta presedintelui PSD, Mircea Geoana, la inaugurarea unitatii SMURD Braila. Iata precizarile Ministerului Sanatatii cu privire la acest eveniment:

1. Evenimentul la care dr. Ion Bazac, ministrul Sanatatii a participat alaturi de presedintele Senatului Romaniei, ministrul Educatiei, ministrul Muncii si alti demnitari a fost organizat de catre Consiliul Judetean Braila si Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă Braila si nu de catre Ministerul Sanatatii.

2. Ambulantele la care se face referire in comunicatul IPP apartin ISU Braila, institutie aflata in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.

3. Ceremonia de inaugurare a SMURD s-a desfasurat pe platoul din fata Palatului Administrativ Braila, la eveniment fiind invitati sa participe toti senatorii si deputatii judetului Braila, indiferent de apartenenta politica. Si la Braila inaugurarea statiei SMURD a respectat ceremonialul militar traditional, fara a fi folosite insemne sau sigle de partid.

4. In ziua respectiva, organizatia PSD Braila a organizat o conferinta de presa la sediul partidului, la care a participat si ministrul Sanatatii in calitatea sa de membru al acestei organizatii. Conferinta nu a fost o consecinta a evenimentului de inaugurare SMURD la care ministrul Bazac a fost invitat.

Inaugurarea SMURD Braila, criticata de Institutul de Politici Publice

Saptamana trecuta a fost inaugurata prima statie SMURD din judetul Braila. La  eveniment a participat, alaturi de ministrul Sanatatii, Ion Bazac, presedintele PSD, Mircea Geoana. Prezenta liderului PSD si a siglei partidului in cadrul festivitatilor a atras criticile Institutului pentru Politici Publice. Intr-un comunicat difuzat ieri, IPP solicita candidatilor la presedintie sa nu isi mai asocieze imaginea cu investitii din bani publici. In acelasi timp, IPP solicita Ministerului Sanatatii sa explice daca aceasta investitie a fost facuta cu bani publici sau cu banii PSD.

Sursa: Ziua