Producatorii de medicamente generice, nevoiti sa crediteze farmaciile

Reprezentantii Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) sustin ca, din cauza ca famaciile nu primesc bani de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru a-si plati datoriile catre furnizori, producatorii de medicamente generice sunt nevoiti sa crediteze farmaciile de pe teritoriul tarii. Daca acesti producatori nu ar mai acorda credite, farmaciile s-ar afla in imposibilitatea de a mai elibera medicamente compensate si gratuite.

“Reusim sa creditam farmacistii din Romania. In acest moment creditele pe care le operam in piata sunt de peste un miliard de lei. Sper sa fie un ajutor pentru farmacisti. Ar trebui totusi ca statul roman sa plateasca datoriile farmaciilor. CNAS plateste in momentul de fata datoriile farmaciilor din perioada octombrie, noiembrie 2009″, a explicat presedintele APMGR, Dragos Damian.

Asociatia a fost infiintata in urma cu un an de zile cu scopul de a sustine drepturile companiilor care se ocupa de fabricarea produselor farmaceutice romanesti. “Ne dorim sa facem cunoscuta industria romaneasca si sa aratam ca ea nu a disparut. Vrem sa ne pozitionam ca si partener al autoritatilor, mai ales al Colegiului Medicilor si al Colegiului Farmacistilor”, a declarat Damian.

Sursa: PaginaFarmacistilor.ro

Bolnavii nu gasesc inlocuitori la toate medicamentele originale

Masura CNAS de modificare a sistemului de compensare a medicamentelor ii obliga pe unii pacienti sa plateasca si de 4-5 ori mai mult pentru retete, potrivit vicepresedintei Colegiului Farmacistilor din Romania (CFR), Clara Popescu.

“Originalele care nu au inlocuitori trebuie cumparate. Daca pacientul nu are bani si nu-si permite sa cumpere reteta, nu isi mai face tratamentul. Dintre medicamentele romanesti, numai pentru 20% se plateste mai putin”, a declarat vicepresedinta CFR.

Popescu sustine ca majoritatea farmaciilor nu mai pot elibera medicamente compensate, in special cele independente. CNAS a ajuns cu platile catre farmacii in luna octombrie, cand ar fi trebuie sa se afle in luna noiembrie. “Nu stim ce se va intampla in continuare, daca se vor continua platile sau nu”, a adaugat Clara Popescu.

Medicii de familie sunt nevoiti sa explice bolnavilor ca tratamentele pe care le luau de ani de zile trebuie schimbate cu altele care sa contina medicamente mai ieftine, intrucat pretul vechilor retete a crescut chiar si de cinci ori, potrivit lui Carmen Barba, medic de familie.

“Mi-e mila de oameni. Trebuie sa le spun ca acum retetele lor sunt mai scumpe, unele duble chiar. Ii vad cum numara banii. Nu le mai ajung sa-si cumpere reteta pentru trei luni. Numara iar. Pana la urma imi cer medicamentele pentru o luna. Poate luna viitoare se vor mai ieftini, zic ei”, a declarat Barba.

Sursa: Cronica Romana

Doctorul Naum Ciomu, bun de plata 120 de ani pentru malpraxis

Medicul Naum Ciomu a sustinut, la Tribunalul Bucuresti, ca ar avea nevoie de 120 de ani pentru a plati cei 500.000 de euro pe care instanta a decis ca ii datoreaza ca daune materiale si morale fostului sau pacient Ion Jiga, pe care l-a mutilat in timpul unei interventii chirurgicale.

Declaratia sa a fost data in procesul in care Spitalul “Theodor Burghele” solicita returnarea sumei ce a fost platita pacientului mutilat de medicul Ciomu. Dupa decizia din noiembrie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti, in care au fost condamnati Naum Ciomu si Spitalul “Theodor Burghele” (fostul spital Panduri), unde a avut loc operatia in urma careia Ion Jiga s-a trezit cu penisul sectionat, in contul pacientului au fost virati 200.000 de euro, de la Administratia Spitalelor a Primariei Capitalei. Restul banilor urmeaza sa-i fie platiti in doua transe de cate 150.000 de euro, pana in 2011.

Directorul Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale (ASSM), Marius Savu, a declarat ca institutia pe care o conduce a acceptat sa dea acesti bani pentru ca Spitalul “Theodor Burghele” sa nu fie inchis, deoarece, daca nu ar fi existat bani pentru plata daunelor, spitalul ar fi fost executat silit, ajungand sa fie inchis.

Sursa: Puterea

Programul noii campanii de vaccinare anti-HPV

 Ministerul Sanatatii a difuzat astazi un comunicat cu privire la reluarea si extinderea campaniei de vaccinare impotriva HPV.

-Incepand de luna viitoare, vaccinarea fetitelor cu varste cuprinse intre 12 si 24 de ani  se va putea realiza si prin intermediul cabinetelor de ginecologie si a cabinetelor de planificare familiala din sistemul sanitar, nu numai in cadrul  cabinetelor scolare si ale medicilor de familie asa cum era prevazut pana in prezent

 -De asemenea, si femeile cu varsta peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit in cadrul cabinetelor ginecologice si de planificare familiala din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog

 Noile masuri au fost decise de catre Ministerul Sanatatii in urma discutiilor purtate cu reprezentantii Comisiilor de specialitate de medicina de familie si obstetrica –ginecologie.

 Pana la data de 17 februarie 2010 au fost  vaccinate un numar de :

 -11731 fete cu varsta intre 12-14 ani

 -3365 tinere cu varsta intre 15-19 ani

 -1228 tinere cu varsta intre 20-24 ani

 Vaccinarea este gratuita si va continua si in acest an.

 Incepand din luna noiembrie 2009, Ministerul Sanatatii a demarat a doua-a campanie de vaccinare antiHPV, in urma Rezultatelor studiului realizat la nivel national pentru evaluarea Campaniei de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare antiHPV. Conform acestuia, 52% dintre cei care si-au exprimat o decizie de actiune sunt de acord cu vaccinarea fetitelor lor in varsta de 12-14 ani.  In luna decembrie 2009 s-a hotarat si extinderea campaniei de vaccinare la toate fetele cuprinse in grupa de varsta 12-24 ani, atat prin cabinetele medicale din unitatile de invatamant, cat si prin cabinetele medicilor de familie.

Sursa: Ministerul Sanatatii

Sistem de reintinerire faciala, in premiera in Romania

A fost lansat, in premiera in Romania, sistemul Celution, de reintinerire faciala, pe baza de celule stem. Sistemul a fost dezvoltat de compania americana Cytori Therapeutics si este realizat, in premiera in Romania de catre dr. Constantin Stan. Acesta este primul medic roman care realizeaza o interventie de acest tip. Tehnica folosita este aceea de a folosi celule stem extrase din propriul tesut adipos al celui care beneficiaza de aceasta interventie. Celulele sun apoi folosite pentru reducerea ridurilor dintre sprincene si a celor de expresie. Sistemul a fost lansat in SUA si Asia incepand cu luna noiembrie 2009. In Romania, Celution este disponibil in clinicile dr. Stan, Clinica Medical Service (Bacau) si Villa Bella (Bucuresti).

Sursa: Avantaje

Vaccinarea anti-HPV continua in ianuarie

Cea de-a doua etapa a campaniei de vaccinare impotriva cancerului de col uterin se va desfasura in ianuarie 2010. Aceasta etapa se adreseaza fetitelor din clasele a VI-a si a VII-a care au primit prima doza a vaccinului in luna noiembrie. Sesiunea de vaccinare va fi anuntata in scoli si in mass-media cu cateva luni inainte. Cea de-a treia si ultima doza a vaccinului va fi administrata in luna mai 2010.

Informatii despre aceasta campanie sunt disponibile pe site-ul www.informarehpv.ro. Cei care doresc sa adreseze intrebari specifice, pot scrie un e-mail la adresa intrebari@informarehpv.ro sau pot suna gratuit la numarul de telefon 0-800-800-008. Ministerul Sanatatii precizeaza ca vaccinarea nu este obligatorie, dar este recomandata cu fermitate.

Starea de sanatate a bebelusului ars in incubator: 8 decembrie 2009

Bebelusul de sex masculin, in varsta de 27 de zile, operat de doua ori (interventie chirurgicala de excizie-grefare precoce si seriata) pentru arsuri TGD+ pe 20% din suprafata corpului de catre o echipa de medici condusa de domnul Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti:

 

·         Este afebril, compensat cardio-circulator, respirator si digestiv;

·         Prezinta diureza si scaun normale, respectiv o buna toleranta digestiva;

·               Bebelusul primeste tratament local zilnic si tratament general sustinut si complex, in echipa interdisciplinara; evolutia locala este favorabila;

·         Copilul creste in greutate;

·         Prezinta tonus si reactivitate normale pentru varsta lui;

·         Monitorizarea parametrilor vitali, hematologici si biochimici se realizeaza in continuare.

 

Sursa: Spitalul Grigore Alexandrescu, Sanatatea Media Group

 

Starea de sanatate a bebelusului ars in incubator: 7 decembrie 2009

Bebelusul de sex masculin nascut pe data de 11 noiembrie 2009 (26 de zile de la nastere) si operat de doua ori pentru arsuri TGD+ extensive (prima interventie chirurgicala – 16 noiembrie 2009; a doua interventie chirurgicala – 2 decembrie 2009) se afla in continuare sub ingrijirile echipei de medici de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti. Examenul medical efectuat in perioada 5-7 decembrie 2009 a relevat urmatoarele aspecte: 

·         Nou-nascutul este afebril, compensat cardio-circulator, respirator si digestiv;

·         Creste in greutate;

·         Tonusul, reactivitatea si dezvoltarea sunt normale pentru varsta sa;

·         Bebelusul primeste tratament general complex si sustinut;

Monitorizarea parametrilor vitali, biochimici si hematologici se realizeaza in continuare

Starea de sanatate a bebelusului ars in incubator: 4 decembrie 2009

Bebelusul de sex masculin nascut pe data de 11 noiembrie 2009 (23 de zile de la nastere) si operat pentru a doua oara pe data de 2 decembrie 2009 (ziua a II-a postoperator) se afla în continuare sub supravegherea echipei medicale interdisciplinare a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti.  Examenul medical efectuat în cursul acestei zile de echipa de medici coordonata de Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul spitalului, a relevat urmatoarele aspecte: 

• Nou-nascutul este afebril, compensat respirator si cardio-circulator;
• Bebelusul se alimenteaza, nu varsa, diureza este pastrata;
• Primeste tratament local zilnic al zonelor grefate;
• Tonusul si reactivitatea sunt normale;
• Nou-nascutul se afla în continuare sub monitorizare

Surse: Spitalul Grigore Alexandrescu, Sanatatea Media Group

Numarul locurilor la Rezidentiat va fi suplimentat

 Guvernul Romaniei a aprobat Memorandumul initiat de Ministerul Sanatatii prin care este prevazuta suplimentarea unui numar de 1500 de locuri in specialitatea medicina de familie la concursul de rezidentiat din sesiunea noiembrie 2009. Tinerii medici care au obtinut punctaj de promovare la concursul de Rezidentiat, dar fara loc sau post, vor fi potrivit acestui proiect, incadrati ca rezidenti in medicina de familie.

Ministrul interimar al Sanatatii, Adriean Videanu a semnat astazi, 4 decembrie, proiectul de Hotarare de guvern vizand suplimentarea numarului de locuri la rezidentiat. Aceasta va fi inaintat spre aprobare Guvernului, in sedinta de miercuri, 9 decembrie 2009.

Sursa: Ministerul Sanatatii