11168 de cazuri de gripa A (H1N1) la nivel mondial

In 22 mai 2009 se inregistrau in intreaga lume 11168 cazuri confirmate de gripa A (H1N1) la nivel mondial. Numarul deceselor cauzate de noua forma de gripa este de 86 persoane, iar numarul noilor cazuri aparute de la ultimul raport (din 21 mai) al Organizatiei Mondiale a Sanataii este de 134. 42 de tari au confirmat cazuri de gripa. Cele mai multe cazuri se inregistreaza in SUA (5764 cazuri si 9 decese) urmate de Mexic (3892 cazuri si 75 decese), Canada (719 cazuri si un deces), Japonia (294 cazuri, 0 decese), Spain (113 cazuri, 0 decese) si Marea Britanie (112 cazuri, 0 decese).

Sursa: OMS

Gripa A (H1N1): 6500 de cazuri in 33 de tari

Keiji Fukuda, director general adjunct al Organizatiei Mondiale a Sanatatii a anuntat joi ca la nivel mondial exista 6500 de cazuri confirmate de infectii cu virusul H1N1. Cazurile au fost semnalate in 33 de tari, cele mai multe infectii inregistrandu-se in SUA si Mexic. Pana acum virusul a cauzat moartea a 65 de persoane in Mexic (60), SUA (3), Canada (1) si Costa Rica (1). In Europa, cele mai multe cazuri confirmate se inregistreaza in Spania (100). In Romania nu a fost semnalat pana in prezent (15 mai 2009) niciun caz de gripa H1N1.

Cazurile de gripa A din SUA, mai numeroase decat cele din Mexic

Numarul cazurilor confirmate de gripa A (H1N1) din SUA l-a depasit pe cel al cazurilor inregistrate in Mexic, unde virusul s-a manifestat cu cea mai mare intensitate pana acum. Astfel, in seara zilei de 12 mai 2009 fusesera confirmate 2600 de cazuri de gripa A in SUA si 2059 in Mexic, potrivit datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. In schimb, Mexicul continua sa aiba cea mai mare cifra de decese cauzate de virusul H1N1, 56, fata de 3 cazuri inregistrate in SUA. In Europa, cele mai multe cazuri de gripa A se inregistreaza in Spania (95) si Marea Britanie (55).

Sursa: Organizatia Mondiala a Sanatatii

Economia mexicana, oprita pentru cinci zile din cauza gripei porcine

Dupa anuntul Organizatiei Mondiale a Sanatatii privind ridicarea nivelului de alerta privind gripa porcina, presedintele mexican, Felipe Calderon a decis inchiderea pentru 5 zile a majoritatii institutiilor de stat si a companiilor private. Decizia este echivalenta cu oprirea economiei mexicane.

Intr-un discurs televizat, presedintele Calderon a spus ca nu exista loc mai sigur decat propria casa pentru protectia impotriva virusului H1N1, al gripei porcine. In Mexic, numarul de decese cauzate de gripa porcina a ajuns la 176 de persoane. Alte 11 tari au raportat cazuri confirmate de gripa. Ultimele doua tari aparute pe lista sunt Austria si Elvetia, cu cate un caz.

Gripa porcina a ucis 103 persoane in Mexic

Autoritatile din capitala mexicana, Mexico City, anunta ca numarul persoanelor decedate in urma contactarii virusului gripei porcine a ajuns la 103. Toate scolile, universitatile si catedralele din oras au fost inchise, iar armata a distribuit 4 milioane de masti de protectie. In prezent autoritatile analizeaza posibilitatea inchiderii transportului in comun.    

Banca Mondiala a oferit Mexicului un imprumut de 205 milioane de dolari, pentru efortul de stopare a raspandirii virusului. Organizatia Mondiala a sanatatii considera ca situatia reprezinta o urgenta de sanatate publica internationala, in conditiile in care sunt semnale conform carora si in alte tari sunt investigate potentiale cazuri de gripa porcina. In afara de Mexic, cele mai multe cazuri au fost semnalate in SUA, in special in New York. Guvernul american a declarat, la randul sau, stare de urgenta de sanatate publica. Alte tari in care exista semnale privind infectarea cu virusul gripei porcine sunt Noua Zeelanda, Israel si Spania.

Simptomele gripei porcine includ febra, stare letargica, lipsa poftei de mancare, tuse, dureri in gat, ameteli, stari de voma si diaree.

Sursa: CNN