Grupurile din piata farma s-au angajat sa colaboreze cu AMA pentru combaterea dopajului

Agentia Mondiala Antidoping (AMA) si Federatia Internationala a Industriei Medicamentului (FIIM), care regrupeaza principalele grupuri farmaceutice, au semnat la inceputul acestei saptamani un acord de cooperare in problema dopajului in sport. Aceasta “declaratie comuna de cooperare” vizeaza sa transforme grupurile farmaceutice in parteneri activi in lupta impotriva somajului, cu scopul de a identifica potentialul dopant al unui medicament, cu mult inainte de punerea acestuia pe piata.

Agentia a semnat deja, in trecut, cateva acorduri cu societatile farmaceutice, in mod individual, printre acestea numarandu-se grupul elvetian Roche, pentru EPO Cera, eritropoietina de generatia a treia, care a fost utilizata de unii ciclisti in Turul Frantei 2008, precum si de anumiti sportivi participanti la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Presedintele FIIM, Haruno Naito, a precizat ca membrii asociatiei pe care o conduce recunosc ca “medicamentele pot fi utilizate in mod gresit, pentru imbunatatirea randamentului sportiv, creandu-se astfel o concurenta injusta si producand, totodata, riscuri pentru sanatatea si viata sportivilor”.
“Colaborarea dintre companiile farmaceutice si AMA creeaza mai multe resurse pentru combaterea dopajului si obtinerea unui sport mai curat si mai sanatos”, a declarat Naito.

Sursa: Agerpres

Federatia TESA cere demisia ministrului Sanatatii

Reprezentantii Federatiei TESA intentioneaza sa ceara demisia ministrului Sanatatii. Sindicalistii nu sunt de acord cu faptul ca Attila Cseke a anuntat recent, prin intermediul unui comunicat de presa postat pe site-ul Ministerului, ca vor fi disponibilizati aproximativ 3.100 de angajati TESA din Sanatate, din unitatile spitalicesti de pe tot teritoriul tarii.

“Pana la sfarsitul acestei saptamani vom trimite o adresa oficiala prin care vom solicita demisia lui Attila Cseke. In total avem, in spitalele din tara, 400.000 de angajati TESA. Sunt putini, avand in vedere faptul ca de mai bine de un an de zile multi dintre angajati au plecat in strainatate pentru a profesa. Acum un singur angajat TESA se ocupa si de patru sectii intr-un spital”, a declarat Augustin Chifor, presedintele Federatiei TESA.

Solicitarea demisiei ministrului Sanatatii nu este insa singura arma pe care o vor folosi cei de la TESA. Noul ordin dat de ministrul Cseke Attila cu privire la disponibilizarile din sectorul medical i-a determinat pe angajatii TESA din unitatile medicale din teritoriu sa se gandeasca la posibilitatea declansarii unei greve generale.

“Personalul TESA din teritoriu deja ne-a anuntat ca intentioneaza sa organizeze o greva generala. Astfel, in cel mai scurt timp posibil, urmeaza sa ne intalnim intr-un consiliu national la care sa stabilim cum vom organiza aceasta greva”, a precizat Alexandra Chifor, vicepresedintele Federatiei TESA.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Personalul TESA din Sanatate, in greva generala

Federatia personalului TESA din Sanatate ameninta cu greva generala, in urma deciziei Ministerului Sanatatii de a initia un nou normativ de personal pentru unitatile sanitare cu paturi, aflat in prezent in dezbatere publica, conform caruia va exista un post de medic repartizat la 5-15 paturi si care da posibilitatea reducerilor de personal din categoria TESA si muncitori. Restructurarile de personal ar putea conduce la reducerea a 3.100 de posturi din categoria personalului administrativ din spitale.

“Federatia TESA din Sanatate respinge in totalitate Comunicatul de Presa dat de catre Ministerul Sanatatii referitor la reducerile de personal TESA din sistemul sanitar si il considera o forma de discriminare folosita de actuala conducere a Ministerului. Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, intr-un stil specific actualului Guvern, a facut in acest comunicat afirmatii ce nu au nicio legatura cu starea de fapt din spitalele romanesti”, au declarat reprezentantii Federatiei TESA, afiliata la Cartel Alfa.

“Tinem sa-i reamintim domnului ministru ca salariile personalului TESA sunt foarte mici, rareori depasind 1.000 de lei pe luna, iar aceasta reducere de personal ar insemna o reducere a cheltuielilor de personal ale spitalelor cu procente situate intre 1% si 2%”, se arata in comunicatul de presa remis de Federatia TESA, ca raspuns la anuntul Ministerului.

Ministerul Sanatatii a definitivat un nou normativ de personal pentru unitatile sanitare cu paturi, aflat in dezbatere publica. Potrivit reprezentantilor institutiei, normativul va avea ca efect reducerea unui numar de pana la 115 posturi din categoria TESA (la SJU Galati, spre exemplu) in unitatile sanitare unde exista excedent de personal fata de normativul din proiect. In total, aproximativ 3.100 de posturi din aceste categorii vor fi restructurate.

Sursa: Realitatea.net

Federatia Sanitas: Sistemul de sanatate se va confrunta cu o criza grava de personal

In urma noului plan de masuri anuntat de Guvern, sistemul public de sanatate romanesc ar putea intra intr-o criza grava de personal, a avertizat Marius Petcu, presedintele Federatiei Sindicale Sanitas. In Sanatate, tot mai multi medici vor pleca sa lucreze in stainatate. Imediat dupa anuntarea masurilor de austeritate a crescut exponential numarul angajatilor din domeniu care au abordat firmele de recrutare pentru a-si gasi un job in strainatate.

“Pleaca masiv, in special tinerii, care se adapteaza mai usor”, potrivit lui Marius Petcu. De aceea, avertizeaza liderul sindical, in cel mult 10 ani, sistemul de va confrunta cu o imbatranire a profesionistilor din Sanatate si cu o grava criza de personal. Vor ramane in Romania doar cei care nu au curajul sa plece si cei care nu sunt suficient de buni pentru a obtine un post afara. Ceea ce va duce, impreuna cu deficitul de personal, si la scaderea calitatii serviciilor de sanatate.

Sursa: Adevarul

CNAS promite acces mai larg la programele nationale pentru tratamentul cancerului

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Lucian Duta, a promis, in cadrul unei conferinte organizate de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), ca accesibilitatea la programele nationale de tratament de care beneficiaza in prezent bolnavii de cancer va creste.

Duta a precizat ca schimbarea mecanismului de compensare, preconizata a intra in vigoare de la 1 iulie, nu va afecta pacientii aflati in tratament in cadrul programului adresat bolnavilor de cancer. Seful CNAS a mai promis si realizarea Registrului National de Cancer care va monitoriza fondurile alocate oncologiei, terapiile de care beneficiaza pacientii si eficienta acestora si care va genera in final o bugetare corecta bazata pe statistica a Programului National de Cancer.

“Vom milita pentru finantarea corecta a sistemului in general si pentru pacientii oncologici in special, pentru accesul la investigatii si tratament si pentru demararea unui screening real organizat la nivel national pentru cele mai frecvente forme de cancer. FABC va monitoriza situatia Programului National de Cancer. Ne propunem ca reprezentantii nostri sa fie in comisiile MS si CNAS pentru a putea face propuneri reale legate de nevoile pacientilor”, a declarat Cezar Irimia, presedintele FABC.

Sursa: GhidCabinet.ro

Sindicalistii din Sanatate au protestat la Cotroceni. “Solidaritatea Sanitara” contesta reducerea paturilor din spitale

Federatia Sindicala Cartel Alfa si Blocul National Sindical au organizat vineri, in fata Palatului Cotroceni din Capitala, in intervalul 09:00-11:00, un miting de protest la care erau asteptate sa participe aproximativ 4.000 de persoane. Printre protestatari s-au numarat si reprezentanti ai Federatiei “Solidaritatea Sanitara” din Romania si ai Federatiei TESA.

Federatia “Solidaritatea Sanitara” a contestat cu aceasta ocazie si Ordinul ministrului Sanatatii de reducere a numarului de paturi din spitale, pe motiv ca documentul nu respecta conditiile contractuale si legale. Federatia a solicitat Ministerului Sanatatii sa revina asupra deciziei, intrucat aceasta trebuie sa urmeze calea negocierii cu organizatiile sindicale. In caz contrar, reprezentantii federatiei au amenintat ca vor ataca masura in instanta, atat la nivelul Ministerului Sanatatii, cat si la fiecare unitate sanitara din tara.

Sindicalistii au aratat ca, in conformitate cu o prevedere din contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara, Ministerul Sanatatii avea obligatia sa prezinte organizatiilor sindicale din ramura sindicala intentia fundamentala de desfiintare a numarului de paturi, urmand ca deciziile sa fie luate de comun acord.
In opinia FSS, reducerea numarului de paturi din spitale va afecta serios si salariatii, putand conduce la disponibilizari de personal. Aceasta masura va reduce chiar si calitatea serviciilor medicale.

Sursa: Cronica Romana

Federatia Sanitas contesta reducerea numarului de paturi din spitale

Federatia Sanitas contesta ordinul Ministerului Sanatatii de reducere a numarului de paturi din spitale pe motiv ca aceasta masura va fi implementata “pe criterii clientelare si de partid” si va aduce un mare deserviciu in randul populatiei.

Liderul Sanitas Mures, Ermil Giurconiu, si secretarul general al CNSLR Fratia, Maria Dandarau, au constestat intr-o conferinta de presa decizia Ministerului Sanatatii de desfiintare a 400 de paturi din spitalele din judet, sindicalistii sustinand ca masura respectiva nu tine cont de realitate.

Liderii sindicali cred ca sistemul sanitar din Targu Mures a fost “sanctionat” prin decizia de reducere a 400 de paturi, in special din clinici unice in judet precum TBC, Oftalmologie, Endocrinologie, Dermatologie sau Medicina Muncii.

“Vom incerca sa blocam aceste masuri. Am facut o adresa catre DSP, sa-i ceara ministrului Sanatatii sa anuleze acest ordin. Din informatiile pe care le avem incercam sa blocam aplicarea masurii, prin intermediul prevederii din Codul Muncii care spune ca orice modificare in contractul individual de munca se face cu acordul partilor. Deci salariatul trebuie sa semneze”, a declarat Ermil Giurconiu.

Sursa: Cronica Romana

Mesaj catre UE: Reducerile salariale nu reprezinta singura masura anticriza

Reducerile masive ale cheltuielilor publice din mai multe tari europene vor provoca daune importante in ceea ce priveste dezvoltarea economica, dar si nivelul de viata al cetatenilor. Federatia Sanitas din Romania, care se numara printre cele 250 de sindicate afiliate Federatiei Europene a Serviciilor Publice (EPSU), sustine mesajul sindicatelor potrivit caruia o consolidare fiscala drastica si imediata nu reprezinta unica modalitate de a raspunde la criza.

“In unele tari, salariatii din sectorul public sunt fortati sa plateasca pentru o criza pe care nu au creat-o ei. Mai mult, guvernele, cu unele exceptii onorabile, impun masuri draconice fara a incerca sa ia in considerare alternative sau sa negocieze serios cu sindicatele care reprezinta salariatii”, a declarat Carola Fischbach-Pyttel, secretarul general al EPSU.

Presedintele Sanitas, Marius Petcu, intelege ca Uniunea Europeana ia in considerare o mai mare coordonare economica, insa considera ca abordarea este limitata. “In contextul crizei actuale, serviciile actuale sunt mai importante ca oricand. Reducerea finantarii si atacurile la adresa retributiei salariatilor din sectorul public si a conditiilor de munca ale acestora nu constituie numai o amenintare la adresa nivelului si calitatii serviciilor furnizate, dar submineaza si orice semn de redresare economica”, potrivit lui Marius Petcu.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Cum a reactionat sistemul sanitar la greva din Sanatate

Oprirea lucrului in mai multe spitale din Romania si refuzul unei parti a medicilor de a mai acorda asistenta medicala nu a dus la blocarea sistemului de sanatate romanesc, bolnavii beneficiind de servicii medicale de urgenta.

Desi peste 130.000 de cadre medicale din toata tara au participat la greva, protestele nu au perturbat semnificativ activitatea medicala de baza in conditiile in care a fost absolut necesara mentinerea in functiune a camerelor de garda ale spitalelor si a sectiilor de urgente.

La Spitalul Universitar de Urgenta din Capitala, medicii inscrisi in Federatia Medicilor “Dr. Ion Cantacuzino”, recent infiintata, au iesit in curtea unitatii spitalicesti, anuntand ca intentioneaza sa ofere asistenta medicala doar pentru urgente.

Si medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta din Sibiu apartinand sindicatului “Dreptatea” au intrat in greva, fara ca acest lucru sa afecteze insa activitatea unitatii medicale. Participantii la greva au purtat banderole albe, iar drepturile lor salariale nu au avut de suferit.

Peste 100 de cadre medicale de la Spitalul “Sf. Ioan” din Iasi au protestat fata de masurile guvernului, a anuntat seful UPU, medicul Tudor Ciuhodaru, intr-un comunicat de presa. Greva medicilor ieseni va continua pana cand pacientii spitalului vor beneficia de deschiderea noului spital de urgente in noua cladire din Copou.

La Spitalul Clinic de Ortopedie Foisor din Bucuresti o parte din personalul medical a protestat in curte. Altii, precum directoarea administrativa, au ramas in birou, printre dosare. “Am foarte multe hartii de completat, trebuie sa gasim solutii sa asiguram medicamentele si mancarea pentru pacienti. Nu am timp de greva, insa sunt alaturi de colegii mei. Si mie mi se va taia din salariu”, a declarat ea.

Bolnavii veniti la spitalele timisorene care nu au fost considerati cazuri de urgenta de gradul zero au fost trimisi acasa.

Sursa: Adevarul, PaginaMedicala.ro

Gala Medica, impresii de la a II-a editie

Cea de-a doua editie a Galei Medica, eveniment organizat sub tutela Colegiului Medicilor din Romania care a avut loc luni, 17 mai, in sala Teatrului Odeon a reunit personalitati importante din sistemul medical romanesc, aducand recunoastere initiativelor din Sanatate.

La eveniment au luat parte, printre altii, Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Viorel Radulescu, secretarul general al CMR, Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF) si presedinte al Asociatiei Medicilor de Familie din Bucuresti, Florin Chirculescu, sef al Compartimentului de Chirurgie Toracica, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Bogdan Popescu, purtatorul de cuvant al Clinicii de Neurologie, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Mihai Ionac, profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes din Timisoara si Tudor Ciuhodaru, coordonatorul unitatii de primiri urgente de la Spitalul Sf. Ioan din Iasi.

La Gala Medica au participat cateva sute de persoane din domeniul medical, reprezentanti ai Colegiilor Judetene ale medicilor, reprezentanti ai societatilor profesionale medicale, politicieni, medici, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, reprezentanti ai industriilor de profil si jurnalisti.

Printre castigatorii editiei de anul acesta se numara atat medici si actori importanti din sistemul sanitar romanesc, cat si reprezentanti din media de sanatate, in special jurnalisti de profil.

La sectiunea “Jurnalism de sanatate”, castigatorii Galei Medica au fost: Mihaela Naftanaila de la Evenimentul zilei, pentru cel mai bun articol de sanatate, Mirela Radulescu din partea Pharma Business, pentru cel mai bun interviu, si Cristina Teaca, din partea Europa FM, pentru cea mai buna emisiune de sanatate.

Dr. Bogdan Popescu, purtatorul de cuvant al Clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, a fost castigatorul de anul acesta al Galei Medica, la sectiunea “Cel mai bun comunicator medic”.

La sectiunea “Cea mai activa asociatie de pacienti”, juriul din partea CMR nu a reusit sa decida intre cele sase organizatii nominalizate, astfel ca a hotarat sa ofere premii tututor. Nominalizarile din cadrul sectiunii au inclus: Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate cu HIV/SIDA, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania, Asociatia AntiParkinson Romania, Asociatia SANO-HEP Romania si Asociatia Romana de Hemofilie.

Castigatoarea sectiunii “ONG-uri de sanatate” a fost Crucea Alb-Galbena Romania pentru proiectul “Servicii medicale la domiciliu”. La sectiunea “Cea mai activa asociatie studenteasca” premiul a fost acordat Federatiei Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania, organizatie care reuneste in fapt toate organizatiile de studenti medicinisti din Romania.

Sectiunea “Inovatie medicala” a fost castigata de prof. dr. Mihai Ionac, profesor la UMF Victor Babes din Timisoara, in timp ce la sectiunea “Internet medical”, juriul CMR a desemnat drept castigator site-ul PaginaMedicala.ro. Sectiunea “Blog medical” a fost castigata de Marinela Olaroiu, printre nominalizatii la aceasta sectiune numarandu-se si Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU de la Spitalul Sf. Ioan din Iasi.

Sursa: GhidCabinet.ro