A&D Pharma planuieste sa deschida 10-20 de farmacii Sensiblu in acest an

Grupul farmaceutic A&D Pharma vrea sa deschida in acest an 10-20 de farmacii Sensiblu, dupa ce in ultimii patru ani numarul acestora a ramas aproape constant, a declarat directorul executiv al companiei, Robert Popescu.

Reteaua de farmacii Sensiblu numara la sfarsitul lunii iunie 230 de unitati. “In ultimii patru ani, nu am dezvoltat aproape deloc reteaua Sensiblu, numarul de unitati ramanand in aceasta perioada aproximativ constant. In acest an, ne-am propus sa incepem un program de dezvoltare treptat, care va fi mana in mana cu profitabilitatea”, potrivit lui Popescu.

Vanzarile grupului A&D Pharma au crescut in primul semestru cu 30%, la 303,2 milioane de euro iar profitul net a avansat cu 67%, la 19,54 milioane de euro, compania inregistrand performante bune in principal la operatiunile de wholesale si retail.

Sursa: Curierul National

Seropozitivii din Franta, in pericol sa nu mai aiba acces la medicamente

O parte dintre farmaciile din Franta nu au mai fost aprovizionate de catre producatori cu medicamente antiretrovirale, medicamente indispensabile pentru persoanele seropozitive. Aceasta situatie a fost semnalata de catre asociatiile franceze care lupta impotriva HIV/SIDA.

“Am constatat, de la inceputul lunii iulie, ca exista o problema in ceea ce priveste comercializarea medicamentului Kivexa, produs de catre compania GlaxoSmithKline (GSK). Reprezentantii companiei au precizat ca medicamentul nu a mai fost distribuit din cauza ca salariatii GSK de la laboratoarele din Evreux au facut greva generala in perioada 29 iunie-16 iulie”, a explicat Frederic Cohen, membru al organizatiei Act Up Paris.

Acesta a mai precizat si faptul ca in farmaciile din Franta nu se gasesc, in special, antiretroviralele produse de catre GSK, Bristol-Myers Squibb (BMS) sau Abbott. Reprezentantii Ministerului Sanatatii din Franta au sesizat deja Agentia de Securitate Sanitara.

“In cazul companiei GSK, nu este vorba de o ruptura de stoc, ci de o problema in ceea ce privese distributia, asta din cauza ca grevistii au sistat livrarile de medicamente. Practic antiretroviralul pentru pacientii cu SIDA a fost produs insa nu a ajuns in farmacii”, a precizat Fabienne Bartoli, director general adjunct in cadrul Agentiei de Securitate Sanitara din Franta.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Poti rezerva medicamente in cea mai apropiata farmacie pe internet

Te intrebi in ce farmacii gasesti medicamentele de care depinde imbunatatirea starii tale de sanatate? Pe internet poti gasi mult mai usor produsele farmaceutice de care ai nevoie atunci cand sanatatea o cere.
Trebuie doar sa utilizezi noul sistem de pe site-ul www.farm.ro si vei gasi date actualizate din stocurile a peste 600 de farmacii din intreaga tara.

“Din ce in ce mai multe medicamente devin greu de gasit si pacientii pierd mult timp mergand din farmacie in farmacie sa le caute. Este vorba atat de medicamente pentru boli grave, cat si pentru afectiuni uzuale”, a declarat Georgian Rosu, managerul companiei care a dezvoltat proiectul in acest an.
Asadar, poti accesa sistemul si iti poti rezerva medicamentul dorit la orice ora din zi, indiferent de programul de lucru al farmaciei sau de locatia acesteia in tara.

Vei gasi aici informatii despre farmaciile in care poti gasi produsele necesare. Practic, in doar cateva secunde ai posibilitatea de a cauta in stocul farmaciilor si de a rezerva produsul dorit. In plus, poti compara preturile farmaciilor prezente cu oferta in sistem si poti afla care sunt promotiile si discounturile existente.

Sursa: CanCan

Bolnavii nu gasesc inlocuitori la toate medicamentele originale

Masura CNAS de modificare a sistemului de compensare a medicamentelor ii obliga pe unii pacienti sa plateasca si de 4-5 ori mai mult pentru retete, potrivit vicepresedintei Colegiului Farmacistilor din Romania (CFR), Clara Popescu.

“Originalele care nu au inlocuitori trebuie cumparate. Daca pacientul nu are bani si nu-si permite sa cumpere reteta, nu isi mai face tratamentul. Dintre medicamentele romanesti, numai pentru 20% se plateste mai putin”, a declarat vicepresedinta CFR.

Popescu sustine ca majoritatea farmaciilor nu mai pot elibera medicamente compensate, in special cele independente. CNAS a ajuns cu platile catre farmacii in luna octombrie, cand ar fi trebuie sa se afle in luna noiembrie. “Nu stim ce se va intampla in continuare, daca se vor continua platile sau nu”, a adaugat Clara Popescu.

Medicii de familie sunt nevoiti sa explice bolnavilor ca tratamentele pe care le luau de ani de zile trebuie schimbate cu altele care sa contina medicamente mai ieftine, intrucat pretul vechilor retete a crescut chiar si de cinci ori, potrivit lui Carmen Barba, medic de familie.

“Mi-e mila de oameni. Trebuie sa le spun ca acum retetele lor sunt mai scumpe, unele duble chiar. Ii vad cum numara banii. Nu le mai ajung sa-si cumpere reteta pentru trei luni. Numara iar. Pana la urma imi cer medicamentele pentru o luna. Poate luna viitoare se vor mai ieftini, zic ei”, a declarat Barba.

Sursa: Cronica Romana

Pharmec a gestionat cu promptitudine modificarea cotei TVA in program

Inca din momentul anuntarii modificarii cotei TVA, echipa Pharmec a depus eforturi deosebite pentru a asigura o trecere fara probleme la noua cota in programul pentru farmacii. In acest context  Pharmec News, canalul de stiri al aplicatiei Pharmec, a initiat un sondaj de opinie in randul farmacistilor, pentru a afla cum au fost percepute in farmacii eforturile echipei noastre. Pe langa perceptia privind modul in care Pharmec a gestionat trecerea la noua cota TVA,  am dorit sa aflam si care este nivelul general al increderii farmacistilor in program.

In spiritul de transparenta pe care Pharmec si-a propus sa il promoveze in relatia cu clientii sai, va prezentam rezultatele acestui sondaj:

65,64% dintre farmacii au considerat activitatea depusa de echipa Pharmec pentru modificarea cotei TVA din program ca fiind “Excelenta”, 22,7% au votat “Foarte buna”, iar 4,29% au optat pentru raspunsul “Buna”. Se poate spune astfel ca majoritatea covarsitoare a farmaciilor participante la sondaj (92,63%) au fost multumite de modul in care Pharmec a gestionat modificarea cotei TVA in program.

“Jos cu palaria, ati facut o treaba foarte buna la modificarea de TVA! Ati abordat toate variantele posibile, v-ati gandit si la factura din iunie cu 19% care intra azi. Ati facut o treaba profesionista. Felicitari!”, a declarat farm. spec. Horvath Geza, unul dintre utilizatorii aplicatiei.

Cea de-a doua intrebare a vizat increderea farmacistilor in rezolvarea prompta de catre Pharmec a oricaror probleme cauzate de modificarile legislative (modificare TVA, schimbari liste etc.). 72,84% dintre farmaciiile participante au raspuns ca au incredere “Foarte mare” in rezolvarea prompta a acestor probleme de catre echipa Pharmec, iar 20.99% au incredere “Mare” intr-o astfel de rezolvare. In total, 93,83% dintre farmaciile participante la sondaj au exprimat un grad mare de incredere in program, procentul fiind chiar mai ridicat decat cel inregistrat in cazul primei intrebari. La sondaj au participat farmacisti din 162 de farmacii, din 32 de judete.

Rezultatele sondajului arata ca programul Pharmec se bucura de o reputatie solida in randul clientilor sai, majoritatea fiind multumiti atat de modul in care a fost rezolvata cea mai recenta problema de modificare legislativa aparuta, cat si de felul in care Pharmec reactioneaza de obicei in astfel de situatii.

Echipa Pharmec va multumeste pentru increderea acordata si va asigura ca va continua sa isi dedice eforturile imbunatatirii permanente a aplicatiei dumneavoastra.

Sursa: Echipa Pharmec

12% dintre internautii din Romania cauta medicamente pe net

Pluriva, producatorul aplicatiilor software Pharmec pentru farmacii si Pharmec pentru cabinete medicale, a prezentat un studiu care arata ca 12% dintre utilizatorii romani de internet acceseaza site-uri de sanatate.
Potrivit unor analize interne realizate de Pluriva, peste 900.000 de romani inregistreaza aproximativ 2 milioane de cautari online cu numele principalelor medicamente. Dintre portalurile de sanatate din Romania, site-urile marilor lanturi farmaceutice atrag lunar aproximativ 125.000 de vizitatori, potrivit datelor companiei.

Pluriva a lansat la inceputul acestui an un sistem de cautare pe internet a medicamentelor si a produselor medicale. “Ne propunem ca pana la sfarsitul anului sistemul sa aduca lunar 200.000 de vizitatori. Sectorul de sanatate in mediul virtual este un segment cu potential de dezvoltare, motiv pentru care intentionam sa crestem acest portal prin extinderea numarului de farmacii si cabinete medicale inregistrate in sistem si, spre sfarsitul anului, prin introducerea e-Retelei”, a declarat Georgian Rosu, General Manager Pluriva.

Compania de solutii informatice Pluriva, controlata de grupul NewArch Investments, a raportat anul trecut o cifra de afaceri de patru milioane de euro pe piata locala. Compania planuieste ca anul acesta sa exporte software-ul Pharmec pentru farmacii pe pietele din Europa de Sud-Est.

Sursa: Financiarul

Sanofi-Aventis cumpara compania americana TargeGen

Sanofi-Aventis, cel mai mare producator de medicamente din Franta, a decis sa achizitioneze compania americana TargeGen, marindu-si astfel portofoliul cu medicamente impotriva unor forme de leucemie si a altor boli ale sangelui.

Producatorul francez de medicamente urmeaza sa plateasca in avans 75 de milioane de dolari (60 de milioane de euro), iar dupa incheierea tranzactiei ar putea cheltui pana la 560 de milioane de dolari (454 milioane de euro) pe dezvoltarea produsului principal al TargeGen, TG 101348. Afacerea s-ar putea finaliza in trimestrul al treilea din acest an, potrivit reprezentantilor Sanofi-Aventis.

“Achizitia TargeGen reprezinta inca un pas semnificativ in consolidarea angajamentelor pe care le avem in domeniul bolilor hematologice”, a declarat Marc Cluzel, vicepresedinte executiv al departamentului de cercetare-dezvoltare din cadrul companiei franceze.

Sursa: Bursa

Centrofarm estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 22% pentru 2010

Reteaua locala de farmacii Centrofarm  a luat in calcul o crestere a afacerilor cu 20-22% in construirea bugetului pe 2010, in concordanta cu extinderea pietei de profil. In 2009, cifra de afaceri inregistrata de Centrofarm a ajuns la aproape 145 de milioane de lei.

“Urmarim mentinerea retelei la nivel de top. Din momentul primelor semne ale crizei economico-financiare ne-am orientat tactic si strategic spre organizarea unor farmacii in regim non-stop in Bucuresti, Iasi si Targu Mures. Daca realitatile pietei ne vor demonstra ca sunt utile pentru consumatori si pentru business-ul nostru vom continua pe aceasta linie”, a declarat Dorin Catana, directorul general al Centrofarm.

“Strategia principala pe 2010 o reprezinta consolidarea lantului existent de farmacii. Nu excludem extinderea retelei in centre comerciale”, a mai precizat Catana. Reteaua de farmacii Centrofarm, privatizata din anul 2004, detine in prezent 61 de unitati farmaceutice. Dintre acestea, 35 sunt in Bucuresti, celelalte fiind dispuse in aproape toate judetele tarii.

Sursa: Bursa

Reteaua Sensiblu contribuie la 30% din vanzarile Ivatherm

Lantul de farmacii Sensiblu contribuie la aproximativ 30% din vanzarile companiei de dermato-cosmetice Ivatherm, iar produsele firmei sunt distribuite in aproximativ 1.000 de farmacii la nivel national. Sensiblu, detinuta de A&D Pharma, este cea mai mare retea locala de farmacii, operand in prezent 227 de unitati.

In primele trei luni ale lui 2010, Sensiblu a avut afaceri de aproximativ 60 de milioane de euro. De la jumatatea anului trecut, circa 61% din vanzarile retelei de farmacii au constat in medicamente care se elibereaza pe baza de prescriptie medicala, restul vanzarilor reprezentand medicamente fara prescriptie, cosmetice, dermatocosmetice sau produse pentru copii.

Sursa: Biz, Ziarul Financiar

Topul celor mai mari zece retele de farmacii

Cele mai mari retele de farmacii de pe piata locala opereaza aproape 1.200 de unitati, ceea ce inseamna circa 20% din numarul total de 5.500-6.000 de farmacii existente in Romania. Pe primul loc in topul retelelor de farmacii care inregistreaza cele mai mari vanzari pe piata din Romania se situeaza reteaua Sensiblu (227 de farmacii), detinuta de A&D Pharma, care a raportat in 2009 o cifra de afaceri de 190,8 milioane de euro.

Pe pozitia secunda in clasament se situeaza reteaua Catena (200 de farmacii), detinuta de Fildas, cu o cifra de afaceri de 128,8 milioane de euro in 2009. Pe locul trei se afla farmaciile DONA (148 de farmacii), detinute de S.I.E.P.C.O.F.A.R.), care au raportat o cifra de afaceri de 108 milioane de euro in 2009. Pe urmatoarele locuri pot fi gasite reteaua City Pharma (120 de farmacii), detinuta de Hermes Pharma, Farmaciile Richer (120 de farmacii), dezvoltate pe piata locala de Gedeon Richter, si Help Net (105 farmacii), detinute de Farmexim.

Pe ultimele patru locuri din topul celor mai importante zece retele de farmacii din Romania se situeaza Ropharma (102 farmacii), reteaua Remedio (63 de farmacii), Centrofarm (60 de farmacii) si Remedia (50 de farmacii).

Sursa: Ziarul Financiar