Un belgian, prima victima a bacteriei rezistente la antibiotice

Un belgian a devenit prima persoana ucisa de bacteria rezistenta la antibiotice ce provine din Asia de Sud. Decesul a intarit temerile ca bacteria ar putea incepe sa faca victime in intreaga lume, mai ales dupa ce zeci de persoane din Marea Britanie si din Australia au fost infectate.

Pacientul, al carui nume nu a fost dat publicitatii, a contractat virusul intr-un spital din Pakistan, in urma unui accident petrecut in timpul vacantei. Barbatul a decedat in luna iunie, dar stirea s-a aflat de-abia in acest sfarsit de saptamana, cand un doctor de la spitalul din Bruxelles unde s-a petrecut decesul a facut declaratii presei.

“A fost implicat intr-un accident in Pakistan. A fost spitalizat cu o rana la picior si apoi repatriat in Belgia, dar era deja infectat”, a declarat doctorul, Desi i s-a administrat colistin, un antibiotic puternic, pacientul a murit.

Alt pacient belgian a contractat bacteria in Muntenegru, dar si-a revenit in urma tratamentului din Belgia. Epicentrul prezentei acestei bacterii este in India si in Pakistan, dar pare ca se transmite prin contact si in timpul calatoriilor, raspandirea devenind din ce in ce mai larga”, a declarat Youri Glupczynski, bacteriolog la Universitatea din Leuven. Noua bacterie contine o gena numita New Delhi metallo-lactamase-1, care o face extrem de rezistenta la antibioticele clasice.

Sursa: Realitatea.net

Cseke Attila: Nici Superman, nici Spiderman nu puteau face ordine in sistemul sanitar in cateva luni

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute, in cadrul Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU), ca “nici Superman, nici Spiderman” nu puteau face ordine in sistemul sanitar romanesc in timpul scurt avut la dispozitie, aratand ca a fost “consternat” de “halul sistemului” pe care l-a preluat.

“Am fost consternat cateva saptamani mai tarziu, cand am vazut acest sistem in ce hal este. Se pune intrebarea daca vrem sa mergem mai departe in aceasta criza economica sau sa spunem ‘nu, multumim’”, a declarat ministrul.

El a subliniat ca a facut demersurile necesare pentru descentralizarea sistemului de sanatate, chiar daca a fost sfatuit, sa nu faca acest lucru foarte repede. “Ceea ce am facut noi in sase luni-trei ministri au dat declaratii in mandatele anterioare, dar nu au facut nimic. Noi am facut pasul pe care nimeni nu a reusit sa il faca”, a precizat Cseke Attila.

Sursa: Realitatea.net

Peste 200 de persoane si-au pierdut banii pe concediu medical in mai putin de o luna

Mai mult de 200 de persoane si-au pierdut banii pe concediul medical, pentru ca nu au fost gasite la domiciliu si peste 600 de medici au incalcat legislatia atunci cand au intocmit aceste certificate-este bilantul unui control efectuat in mai putin de o luna.

“In intervalul 17 mai-11 iunie 2010, la nivel national au fost efectuate si finalizate actiuni de control la 3.866 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, identificandu-se abateri de la legislatia in vigoare in cazul a 612 dintre acestia”, se arata in documentul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS).

De asemenea, tot in perioada mentionata, dintr-un total de 1.400 de persoane care au beneficiat de concediu medical, 121 nu au fost gasite la domiciliu. “A fost controlata prezenta la domiciliu a unui numar de 1.409 de beneficiari de concedii medicale, nefiind gasiti de catre echipele de control la adresele din declaratii 121 dintre acestia”, se precizeaza in documentul citat.

Sursa: Realitatea.net

AMFB avertizeaza medicii ca vor fi controlati la sange pentru concediile medicale acordate

Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti atrage atentia medicilor ca, in perioada urmatoare, Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti, cea a judetului Ilfov si cea a Ministerului Transporturilor vor desfasura controale in ceea ce priveste conditiile de acordare a concediilor medicale.

“Urmeaza o perioada de controale din partea CASMB, CASIF si CASMT la concediile medicale eliberate. Perioada controlata poate fi si de la 15 mai pana in prezent, dar se poate intinde si la ultimele 12 luni”, se arata intr-un comunicat remis de AMFB.

Asociatia ii sfatuieste pe medici sa aiba la cabinet “adeverinte de salariat din partea angajatorului care sa ateste calitatea de asigurat conform Ordinului CNAS nr. 903/2007, adeverinte cu numarul de zile de concediu medical din ultimele 12 luni si declaratii luate de la pacientii care au primit concedii medicale incepand cu data de 15 mai 2010″.

AMFB avertizeaza medicii sa obtina adeverinte care sa specifice in mod clar si distinct numarul de zile de concediu medical obtinute de pacienti in ultimele 12 luni. Medicii pot semna procesul verbal de constatare a controlului si pot trece pe acesta toate obiectiile pe care le au cu privire la actiunea de control pentru a putea ulterior depune o contestatie.

Asociatia Medicilor de Familie sfatuieste cadrele medicale sa nu plateasca amenda, deoarece acest lucru nu le va mai permite sa-si recupereze banii in urma unei contestatii, ci doar in urma unui proces in instanta.

Actiunile de control pot fi contestate deoarece “in prezent nu exista o metodologie de control publicata in Monitorul Oficial, in conformitate cu prevederile punctului 25 al Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 430/2010, prin care este modificat art. 81 al Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 60/2006″, se mai arata in comunicat. De asemenea, contestatiile pot porni si de la faptul ca “nu exista un act aditional semnat intre Casa de Asigurari de Sanatate si furnizorii de servicii medicale in care sa fie precizate modificarile aparute”.

Sursa: GhidCabinet.ro

Doi medici din Zalau, sanctionati pentru concediile medicale acordate

Doi medici din Zalau au fost sanctionati pentru conditiile in care au acordat concedii medicale pacientilor. Cei doi doctori au fost amendati fiecare cu cate 5.000 de lei de catre Casa de Asigurari de Sanatate deoarece nu aveau toate documentele cerute de institutie.

Medicii nu aveau la dosar declaratiile pe proprie raspundere ale pacientilor privind numarul de zile de concediu medical de care au beneficiat in ultimele 12 luni si adeverintele de la angajatori care sa ateste acest lucru.

Sursa: Adevarul

Astarastoae: Imi doresc normalitate in sistemul sanitar

“Impreuna trebuie sa transmitem un mesaj de normalitate in sistemul sanitar in conditiile in care frica, ura, incompetenta patrund incet in societatea romaneasca, iar lipsa de comunicare e generala”, a declarat Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, in cadrul Galei Medica, eveniment care a avut lor luni, 17 mai, la Teatrul Odeon.

Astarastoae s-a declarat extrem de nemultumit de situatia actuala din sistemul medical romanesc si a afirmat ca spera ca pe viitor, dupa depasirea crizei actuale, sa se ajunga la o stare de normalitate atat in ceea ce priveste lumea medicala, cat si in societatea romaneasca in general.

“Exista in prezent tot felul de declaratii care ne ridica unii impotriva altora: medicii contra profesori, profesorii contra medici, profesorii contra functionari publici si asa mai departe. Aceasta criza pe care o traim in prezent nu mai este doar una financiara, nu mai este doar una economica, ci este o criza de sens, iar noi, medicii, trebuie sa incercam sa dam din nou sens existentei noastre”, a declarat Astarastoae, facand un apel la solidaritate  in randul cadrelor medicale.

Referitor la organizarea celei de-a doua editii a Galei Medica, presedintele CMR a declarat ca a avut retineri in ceea ce priveste organizarea evenimentului. “Ma bucur ca am reusit totusi sa ne intalnim in acest cadru, desi initial am avut retineri daca mai e timpul sa organizam un astfel de eveniment, in conditiile actuale”, a precizat seful Colegiului Medicilor.

Sursa: GhidCabinet.ro

Ambulantierii din Cluj ameninta cu greva generala

Reprezentantii Federatiei Sindicale Ambulanta din Cluj sustin ca vor declansa greva generala, in cazul in care salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25%. “Noi cei de la Ambulanta, vom intra in greva generala. Deocamdata nu stim cand, fiindca avem doar declaratii de presa ale presedintelui si ale premierului. Colectivul nostru e foarte pornit, nu vom afecta serviciul de urgenta dar vom intra in greva”, a declarat Lucian Marin, presedintele Federatiei Ambulanta din Cluj.

Marin sustine ca mitingul de pe 19 mai de la Bucuresti nu va rezolva nimic. “Vom participa la miting dar mitingul acesta va fi un mare fiasco, zic eu. Te duci sa urli in fata Parlamentului cinci minute si vii inapoi, fara sa te bage cineva in seama”, a mai spus Lucian Marin.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Romania va cumpara 1 milion de doze de vaccin BCG

Romania se afla in prezent in procedura de achizitie si de analiza, prin intermediul UNICEF, a aproximativ 1 milion de doze de vaccin BCG, care vor acoperi pentru acest an necesarul pentru vaccinarea tuturor copiilor, potrivit unei declaratii a Ministrului Sanatatii, Cseke Atilla.

“Cu ajutorul acestor doze vom putea recupera lunile februarie, martie, aprilie, si credem ca si mai”, a spus ministrul. Cseke a precizat ca, potrivit Ministerului, “pretul pentru aceste doze de vaccin este unul convenabil, care nu va depasi pretul intern de productie”.

In tot acest timp, Ungaria a donat Romaniei aproximativ 25.000 de vaccinuri BCG care au intrat in tara ieri si urmeaza a fi distribuite in judetele Timisoara, Arad si Bihor, a mai precizat Ministrul Sanatatii.

Sursa: National

Sanatatea Media Group a lansat Ghidul “Info Pacienti”

Cu ocazia Conferintei Nationale a pacientilor, desfasurata in perioada 11-13 martie 2010 in Bucuresti, principalul organizator al evenimentului, Sanatatea Media Group a lansat Ghidul Info Pacienti, prima publicatie de acest gen din Romania. Ghidul contine informatii despre principalele asociatii de pacienti din Romania, legislatie privind drepturile pacientilor romani, manifestul pacientilor, precum si declaratii ale principalilor decidenti din domeniul medical despre conditia bolnavului in Romania. Ghidul Info Pacienti este oferit gratuit tuturor pacientilor din Romania, in limita tirajului disponibil.

Ghidcabinet.ro a participat la Conferinta Nationala a Pacientilor, in calitate de Partener Media.

Peste 30 de subiecte dezbatute in prima zi a Conferintei Nationale a Pacientilor

Conferinta Nationala a Pacientilor a reusit ca, in prima zi a evenimentului, sa aduca in dezbatere peste 30 de subiecte de discutie, toate centrate pe sistemul de sanatate din Romania. Un sistem care, au fost de acord cei peste 280 de participanti din prima zi, trebuie sa aiba in centrul sau pacientul. Primul pas spre o mai buna comunicare si o mai buna relationare intre pacient-medic-autoritati din domeniul sanatatii a fost facut in aceasta zi, semn ca imbunatatirea conditiei pacientului roman este un lucru care preocupa atat medicii, farmacistii, pacientii, dar si autoritatile statului.

 Prima zi a Conferintei Nationale a Pacientilor a fost deschisa de dr. Cristian Anton-Irimie, secretar de stat la Ministerul Sanatatii, care a anuntat prioritatile de reglementare ale Ministerului pentru anul 2010. Unul dintre subiectele cele mai dezbatute cu reprezantii pacientilor a fost introducerea “tichetului de sanatate”, un proiect care, la acest moment, se afla in discutii in cadrul Ministerului. „Tichetul de sanatate este definit ca o modalitate care asigura accesul oricarei persoane la o gama de servicii medicale a caror utilizare conform nevoilor fiecaruia devine astfel posibila si care imbunatateste accesul la serviciile care apar ca fiind aparent deficitare”, a declarat oficialui MS.

 Printre cei care au luat cuvantul in prima zi a Conferintei Nationale a Pacientilor s-au numarat Adrian Pana, Consilier al Ministrului Sanatatii, Prof. univ. dr. Mircea Cinteza, fost ministru al sanatatii si membru in Comisia de Sanatate din Senatul Romaniei, Acad. prof. dr. farm. Dumitru Dobrescu, Prof. univ. dr. farm. Marius Bojita, presedinte al Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. Cristian Vladescu, director general al Scolii Nationale de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar, Dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.

 Dezbateri ample chiar intre reprezentanti ai sistemului sanitar au avut loc si la momentul prezentarii doamnei Elena Clara Popescu, care a atins problemele cu care se confrunta pacientii din perspectiva reprezentantilor farmaciilor. Farm. pr. Elena Clara Popescu, vicepresedinte al Colegiului Farmacistilor din Romania, a prezentat tema cu titulul “Schimbarile legislative din sistemul sanitar versus problemele reale ale pacientilor”.

 Temele discutate au avut arii largi de acoperire, de la asigurarea accesului universal al pacientilor la serviciile medicale, la siguranta medicamentelor, metode de finantare a spitalelor de stat, rolul asociatiilor de pacienti. De asemenea, s-a vorbit despre Cardul European de Asigurari Sociale de Sanatate si oportunitatea infiintarii unei institutii care sa apere drepturile pacientilor, numita de organizatori Avocatul Pacientului.

 In afara salilor de dezbateri, participantii la Conferinta au putut vizita expozitia “Info Pacienti”, unde sunt expuse pe durata evenimentului standuri de prezentare ale asociatiilor de pacienti, dar si ale companiilor farmaceutice sau ale celor care ofera produse si servicii destinate pacientilor.

De asemenea, participantilor li s-a oferit Ghidul Info Pacienti, prima publicatie de acest gen din Romania. Ghidul contine date  despre principalele asociatii de pacienti din tara noastra, legislatie privind drepturile pacientului roman, manifestul pacientilor, precum si declaratii ale principalilor decidenti din domeniul medical despre conditia bolnavului in Romania. Ghidul Info Pacienti este oferit gratuit tuturor pacientilor din Romania, in limita tirajului disponibil.

GhidCabinet.ro participa la Conferinta Nationala a Pacientilor in calitate de Partener Media.