Viagra pentru copii, lansata pe piata din SUA

Gigantul farmaceutic Pfizer intentioneaza sa lanseze pe piata din SUA Viagra pentru copii. Anuntul a starnit deja rumoare in Statele Unite, unde se pare ca Departamentul de sanatate publica incurajeaza acest medicament in tratamentul unor boli pulmonare.

Oficialii americani din Sanatate au aprobat pentru inceput, folosirea Viagrei pentru copii, intr-un tratament experimental pentru ameliorarea simptomelor unei afectiuni de care sufera in medie, peste 600 de copii anual.

Viagra, al carei efect principal este acela de a modifica presiunea sangvina, poate reduce hipertensiunea arteriala din plamanii copiiilor suferinzi. Simptomele acestei afectiuni includ ameteli, dureri pectorale si senzatie de oboseala cronica.

In functie de rezultatele testelor, o comisie a forului american va decide daca va aproba punerea in vanzare a pastilelor de Viagra modificate si adaptate pentru uzul copiilor. Medicina a folosit deja principalul ingredient din Viagra in tratamentul copiilor bolnavi de plamani, sub forma produsului Revatio, care contine o doza mare de Sinadefil. Se pare ca, deocamdata, nu au fost observate efecte secundare ale tratamentului.

Sursa: Stirile ProTv

Aproape 100 de persoane, intepate de dragonul de mare pe litoral

Aproape 100 de persoane au fost intepate de pestele dragon pe litoralul romanesc in ultima saptamana, 16 turisti doar in cursul zilei de joi. Medicii recomanda turistilor sa evite contactul cu pestii marini, iar persoanelor intepate sa solicite urgent asistenta medicala.

Potrivit unui comunicat al Directiei de Sanatate Publica Constanta, de luni pana joi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgente a SJU Constanta 44 de persoane intepate de pesti (43 de dragon de mare si o intepatura de pisica de mare). Potrivit DSP Constanta, in 31 de cazuri a fost vorba de adulti, iar in 13 cazuri copiii au fost cei intepati. Pacientii nu au necesitat internare, prezentand doar reactii minime alergice locale, pentru care au fost tratati la serviciul de urgenta al spitalului.

Sursa: Realitatea.net

Tot mai multi copii romani, afectati de depresie

Tot mai multi copii si adolescenti romani sunt afectati de depresie, potrivit statisticilor. Astfel, unul din 33 de copii se confrunta cu aceasta afectiune, in timp ce la adolescenti numarul cazurilor este semnificativ mai ridicat, unul din opt adolescenti suferind de depresie.

Potrivit statisticilor, trei milioane de romani sufera de depresie sau de stari de anxietate, proportia fiind de trei femei la un barbat. Specialistii spun ca aceasta afectiune este mai des intalnita in randul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 25 si 50 de ani.

Depresia se poate instala in conditiile in care in organism exista diverse carente, cauzate de alimentatia defectuoasa. Potrivit specialistilor in nutritie, lipsa vitaminei B, a aminoacizilor si a carbohidratilor favorizeaza aparitia starilor de anxietate.

Sursa: Gandul

Obezitatea la copii, cauzata exclusiv de alimentatie

Ideea ca lipsa miscarii ar putea fi principala cauza a obezitatii la copii a fost infirmata de oamenii de stiinta, care au demonstrat ca fenomentul este cauzat in principal de supraalimentare. Potrivit unui studiu panel desfasurat pe o perioada de 11 ani pe un esantion de 200 de copii din Marea Britanie, obezitatea este cea care determina lipsa activitatilor fizice, nu invers.

Raportul, publicat in Arhiva Britanica a Bolilor Copilului, demonstreaza ca programele destinate reducerii fenomenului obezitatii ar trebui sa se concentreze mai mult pe evitarea alimentatiei in exces, decat pe efectuarea de exercitii fizice. Echipa de cercetatori care a analizat fenomenul precizeaza insa ca efectele benefice ale exercitiilor fizice la copiii obezi nu pot fi negate. Cu toate acestea, cercetatorii avertizeaza ca supravegherea alimentatiei ar trebui sa fie foarte importanta.

Conform studiului, un copil de circa 7 ani care are o greutate corporala cu 10% mai mare decat cea normala pentru varsta lui, va avea tentatia sa renunte la cel putin 4 minute de activitati fizice zilnic. Activitatea fizica moderata ocupa in cazul baietilor cel mult o ora pe zi, in timp ce in cazul fetelor, perioada se reduce la cel mult 45 de minute.

Copiii supraponderali au o perceptie negativa asupra propriului corp si din acest motiv aleg, de cele mai multe ori, sa nu participe la jocurile sau la sporturile pe care le practica ceilalti copii, potrivit studiului, care precizeaza ca cei afectati de obezitate pot suferi inca de la varste fragede de pe urma unor boli grave si resimt mai mult disconfort in timpul activitatilor fizice.

Sursa: BBC News

Implantul telescopic oftalmologic, o noua inventie medicala

In Statele Unite tocmai a fost certificat medical un mic telescop care poate fi implantat in ochi pentru a-i ajuta pe nevazatori sau pe cei care vad foarte greu sa-si recapete simtul vazului. Exista doua versiuni ale aparatului, ambele sunt miniaturale, implantabile in locul cristalinului si ofera o imagine care este amplificata de 2,2 sau 2,7 ori, potrivit Departamentului de Sanatate Publica din SUA.

Microtelescopul are rolul de a proiecta imaginea captata pe o parte sanatoasa a retinei. Medicii avertizeaza insa ca aparatul poate fi implantat doar la un singur ochi, pentru ca celalalt sa poata fi folosit pentru vederea periferica. Dispozitivul ar putea ajuta pacientii care sufera de degenerescenta maculara, boala specifica oamenilor in varsta.

In mod obisnuit, cei afectati sunt persoane de peste 60 de ani, dar forma genetica a acestei boli poate afecta si persoane tinere sau chiar copii (in acest caz vorbim de maladia Stargardt). Medicii inca nu au aflat cu exactitate din ce cauza celulele maculei incep sa se degenereze. Una dintre teorii se refera la radicalii liberi, substantele nocive pe care corpul le preia din lumina soarelui, atmosfera si fumul de tigara. Aparatul este destinat pacientilor in varsta de pana la 75 de ani care sunt partial orbi.

Sursa: Stirile ProTV

Populatia Romaniei, in scadere in luna mai cu peste 5.000 de persoane

Populatia Romaniei a scazut in luna mai fata de cea anterioara cu peste 5.000 de persoane, fiind mentinuta astfel o tendinta descendenta, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS). In luna mai s-au nascut 16.076 de copii, cu 67 mai putini decat in luna aprilie, in timp ce numarul persoanelor care au decedat in luna mai a fost de 21.257, cu 827 mai putini decat in luna aprilie.

Excedentul numarului decedatilor fata de numarul nascutilor vii a determinat scaderea numarului populatiei in luna mai cu 5.181 de persoane, in timp ce in luna aprilie scaderea inregistrata a fost de 5.941 de persoane. Numarul nou-nascutilor vii a fost mai mic cu 2.173 in luna mai 2010, fata de aceeasi luna din 2009, iar numarul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 243 fata de luna mai 2009. In luna mai 2010, numarul locuitorilor Romaniei a scazut cu 5.181 de persoane, in timp ce in luna mai 2009 a scazut cu 2.765 de persoane.

Sursa: Cotidianul

Nou centru de vaccinare anti-TBC, la Medlife Grivita

Incepand de joi, 8 iulie, pana pe 30 iulie, 300 de copii nascuti in perioada februarie-iunie 2010 vor fi vaccinati gratuit impotriva tuberculozei la clinica Medlife Grivita. Vaccinarea se va realiza fara testare tuberculinica prealabila, insa este necesar ca parintii sa prezinte un aviz de vaccinare favorabil, intocmit de medicul de familie al copilului, si carnetul de vaccinari al acestuia.

Sursa: Evenimentul Zilei

Peste 900 de sinistrati din zonele inundate au fost vaccinati

Ministerul Sanatatii a trimis in zonele afectate de inundatii peste 1.500 de doze de vaccin antitetanic. Medicii epidemiologi au hotarat ca vaccinarea sinistratilor sa se faca numai in cazul in care persoanele prezinta plagi si intepaturi si acolo unde apar focare de infectie.

Peste 800 de copii au fost vaccinati impotriva difteriei si tetanosului, 11 persoane au fost imunizate impotriva hepatitei si 111 antitetanic la nivel national, potrivit datelor oferite de Ministerul Sanatatii. Conform reprezentantilor Ministerului, pana la sfarsitul saptamanii trecute au fost distribuite in teritoriu peste 100.000 de tablete clorigene si 440 de kilograme de clorura de var, substante utilizate pentru dezinfectia apei din fantani. In plus, au fost puse la dispozitia judetelor afectate de inundatii peste 1.500 de doze de vaccin antitetanic.

Anul acesta medicii epidemiologi au hotarat ca vaccinarea sinistratilor sa se faca numai in cazul in care persoanele prezinta plagi si intepaturi si acolo unde apar focare de infectie. Nu se mai face vaccinarea preventiva, asa cum s-a procedat in inundatiile din anul 2008.

Sursa: Realitatea.net

Florin Popescu: Romancele cer tot mai multe cezariene fara indicatie

In ultimii ani, tot mai multe romance se tem sa nasca pe cale naturala si aleg operatia cezariana, desi interventia nu este neaparat necesara, a avertizat medicul Florin Popescu, specialist in obstretica-ginecologie la Spitalul Clinic Filantropia, in cadrul conferintei “Bebe Sanatos”, aflata la a III-a editie in Capitala.

“Sa nu uitam ca operatia cezariana este un act chirurgical major. Pot aparea accidente intraoperatorii, probleme respiratorii, probleme legate de anestezie si chiar intarzierea aparitiei lactatiei”, a mai precizat medicul, care a atras atentia viitoarelor mame tentate de operatia cezariana ca “nasterea pe cale naturala ramane cea mai sigura solutie atat pentru mama, cat si pentru fat”.

Florin Popescu a raspuns intrebarilor mamelor si viitoarelor mamici, in cadrul conferintei “Bebe Sanatos”, organizata in Capitala la sfarsitul saptamanii trecute. La eveniment au luat parte mai multi medici specialisti care au oferit indicatii parintilor in ceea ce priveste alimentatia bebelusilor, febra la copii, efectele fumatului pasiv asupra copiilor si beneficiile medicinei homeopate in cazul bebelusilor.

Sursa: GhidCabinet.ro

Anunt privind legalitatea cadourilor in spitale

Un anunt amplasat in Sectia ORL a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii din Cluj-Napoca ii “avertizeaza” pe parinti ca oferirea de cadouri sau bani medicilor e un lucru permis de lege. “Primirea de donatii sau cadouri de la pacient, ulterior finalizarii acordarii asistentei medicale, ca recunostinta pentru serviciile prestate este perfect legala, cuantumul acestor cadouri trebuie sa fie insa in concordanta cu posibilitatile materiale ale pacientului si cu rezultatul acordarii asistentei medicale. Este interzisa conditionarea acordarii asistentei medicale”, se arata in anuntul respectiv.

Reprezentantii Spitalului de Copii recunosc ca situatia este putin ciudata si ca din anunt se poate intelege ca este vorba si despre bani, dar spun ca pasajul a fost luat dintr-o lege in vigoare. “Legea sanitara permite acordarea de cadouri. Asa e peste tot in lume. Pacientul poate oferi, dar medicul nu poate conditiona. Dupa parerea mea aceste prevederi sunt interpretabile deoarece se poate subintelege ca e vorba de bani si de aceea legea trebuia modificata”, a explicat Calin Lazar, directorul medical al spitalului.

Sursa: Evenimentul Zilei