Cum se administreaza un spital cu un buget de 3 milioane de euro

Un spital de stat este ca o companie privata, iar medicul Carmen Orban, managerul Spitalului de urgenta si chirurgie plastica, reparatorie si arsuri Bucuresti, se afla, de multe ori, in situatia sefului unei firme care are un buget anual de venituri si cheltuieli si trebuie sa atraga noi resurse pentru investitii. Orban, in varsta de 42 de ani, precizeaza ca principala sursa de venituri pentru un spital de stat ramane contractul cu CNAS, insa mai exista si alte modalitati de a face rost de bani, in proportie mult mai mica. Spitalele de stat mai pot obtine bani si din inchirierea unor spatii cum este, spre exemplu, morga sau cum sunt spatiile in care sunt amplasate automatele de cafea.

“Cladirea in care functioneaza spitalul este a primariei. Aceasta asigura utilitatile, curentul electric, gazele, deci o parte din bani vin si de aici. Alte surse de venituri sunt contractele de inchirieri. De exemplu, banalul aparat de cafea pentru care primim bani. Este putin, dar este un venit. Avem de asemenea contracte cu cabinete sau clinici particulare pentru care asiguram servicii de sterilizare. Avem si contract pentru subinchirierea morgii spitalului”, a declarat Carmen Orban.

O alta sursa de venit este si chirurgia la cerere, cand pacientul solicita o anumita interventie chirurgicala pentru care el va trebui sa plateasca o suma de bani. Potrivit managerului spitalului, tarifele pentru serviciile la cerere sunt foarte mici si amortizeaza materialele si medicamentele, insa nu si actul medical.

Sursa: Ziarul Financiar

Peste 400 de copii cu arsuri grave, internati de la inceputul anului la Grigore Alexandrescu

In primele sase luni ale acestui an, mai mult de 400 de copii din toata tara care au suferit arsuri grave au fost internati la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitala, conform unui comunicat de presa remis de institutie. “Concomitent, prin serviciul ambulator au fost asistate alte 1000 de cazuri de arsuri minore si medii, la copii. Arsurile copiilor se produc in proportie de 99% in mediul casnic sau in spatiile improprii de joaca”, se arata in documentul amintit.

Printre ultimele cazuri transferate se numara si cel al nou-nascutului de la Spitalul din Campulung, care a suferit arsuri in urma contactului prelungit cu o sticla cu apa fierbinte asezata in patut de o asistenta. In prezent au fost declansate, in paralel, doua anchete, una interna dispusa de conducerea Spitalului Municipal Campulung si cealalta coordonata de catre DSP Arges.

Sursa: Realitatea.net

Un nou-nascut de la Maternitatea Campulung a suferit arsuri din cauza unei sticle cu apa fierbinte

Un bebelus de numai o zi, nascut la Maternitatea Spitalului Municipal Campulung, a fost transportat de urgenta la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitala dupa ce a suferit arsuri din cauza unei sticle cu apa fierbinte. Recipientul a fost asezat langa nou-nascut de o asistenta pentru a-l incalzi.

Potrivit dr. Anca Alexandrescu, directorul coordonator al DSP Arges, copilul nascut marti prezenta arsuri de gradele III si IV pe cotul stang si pe soldul stang, pe portiuni nu foarte mari, insa imunitatea bebelusului este foarte scazuta si exista pericolul unei infectari.

“Este vorba de o fetita nascuta normal, care prezinta arsuri profunde, pe cotul stang si soldul stang, provocate prin incalzirea cu o sticla de apa calda, pusa in patut de o asistenta din cadrul sectiei de neonatologie de la Spitalul Municipal Campulung. Nu stim deocamdata ce s-a intamplat. Nu putem sa facem presupuneri si bebelusul nu a fost trimis la Bucuresti pentru ca avea viata pusa in pericol, ci pentru a preintampina o situatie grava”, a declarat Anca Alexandrescu.

Sursa: Click

Celulele stem pot reda vederea pacientilor cu corneea afectata

Transplanturile cu celule stem ofera sperante celor care au suferit arsuri la nivelul corneei, cauzate de intrarea unor substante caustice in contact cu ochii. Tratamentul cu celule stem le poate reda vederea persoanelor care au orbit in urma contactului cu substante chimice caustice, in 75% din cazuri, au anuntat cercetatorii italieni de la Centrul de Medicina Regenerativa al Universitatii Modena.

Ei au reusit deja sa-i faca pe 82 dintre cei 107 pacienti pe care a fost testat inovativul tratament, sa vada din nou. Oamenii de stiinta au atras insa atentia ca noul tratament nu functioneaza in cazul deteriorarii nervului optic sau in cazul degenerescentelor maculare, din cauza ca doctorii au nevoie sa colecteze tesut sanatos, pe care sa-l transplanteze ulterior.

Sursa: Realitatea.net

Spitalul Judetean Timisoara a investit 10.000 de euro intr-o banca de piele

Spitalul Judetean Timisoara a investit aproximativ 10.000 de euro pentru crearea unei banci de piele care sa le permita pacientilor cu arsuri grave sa beneficieze de transplantarea de grefe de piele si de tratament specializat. “Investitia este una deosebit de importanta pentru spitalul nostru si ne va ajuta sa salvam pacientii cu arsuri deosebit de grave”, a declarat Gheorghe Noditi, directorul unitatii sanitare.

Pana acum, pacientii cu arsuri grave erau salvati de transplanturile de piele de la familie sau prieteni. “Procesul era greoi deoarece cautarea donatorilor incepea abia dupa ce pacientul ajungea la spital. Pierdeam mult timp realizand toate testele necesare. De acum incolo, avand deja la dispozitie pielea necesara transplantului, se elimina timpul de cautare a posibililor donatori si cresc realmente sansele de salvare a victimelor”, a declarat Mihaela Mastacaneanu, medic in cadrul clinicii Casa Austria, centrul in cadrul caruia functioneaza banca de piele.

Sursa: Adevarul

Canicula a doborat pe strada 90 de romani in ultimele doua zile

Peste 90 de romani au cazut in strada din cauza caldurii in ultimele 48 de ore, iar numarul solicitarilor pentru urgente a crescut cu 4-5% fata de perioada de dinaintea caniculei, potrivit lui Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Arafat a subliniat ca riscul cel mai mare al expunerii prelungite la soare este aparitia cancerului de piele. In privinta reducerii riscului de deshidratare, medicii recomanda consumul a cel putin doi litri de apa pe zi. Cele mai expuse categorii, in perioada caniculei, sunt varstnicii, copiii si cardiacii. “La fel si cei care merg la mare, inoata, sunt tot timpul sub soare si pot face insolatie”, a avertizat Arafat.

Sursa: Realitatea.net

Medicii avertizeaza ca radiatiile solare sunt tot mai puternice

Radiatiile solare au devenit din ce in ce mai agresive, avertizeaza medicii, astfel ca, pe perioada verii, ar trebui utilizata o protectie corespunzatoare. Protectia solara devine esentiala pentru a ne putea apara pielea de arsuri sau chiar de cancer cutanat.

“Trebuie sa luam niste masuri de precautie esentiale. In primul rand, nu este recomandat sa ne expunem la soare in intervalul orar 11-16. Daca acest lucru nu este posibil, atunci trebuie sa avem o vestimentatie adecvata-haine subtiri din bumbac pe toata intinderea corpului, palarie si ochelari de soare. De asemenea, este esentiala folosirea cremelor de protectie solara”, a declarat Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi.

“Medicamentele fotosensibilizante precum antibioticele si cele pentru chimioterapie nu se administreaza inainte de a sta la soare. De asemenea, nu este recomandat sa se manance patrunjel, ori sa se utilizeze anumite produse cosmetice parfumate sau chiar parfum. Toate aceste produse sunt fotosensibilizante, trec in piele si sub actiunea razelor ultraviolete produc arsuri la nivelul pielii”, atentioneaza Anca Zbranca.

Sursa: Realitatea.net

Asistenta care a uitat un bebelus in incubator, trimisa in judecata

Procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au trimis-o in judecata pe Emilia Baron, asistenta de la Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Ioan” din Bucuresti care a uitat, in noiembrie 2009, un bebelus intr-un incubator la Maternitarea Bucur, nou-nascutul suferind arsuri grave. De asemenea, procurorii au trimis in judecata si Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Ioan” din Capitala, sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala grava din culpa.

Nou-nascutul, in varsta de trei zile, internat in noaptea de 13/14 noiembrie 2009 la Sectia de neonatologie a Maternitatii Bucur a Spitalului Clinic de urgenta “Sf. Ioan”, a suferit arsuri pe 20% din suprafata corpului in timp ce se afla intr-un incubator, in cursul unei proceduri de fototerapie, ca urmare a diagnosticarii cu icter de catre medicul specialist.

Sursa: Agerpres

Circa 90% din accidentele copiilor se produc in prezenta familiei

Peste 90% din accidentele copilului se produc in familie, in prezenta parintilor si a rudelor apropiate, iar aproximativ 60% dintre accidente afecteaza copiii de varsta mica, se arata intr-un comunicat remis de Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti, in urma incidentei tot mai mari din ultimele zile a cazurilor grave de accidente la copii.

“Accidentele reprezinta principala cauza de prezentare de urgenta a copiilor in mediul spitalicesc si principala cauza de deces si invaliditate la copil. Un procent semnificativ din traumatismele complexe, arsurile, intoxicatiile, aspiratiile de corpi straini sunt amenintatoare de viata”, precizeaza acelasi comunicat.

Luni, 11 mai, la Clinica de Chirurgie Plastica si Arsuri a unitatii a fost internata o fetita in varsta de 9 ani, cu arsuri prin flacara, pe 60% din suprafata corporala, vechi de 24 de zile la momentul transferului. Fetita fusele anterior internata in alta unitate spitaliceasca si necesita inlocuirea chirurgicala a unor zone cutanate complet distruse in urma accidentului.

In ultimele doua saptamani au fost spitalizate in aceeasi unitate alte doua cazuri foarte grave de adolescenti care au suferit arsuri in urma unor traumatisme cauzate de curent electric de voltaj inalt, de la liniile electrice de cale ferata, care se afla in tratament chirurgical si general complex.

De asemenea, la spital au fost internati recent si doi copii de varsta mica cu probleme de insuficienta respiratorie. Starea pacientilor se datora aspirarii de corpi straini in caile respiratorii, au fost operati de urgenta, iar medicii de la “Grigore Alexandrescu” au reusit sa ii salveze.

Sursa: Sanatatea Media Group

Starea de sanatate a bebelusului ars in incubator: 8 decembrie 2009

Bebelusul de sex masculin, in varsta de 27 de zile, operat de doua ori (interventie chirurgicala de excizie-grefare precoce si seriata) pentru arsuri TGD+ pe 20% din suprafata corpului de catre o echipa de medici condusa de domnul Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti:

 

·         Este afebril, compensat cardio-circulator, respirator si digestiv;

·         Prezinta diureza si scaun normale, respectiv o buna toleranta digestiva;

·               Bebelusul primeste tratament local zilnic si tratament general sustinut si complex, in echipa interdisciplinara; evolutia locala este favorabila;

·         Copilul creste in greutate;

·         Prezinta tonus si reactivitate normale pentru varsta lui;

·         Monitorizarea parametrilor vitali, hematologici si biochimici se realizeaza in continuare.

 

Sursa: Spitalul Grigore Alexandrescu, Sanatatea Media Group