Cat a costat gripa A/H1N1

 Potrivit Ziarului Financiar, suma totala a cheltuielilor Romaniei legate de pandemia de gripa A/H1N1 este de aproape 19 milioane de Euro. Conform ZF, care citeaza un articol publicat pe site-ul www.incont.ro, cea mai mare suma nu a fost cheltuita pe vaccinuri, ci pe masti si dezinfectant (8 milioane de Euro). Pe locul al doilea s-au situat medicamentele antivirale, pe care s-au cheltuit aproape 6 milioane de euro. Vaccinurile re regasesc abia pe locul al treilea, cu circa 5 milioane de Euro. Numarul total al romanilor infectati cu virusul A/H1N1 este in acest moment (9 februarie 2010) de 6982 cazuri, dintre care 120 s-au soldat cu deces. In ultimele 24 de ore s-au inregistrat doua cazuri noi de gripa A/H1N1 si niciun deces.

Toni Tecuceanu, rapus de o bacterie?

Dupa 31 de zile de la decesul actorului Toni Tecuceanu, de la Cronica Carcotasilor, familia a primit dosarul medical pe care il solicita de mai mult timp. Potrivit lui Paul Tecuceanu, fratele actorului, in fisa medicala acestuia este mentionat si faptul ca Toni a contactat in spital o bacterie, acinetobacter, germen intalnit in aparatele de ventilatie folosite in Sectia de Terapie Intensiva. Paul Tecuceanu a declarat ca urmeaza sa studieze dosarul impreuna cu un avocat si ca, dupa ce se va consulta cu acesta, va decide daca va merge sau nu mai departe.  Dupa moartea lui Toni Tecuceanu, care contactase virusul gripei A/H1N1, au existat speculatii potrivit carora cauza decesului actorului ar fi fost alta decat gripa noua.

Sursa: Adevarul

ANPFDC cere clarificari in cazul “copiilor cobai”

In urma semnalelor aparute in presa in ultimele zile, despre modul in care este realizata testarea vaccinului contra A/H1N1 pentru copii, Autoritatea Nationala pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului (ANPFDC) a solicitat clarificari institutiilor implicate in aceasta actiune. ANPFDC a cerut Agentiei Nationale a Medicamentului si Institutului Cantacuzino  sa explice care sunt procedurile prin care se efectueaza testarea vaccinului pe copii si cum se face selectia minorilor.
Potrivit Conventiei europene privind drepturile omului si medicina, ratiificata de Romania in 2001, minorii sunt protejati impotriva unor astfel de testari, pentru care exista reguli stricte. Conform anchetei publicate de ziarul Romania Libera, vaccinul este testat pe copii din familii sarace, care primesc in schimb echivalentul a 600 de Euro.

Sursa: Gandul

Streinu Cercel: “gripa noua a luat pauza”

Prof. Adrian Streinu Cercel, Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii, a declarat ieri, 1 februarie 2010, ca cel de-al doilea val de imbolnaviri cu A/H1N1 a trecut si ca este de asteptat ca un nou val sa se declanseze in vara. Potrivit lui Streinu Cercel, gripa noua “a luat pauza pentru o perioada”, dar este necesar ca oamenii sa continue sa se vaccineze. Nu se cunoaste cu certitudine daca urmatoarele valuri de imbolnaviri vor fi mai puternice sa mai slabe decat cel din aceasta iarna. Pana in prezent, un numar de 1,5 milioane de romani s-au vaccinat impotriva virusului gripei noi. In perioada urmatoare, vaccinul va putea fi facut numai in cabinetul medicului de familie.

Sursa: Azi

Cum se fac testele vaccinului A/H1N1 pentru copii?

Senatorul Iulian Urban a solicitat, printr-o scrisoare trimisa Ministerului Sanatatii, explicatii privind testarea pe copii a vaccinului anti A/H1N1. Actiunea vine ca urmare a unui articol publicat in Romania Libera din 1 februarie 2010.

Jurnalistii de la Romania Libera au scris despre modul netransparent in care este organizata testarea vaccinului Cantgrip pentru copii. Potrivit ziaristilor, testarea se realizeaza pe copii din familii sarace in Arad si Timisoara. Din informatiile celor de la Romania Libera, familiile copiiilor primesc circa 600 de euro pentru a accepta testarea vaccinului.

Senatorul Iulian Urban cere ca procedurile de testare a vaccinului Cantgrip sa fie facute publice in mod transparent, iar copiii sa fie protejati, conform legislatiei in vigoare. Aceasta nu permite parintilor sa decida in ceea ce priveste experimentarea unor medicamente si vaccinuri ce pot afecta grav sanatatea copiilor pe termen mediu si lung.

Sursa: Romania libera

In ultimele doua zile, niciun caz nou de gripa A/H1N1 in Bucuresti

Ministerul Sanatatii anunta ca in ultimele 24 de ore s-au inregistrat 35 de cazuri noi de imbolnavire cu virusul gripei A/H1N1. De asemenea, s-au inregistrat si 3 decese cauzate de gripa noua. Cele mai multe cazuri noi au fost raportate in judetul Iasi (15), Buzau si Harghita (cate 3 fiecare). Pentru a doua zi consecutiva, in Bucuresti nu a fost confirmat niciun caz nou de gripa A/H1N1.

Sursa: Ministerul Sanatatii

Romania, singura tara europeana in care numarul infectarilor cu A/H1N1 creste

In timp ce in tarile Uniunii Europene numarul imbolnavirilor de gripa A/H1N1 este in scadere, in Romania numarul cazurilor continua sa creasca, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Epidemiologii explica aceasta situatie prin faptul ca in Romania virusul a ajuns mai tarziu, la cateva luni dupa ce a lovit Europa Occidentala. Medicii sustinatori ai vaccinarii sustin ca numarul mare de cazuri inregistrate in prezent in Romania se datoreaza si faptului ca multi romani au refuzat sa se vaccineze. Acest argument este combatut de cei care sustin ca si in alte tari europene, printree care Franta si Germania, procentul celor care s-au vaccinat este mic, raportat la totalul populatiei.

Pe langa Romania, transmiterea virusului ramane mai intensa in Polonia, Ungaria si Moldova.

Sursa: Adevarul de Duminica

Gripa A/H1N1: update 22 ianuarie 2010

In ultimele 24 ore au fost confirmate 31  cazuri noi de gripa AH1N1. S-au inregistrat si  2 decese. Cele mai multe cazuri au fost raportate in judetele Buzau (8), Olt (6) si Botosani (4).

Numarul total de cazuri confirmate pina in prezent este de 6838, dintre care 111 decese.

Sursa: Ministerul Sanatatii

Ministerul Sanatatii: Reactii adverse la vaccinarea anti-AH1N1

Biroul de presa al Ministerului Sanatatii a transmis presei date cu privire la reactiile adverse inregistrate pana acum la vaccinarea contra virusului gripei A/H1N1. Potrivit acestor date, pana acum au fost raportate 17 cazuri de reactii adverse minore si medii dupa vaccinarea impotriva virusului gripei noi. Astfel, s-au inregistrat stari febrile, cefalee si dureri la locul intepaturii. Acestea nu sunt insa considerate reactii adverse importante, potrivit reprezentantilor ministerului. Numarul total al persoanelor vaccinate este de circa 1,2 milioane.

Sursa: Ministerul Sanatatii

Centrele de vaccinare, inchise din lipsa de cerere

 Isteria vaccinarii contra virusului A/H1N1 pare sa se fi incheiat, cererea de imunizare scazand drastic in ultimele zile. Aceasta situatie a determinat inchiderea majoritatii centrelor de vaccinare din Bucuresti care tin de primarie. A ramas deschis centrul de la Institutul Matei Bals, iar vaccinarea populatiei se va face in continuare de catre medicii de familie.

Potrivit datelor Ministerului Sanatatii, pana in prezent au fost vaccinate la nivel national 516905 persoane impotriva virusului gripei noi. Dintre acestea, peste 300000 au fost vaccinate in perioada 4-10 ianuarie 2010, nefiind inregistrate reactii adverse semnificative. 

Sursa: Gandul