Servicii bancare

Accesul la servicii bancare si la consultanta financiara specializata a devenit indispensabil atat pentru medici, cat si pentru farmacisti, in conditiile in care economia romaneasca evolueaza in tandem cu pietele internationale, iar modificarile din sectorul Sanatatii urmeaza inevitabil trendul general.

Obtinerea unui credit de consum sau a unui credit de refinantare reprezinta o obisnuinta pentru multe farmacii, iar creditele pentru investitii si liniile de credit pe termen lung pot fi o solutie pentru medicii care doresc sa investeasca in cabinetele lor, fie in aparatura medicala, fie in modernizarea spatiului de lucru, pentru a asigura o calitate mai ridicata a serviciilor oferite pacientilor.

Produse bancare complexe:

Atragerea de credite pentru farmacii sau pentru cabinetele medicale, utilizarea unor carduri speciale cu facilitati de overdraft si comisioane scazute, crearea unor depozite cu dobanda avantajoasa care sa permita gestionarea facila si eficienta a resurselor financiare si accesul la consultanta financiara, juridica si contabila reprezinta doar cateva dintre produsele si serviciile pe care bancile le ofera in prezent angajatilor din sectorul medical.

In aceasta sectiune a GhidCabinet.ro ne propunem sa va prezentam informatii actualizate despre produsele bancare destinate exclusiv angajatilor din Sanatate existente in prezent pe piata. Speram ca, in acest mod, avand la dispozitie o viziune completa in ceea ce priveste produsele bancare de care puteti beneficia sau avantajele si riscurile la care va expuneti in momentul in care semnati un contract pentru furnizarea unui anumit serviciu, sa profitati mai mult de aceste instrumente financiare, de natura sa va faciliteze in mare masura activitatea.