Practic MF, ediția XXVII, Gura Humorului,19-20 octombrie, 2018

Subiectul vaccinării naște astăzi multiple discuții în spațiul public, devenind una dintre principalele teme de dezbatere și probleme ale sistemului medical românesc. Multiplele informații contradictorii vehiculate duc la confuzii în rândul oamenilor puși în situația să se întrebe tot mai des dacă este bine sau nu să apeleze la vaccinare. În aceast context, rolul medicului de familie devine esențial în comunicarea provaccinare, acesta fiind cel care trebuie să găsească cea mai bună cale prin care să explice beneficiile aceste măsuri importante de prevenire a bolilor transmisibile, care a contribuit cu succes la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase.

În cadrul celei de XXVII-a ediții a Simpozionului Regional Practic MF, ce va avea loc între 19-20 octombrie la Gura Humorului, subiectul vaccinării va fi adus în atenție de Prof.univ.dr. Evelina Moraru și Șef lucr.dr. Murgu Alina care vor vorbi despre beneficiile comunicării în vaccinare și vor prezenta câteva măsuri practice prin care medicul de famile poate contribui la informarea corectă a populației.

Creditat EMC, programul evenimentului ce va fi coordonat științific de Prof.univ.dr. Egidia Miftode, cuprinde lucrări practice, de interes pentru medicul de familie care trebuie să fie la curent cu noutățile privind principalele afecțiuni cu care pacientul se poate prezenta în cabinetul său.

Astfel, pe parcursul celor două zile de eveniment vor fi prezentate noutăți privind managementul pacienților cu sindrom de intestin iritabil precum și indicații despre managementul hipertensiunii la pacientul hipertensiv, diabetic, cu afectare renală, informații despre utilizarea fluoroquinolonelor în terapia infecțiilor în ambulator, dar și subiecte ce țin de diagnosticul precoce și comunicarea cu medicii din celelate specialități.

În cadrul ediției XXVII a simpozionului regional Practic MF, dedicat medicilor de familie din județele Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Botoșani, Neamț și Iași, vor lua cuvântul: Prof. Univ. Dr. Egidia Miftode (boli infectioase), Prof. Univ. Dr. Mitu Florin (cardiologie), Prof.Univ.Dr. Postolache Paraschiva (recuperare), Prof.Univ.Dr.Evelina Moraru, Conf. Univ. Dr. Mihaela Moscu (ginecologie), Conf. Univ. Dr. Olivia Timnea (medicina de familie), Sef Lucr.Univ. Dr Victorita Sorodoc (medicina interna), Sef. Lucr. Dr. Murgu Alina (pediatrie), Dr. Luca Lacramioara (cardiologie),.

La fel ca la fiecare ediție Practic MF, participanții la eveniment sunt încurajați să ia cuvântul în cadrul Tribunei Medicului de Familie, o secțiune ce facilitează dialogul între profesioniștii din domeniu și între colegi și în cadrul căreia pot fi expuse problematici ce țin de practica medicală. Fie că doresc să anunțe un eveniment sau vor să aducă în atenție un caz din practica de zi cu zi, medicii de familie prezenți la eveniment sunt așteptați la Tribuna Medicului de Familie. Cei interesați se pot înscrie la adresa dana.dumitru@houston.ro.

Înscrierile sunt deschise, iar până pe 28 septembrie taxele de participare sunt reduse!

Detalii despre taxele de participare găsiți: http://practicmf.ro/taxe/

Pentru detalii referitoare la înscrieri puteți accesa site-ul evenimentului www.practicmf.ro/inscriere , persoană de contact Luiza Grosu (mail: luiza.grosu@houston.ro. tel: 0733 076 387)

Programul științific se desfășoară după cum urmează: vineri, între orele 15.00 – 20.00 și sâmbătă, între orele 09.00 – 14.00.

Următoarea ediție Practic MF din 2018:

  • 16-17 noiembrie 2018, PMF Poiana Brasov. Județe în target: BV, SB, AG, DB, PH, CV, HG, MS

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston, puteti accesa website-urile www.houston.ro    www.practicmf.ro

Facebook event: https://www.facebook.com/events/362437100957879/

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns