Medicii de familie vor protesta in toata tara: Protestam fata de colapsul iminent al sistemului de asistenta medicala primara

Medicii de familie au anuntat ca vor organiza proteste in toata tara, precizand ca protesteaza fata de “colapsul iminent al sistemului de asistenta medicala primara”. Potrivit acestora, unul din patru romani nu va mai avea medic de familie in urmatorii cinci ani, lucru care va conduce la blocarea programelor nationale ale Ministerului Sanatatii si va lasa fara asistenta medicala primara aproape 5 milioane de pacienti inscrisi pe liste, o situatie fara precedent intr-o tara membra a Uniunii Europene.

Protestele sunt organizate de Coalitia “Solidari pentru Sanatate”, formata din 9 organizatii non-guvernamentale care apara drepturile pacientilor si organizatiile nationale reprezentative ale medicilor de familie. Coalitia a initiat inclusiv joi un protest public in toata tara fata de subfinantarea cronica a asistentei medicale primare in Romania si fata de imposibilitatea de practica optima a medicinei de familie, avertizand totodata ca intreg sistemul va intra in colaps.

Coalitia este formata din Societatea Nationala de Medicina a Familie, Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie, Salvati Copiii Romania, Federatia Asociatiilor Bolnavilor cu Cancer, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune, Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Neurodegenerative din Romania, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania, Asociatia Mame pentru mame si sustinuta de Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice. Reprezentantii Coalitiei au depus un memoriu la CNAS si la toate filialele judetene ale Casei, dar si la prefecturile judetene.

Prin acest memoriu se solicita alocarea a minimum 10% din FNUASS doar pentru asistenta medicala primara, fata de 5,8% in prezent, debirocratizarea sistemului si evitarea restrangerii ariei de competente ale medicului de familie in relatia cu pacientul si recunoasterea importantei muncii medicilor de familie in sistemul public si respectarea drepturilor constitutionale ale medicilor si pacientilor.

“Prin obligatii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic, in administrator al sistemului in folosul CNAS, iar pacientul devine o “minge” trimisa sa plimbe hartii de la un medic la altul, ceea ce afecteaza grav relatia medic de familie-pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt ingradiri ale accesului populatiei la medicamente”, atrage atentia Coalitia.

SNMF si FNPMF atrag atentia ca 2 din 3 romani risca sa ramana fara medic de familie in conditiile in care populatia Romaniei imbatraneste si creste incidenta bolilor cronice, iar medicii ies din sistem fie din cauze naturale, fie prin migratia fortei de munca. Potrivit analizei SNMF si FNPMF, doar 1 din 3 pacienti romani va mai avea medic de familie in 2030.

Analiza mai arata ca numarul mediu al consultatiilor medicale acordate de medicii de familie a crescut cu mai mult de 50% fata de anul 2009. Conform datelor INS, aproape jumatate din populatia rezidenta a apelat cel putin o data la medicul de familie sau la un medic de medicina generala in ultimele 12 luni, efectuand in medie 3,7 consultatii. Acest lucru demonstreaza un grad de aglomerare si incarcare fara precedent a cabinetelor medicilor de familie. Din 1999 pana in 2017, bugetul FNUASS a crescut de 18,1 ori, in timp ce alocarile pentru asistenta medicala primara de doar 12 ori. Daca raportul de crestere ar fi fost respectat, bugetul asistentei medicale primare ar fi trebuit sa fie in 2017 de 2,538 miliarde de lei, adica cu 858 de milioane de lei mai mare decat in prezent, respectiv de 8,78% din totalul FNUASS, fata de 5,83% cat este in prezent.

 

Potrivit Coalitiei, ultimul dialog intre organizatiile reprezentative ale medicilor de familie si cei responsabili de asigurarea finantarii sistemului de medicina primara s-a soldat cu un esec: in ciuda argumentelor aduse la masa discutiilor, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, nu a solicitat la rectificarea de buget cresterea finantarii medicinei de familie, ratand astfel ultima sansa de a arata buna-credinta si interes fata de sanatatea pacientilor ai caror bani ii colecteaza si foloseste.

 

Autor: Daria Finica, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 4.00 din 5)
Încarc...

Lasa un raspuns