Comisia Europeana a elaborat criteriile pentru gazduirea Agentiei Europene a Medicamentului

Comisia Europeana a dat publicitatii recent un document care contine criteriile pe care o tara membra UE trebuie sa le indeplineasca pentru a gazdui Agentia Europeana a Medicamentului (EMA). Statele interesate sa gazduiasca sediile Agentiei Europene a Medicamentului si Autoritatii Bancare Europene isi pot depune candidaturile pana la data de 31 iulie. Documentul Comisiei Europene precizeaza ca nicio tara nu poate gazdui ambele agentii. Tarile care vor gazdui agentiile vor fi alese prin mai multe runde de vot, urmand a fi selectate statele cu cele mai multe voturi din partea celorlalte tari membre UE. O decizie finala in ceea ce priveste relocarea celor doua agentii ar trebui sa fie luata pana in luna octombrie. Documentul subliniaza faptul ca Bulgaria, Romania, Croatia, Cipru si Slovacia nu gazduiesc nicio agentie UE. Statul care va gazdui o astfel de agentie trebuie sa asigure continuitatea fata probleme a activitatii acesteia. Din acest motiv, este nevoie sa existe suficiente hoteluri si locuri de cazare. Angajatii sau colaboratorii Agentiei Europene a Medicamentului au nevoie de peste 30.000 de nopti pe an de cazare la hotel. De asemenea, este nevoie de locuri la scoli internationale pentru 648 de copii ai angajatilor EMA. In plus, va fi nevoie de o cladire suficient de mare astfel incat sa gazduiasca arhiva de 34.000 de cutii a Agentiei Europene a Medicamentului.

Sursa: Politico.eu, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns