Ministerul Sanatatii: Administrarea de sange, reluata la Spitalul Filantropia din Craiova

Ministerul Sanatatii a anuntat ca administrarea de sange si produse din sange a fost reluata la Spitalul Filantropia din Craiova, aceasta realizandu-se strict in conformitate cu legislatia in vigoare. Reprezentantii DSP Dolj au transmis Ministerului Sanatatii informatii cu privire la cele 6 cazuri de reactii adverse inregistrate dupa administrarea de sange si produse sangvine labile la pacientii din Clinica de hematologie a Spitalului Clinic Municipal “Filantropia”, judetul Dolj. O echipa de control din cadrul DSP Dolj s-a deplasat in 25 februarie si 27 februarie la Spitalul Clinic Municipal “Filantropia” din Craiova, dupa ce in data de 24 februarie fusesera transfuzati 12 pacienti, sase dintre acestia dezvoltand reactii adverse posttransfuzionale.

Doi dintre pacienti au decedat, iar trei pacienti au fost transferati in Clinica ATI in stare stabila. Unul dintre pacienti a fost transferat la Spitalul Clinic Fundeni la solicitarea familiei. In prezent, se deruleaza o ancheta a Inspectoratului de politie judetean Dolj. Comisia de control din cadrul DSP Dolj furnizeaza datele necesare catre organele de ancheta. Ca urmare a controlului efectuat, inspectorii din cadrul DSP Dolj au impus unitatii sanitare sa finalizeze ancheta evenimentului si sa completeze si sa transmita formularele de alerta catre DSP Dolj si sa administreze sange strict in conformitate cu legislatia in vigoare. De asemenea, au fost sanctionate persoanele responsabile.

Autor: Daria Finica, Foto: Picasa.com.

 

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns