Primul Congres de Podiatrie din Romania (Bucuresti, 1-3 iunie 2017)

Îngrijirea piciorului diabetic, prevenirea amputaţiilor şi importanţa creării profesiei de podiatru în România – temele-cheie de pe agenda evenimentului

Asociaţia de Podiatrie organizează în iunie 2017 primul Congres de Podiatrie din România – cel mai important eveniment cu participare internaţională din domeniul podiatriei desfăşurat până acum în ţara noastră.

Evenimentul susține necesitatea creării unui cadru de formare medicală care să sprijine dezvoltarea unei echipe multidisciplinare complete, pentru îngrijirea persoanelor cu diabet și din care să facă parte și specialiști în îngrijirea piciorului. Astfel, la Congres sunt așteptați medici care activează în specialități precum: diabet zaharat, neurologie, chirurgie, chirurgie vasculară, ortopedie, reumatologie, dermatologie, medicină sportivă. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate sesiuni speciale dedicate asistenților medicali și fiziokinetoterapeuților.

O abordare multidisciplinară a piciorului diabetic poate reduce cu până la 85% numărul de amputaţii asociate diabetului zaharat, arată Federaţia Internaţională de Diabet[1]. Un rol-cheie în cadrul echipei de îngrijire a piciorului diabetic îl are podiatrul – această profesie, însă, în România nu este recunoscută deocamdată și are nevoie de o dezvoltare amplă si rapidă, pentru asigurarea unei îngrijiri corespunzătoare a persoanelor cu această afecțiune. De altfel, implementarea profesiei de podiatru în România este unul dintre principalele obiective ale Asociaţiei de Podiatrie.

„Organizarea Congresului de Podiatrie este cea mai mare realizare de până acum a Asociaţiei de Podiatrie, din punctul de vedere al dezvoltării profesionale în domeniu. Ne dorim ca acest eveniment științific să devină unul de referinţă pentru lumea medicală din ţara noastră și, de ce nu, chiar din Europa! Persoana cu diabet are nevoie de o îngrijire aparte, realizată de o echipă multidisciplinară, din care să facă parte medici, asistenţi medicali, educatori în diabet, şi în special, podiatrul. Persoanele cu diabet prezintă un risc crescut de a dezvolta ulceraţii care pot conduce, ulterior, la amputaţii la nivelul piciorului. Îngrijirea specializată a piciorului diabetic, făcută de un podiatru, poate să reducă semnificativ riscul de amputație şi să optimizeze calitatea îngrijirii pe care o primeşte persoana cu diabet. Să nu uităm, însă, că şi aceasta din urmă trebuie să fie conştientă cu privire la riscurile pe care le implică diabetul. Asociaţia de Podiatrie pledează şi pentru crearea unei culturi educaţionale a pacientului.”, a declarat Dr. Norina Alinta Gâvan, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie.

Evenimentul va beneficia de aportul unora dintre cei mai apreciați profesioniști în podiatrie, la nivel mondial, printre care: Prof. Dr. David G. Armstrong (Statele Unite ale Americii), Dr. Lawrence A. Lavery (Statele Unite ale Americii), Dr. Lee C. Rogers (Statele Unite ale Americii), Prof. Dr. Andrew Boulton (Marea Britanie), Prof. Dr. Frank Bowling (Marea Britanie), Prof. Dr. Mark Tagoe (Marea Britanie), Dr. Matthew G. Garoufalis (Statele Unite ale Americii), Dr. Kristien van Acker (Belgia), Dr. Cynthia Formosa (Malta), Dr. Alfred Gatt (Malta), Dr. Ian Reilly (Marea Britanie), Dr. Ganesh Baliah (Marea Britanie).

Programul Congresului de Podiatrie are o structură complexă, înglobând sesiunile ştiinţifice cu workshop-uri axate exclusiv pe îngrijirea specializată a piciorului, în general și a piciorului diabetic, în special. Evenimentul urmăreşte ca informaţiile prezentate să devină unele de referinţă pentru managementul diabetului zaharat şi să fie, ulterior, transpuse în strategii pentru prevenirea ulceraţiilor şi a amputaţiilor asociate diabetului.

Medicii, asistenţii medicali și fiziokinetoterapeuții care doresc să participe la eveniment se pot înscrie, accesând secțiunea specială de pe site-ul http://www.podiatrie-event.org/en/Congress2017.

Asociația de Podiatrie își propune promovarea podiatriei în România, dezvoltarea și recunoașterea meseriei de podiatru, alături de informarea și educarea populației în domeniul îngrijirii eficiente a picioarelor.

Organizator științific: Asociația de Podiatrie

Parteneri științifici: Societatea de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab, Asociația Română de Educație în Diabet

Management eveniment: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

GhidCabinet.ro participa la eveniment in calitate de Partener Media!

Sursa: Sanatatea Press Group.

 

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns