Colegiul Medicilor: Atitudinea denigratoare fata de transplant scade numarul de donatori

Human-organ-transplant-bo-001Colegiul Medicilor din Romania atrage atentia ca orice atitudine publica denigratoare fata de activitatea de transplant nu face decat sa scada increderea in actul de donare si sa reduca numarul de donatori. “Colegiul Medicilor din Romania dezavueaza orice atitudine publica ce ar aduce atingere demnitatii si prestigiului colegilor din Consiliul Stiintific al Agentiei Nationale de Transplant asupra carora se fac acuzatii neprobate si cel putin premature. Colegiul este primul si cel mai interesat organism in respectarea principiilor si normelor de etica in domeniul transplantului si va sanctiona orice abatere dovedita. Dar, o atitudine denigratoare, neprobata de acte legale, ci doar de opinia unor nespecialisti nu face decat sa scada increderea in donare, sa scada numarul de donatori si sa faca pacientii sa se orienteze catre centre din strainatate, ceea ce pune intr-un con de umbra, nejustificat, medicina romaneasca”, a subliniat institutia.

Reprezentantii Colegiului atrag atentia ca autoritatile romane ar trebui sa fie alaturi de medici si sa ii sprijine in rezolvarea problemelor cu care se confrunta, mai ales in conditiile in care personalitati importante din domeniul transplantului la nivel international au fost alaturi de medicii romani si le-au recunoscut public valoarea. “In contra partida, medicii romani sunt rasplatiti la ei acasa cu neincredere, suspiciune, denigrare, desi au salvat de la moarte viata a peste 5000 de oameni. Orice problema din sistem, corect identificata de oameni competenti, trebuie indreptata”, mai sustine CMR.

Colegiul a precizat ca multi pacienti care au beneficiat de transplant au venituri reduse sau traiesc din pensii de handicap. Spre exemplu, conform datelor Asociatiei Livertrans, 62% dintre pacientii romani transplantati hepatic au venituri de sub 1.000 de lei pe luna, 27% au venituri intre 1.000 si 2.000 de lei pe luna, 9% au venituri de 2.000-3.000 de lei pe luna si 2% au venituri intre 3.000 si 5.000 de lei pe luna. Colegiul Medicilor atrage atentia ca acuzatiile cu privire la excluderea unor pacienti cu venituri mici de pe lista de transplant pentru a favoriza alti pacienti sunt nefondate.

Autor: Daria Finica, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns