Ministerul Sanatatii: ANT a acreditat spitale pentru transplant desi acestea nu indeplineau criteriile minime stabilite de lege

ministerul-sanatatiiMinisterul Sanatatii a anuntat ca a decis sa sesizeze organele abilitate in urma verificarilor efectuate de Corpul de Control la Agentia Nationala de Transplant (ANT). Aceasta decizie nu va afecta in niciun fel activitatea de transplant din spitalele in care se efectueaza astfel de proceduri, da asigurari institutia. Conform MS, in urma verificarilor Corpul de Control a constatat nereguli grave in legatura cu acreditarea centrelor unde ar trebui sa se faca prelevarea de organe. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru spitale acreditate pentru aceasta activitate si a constatat ca “ANT a acreditat spitalele pentru transplant, desi acestea nu indeplineau criteriile minime stabilite prin lege”.

Din cauza ca nu aveau aparatura necesara declararii mortii cerebrale, in spitalele verificate nu s-a desfasurat nicio activitate de prelevare de organe pana in prezent. Deoarece in urma controlului prin sondaj s-au gasit nereguli in toate centrele verificate, ministrul Sanatatii a decis verificarea activitatii tuturor centrelor de transplant din tara. De asemenea, s-a constatat ca la Agentia Nationala de Transplant nu exista proceduri si criterii clare de alocare a organelor catre pacientii care au nevoie de transplant. Agentia nu are un registru pentru fiecare tip de organ prelevat si, desi are responsabilitatea legala, ANT nu a elaborat normele legislative pentru organizarea si functionarea registrelor nationale pentru celule si tesuturi destinate transplantului.

Ministerul Sanatatii atrage atentia ca in lipsa unui registru integrat, fiecare spital intocmeste liste proprii de asteptare care nu sunt integrate la nivel national. Astfel, este incalcata Legea 95 din 2006 care prevede ca Agentia Nationala de Transplant gestioneaza registrele nationale prin care se asigura monitorizarea continua a activitatii de transplant, a activitatilor centrele de prelevare si a centrelor de transplant.

Corpul de Control al Ministerului Sanatatii a identificat posibile nereguli si in privinta derularii unor proiecte cu fonduri europene si in cheltuirea banilor publici. Astfel, conform MS, directorii institutiei au primit bani ca prestatori de servicii in cadrul unui proiect care se referea la activitatea de transplant, iar pentru achizitia unui studiu de fezabilitate, referatul de necesitate a fost semnat de soferul institutiei, care era incadrat si la compartimentul de achizitii. In fata Corpului de Control el a declarat ca nu a stiut ce semneaza. In acest caz s-a decis sesizarea Agentiei Nationale de Integritate privind posibile incompatibilitati si conflicte de interese.

“Avem dubii serioase legate de modul in care s-a facut activitatea de coordonare a transplantului, avand in vedere ca ANT si-a pierdut o parte din atributii privind aceasta activitate, atributii care au fost transferate catre Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov”, a declarat ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu. Mai mult decat atat, Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov a desfasurat activitatea de coordonare in domeniul transplantului fara a fi acreditat.

De asemenea, Ministerul Sanatatii mentioneaza ca in mai multe comunicari oficiale intre Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, Agentia Nationala de Transplant si Ministerul Sanatatii, dr. Victor Zota apare ca fiind coordonator national de transplant, desi aceasta functie nu este definita in legislatia actuala si prin urmare nu exista. In prezent, legea defineste functiile de coordonator de transplant regional si la nivelul unitatii sanitare, sustine MS. O alta constatare se refera la functionarea Consiliului Stiintific al ANT care nu si-a indeplinit atributiile. Desi trebuia sa se intruneasca lunar, intre 2013 si 2016 consiliul nu s-a intrunit decat de patru ori. Mai mult, o parte din membrii consiliului nu mai sunt in viata.

In urma controlului, Corpul de Control a decis sesizarea organelor abilitate pentru posibile fapte de natura penala, fals si uz de fals, in legatura cu modul de acreditare a unitatilor sanitare pentru desfasurarea activitatilor in domeniul transplantului si reevaluarea de catre ANT a tuturor dosarelor de acreditare pentru verificarea indeplinirii criteriilor de acreditare si intreprinderea masurilor necesare pentru retragerea acreditarii unitatilor sanitare care nu indeplinesc conditiile din ordinul 860/2013. De asemenea, s-a decis elaborarea de catre ANT in regim de urgenta a actelor normative pentru completarea reglementarilor din domeniul transplantului si pentru transpunerea directivelor europene, dar si modificarea componentei Consiliului Stiintific al Agentiei Nationale de Transplant, avand in vedere faptul ca acesta este nefunctional, dar si realizarea unei verificari a intregii legislatii in domeniul transplantului pentru a se pune in acord toate actele normative incidente. De asemenea, s-a propus in regim de urgenta a ANT a diligentelor necesare pentru aprobarea prin ordin de ministru a modului de alocare la nivel national a grefoanelor de organe, tesuturi si celule. Masurile solicitate de Ministerul Sanatatii nu sunt nicidecum menite sa stopeze sau sa intefereze cu activitatea de transplant, a dat asigurari institutia.

Autor: Daria Finica, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5.00 din 5)
Încarc...

Lasa un raspuns