Unii dintre cei mai importanti lideri de opinie din domeniul medical, prezenti la Congresul National Bolile Cronice Netransmisibile 2016

boli croniceCel de-al V-lea Congres Național Bolile Cronice Netransmisibile va avea loc anul acesta în perioada 5-6 februarie, la Hotel Ramada Parc, din București.  Agenda ediției 2016 a Congresului Național Bolile Cronice Netransmisibile punctează informații actualizate cu privire la strategiile de prevenție, educație și tratament pentru specialitățile: diabet, afecțiuni cardiovasculare, boli pulmonare, cancer.

            În cadrul celor două zile de eveniment vor participa unii dintre cei mai importanți lideri din domeniile diabet, cardiologie, oncologie și boli pulmonare, care vor stabili un dialog interdisciplinar și vor încerca să găsească soluții moderne în abordarea și managementul afecțiunilor vizate, sub titlul-general „Inovația în bolile cronice netransmisibile”.

            Astfel, vineri, 5 februarie Congresul va fi deschis de prezentarea Ministrului Sănătății, conf.dr. Patriciu Achimaș, care va discuta despre „Strategii globale şi durabile în bolile cronice netransmisibile”. Apoi, Acad. Maya Simionescu va discuta despre „Bolile cronice netransmisibile, sănătate metabolică şi stil de viaţă”.  Dr. Gabriel Tatu Chițoiu, Președintele Societății Române de Cardiologie, va prezenta „Statine în prevenţia primară: DA sau NU?” iar prof.dr Dragoș Vinereanu va discuta despre „Anticoagulantele orale non anti-vitamina K în fibrilația atrială: certitudini și controverse”.

            În continuarea programului, prof.dr. Dan Gaiță va prezenta Noile strategii de scădere a LDL-colesterolului – putere vs control?” iar prof.dr. Cristian Serafinceanu, Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, va discuta despre „Prevenţia bolii cronice de rinichi în diabetul zaharat”.

            Despre prevenția hipertensiunii arteriale va discuta prof.dr. Maria Dorobanțu, președintele Societății Române de Hipertensiune, iar prof.dr. Maria Moța, membru în Consiliul de Conducere al Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), va prezenta calea „ De la prediabet la prevenţia diabetului”.

            In continuarea programului, prof.dr. Romulus Timar va prezenta provocarea „Tratamentului multifactorial în diabetul zaharat tip 2: implementare, bariere, beneficii”, iar prof.dr. Doina Catrinoiu va continua discuțiile despre prevenția primară și secundară din diabet.

            Un alt subiect important din cadrul zilei de vineri va fi prezentarea prevalenței bolii cronice de rinichi în România din prisma Studiului PREDATORR, de către prof.dr. Eugen Moța.

            Ziua a II-a a Congresului va debuta cu un simpozion tip dezbatere dedicat Tabagismului în România şi în lume: de la legislaţie la consecinţe.

            Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu va prezenta proiectul „anti-fumat” în România și va prezenta efectele nocive ale fumatului ca factor de risc major în bolile cardiovasculare. Dr. Ioana Munteanu va dezbate subiectul tigării electronice, iar conf.dr. Milena Man va prezenta „impactul tabagismului asupra bolilor respiratorii cronice”.

            Deoarece fumatul face parte din stilul de viață a unui număr din ce în ce mai mare de adolescenți, iar numărul cazurilor de afecțiuni provocate de fumat în rândul populației tinere a crescut, „Rolul programelor educaționale împotriva fumatului la adolescenți” devine esențial. Prezentarea va fi susținută de dr. Monica Marc.

            Programul Congresului Național Bolile Cronice Netransmisibile va continua cu o nouă sesiune în care prof.dr. Mariana Graur, Președintele Societății de Nutriție din România va prezenta aspecte profilactice cu privire la nutriție și riscul cardiovascular în diabet, iar prof.dr. Gabriela Radulian va discuta despre importanța exercițiului fizic în diabet.

            Prof.dr. Amorin Popa va prezenta cum se face „Prevenirea sindromului metabolic” iar conf.dr. Ioan Andrei Vereșiu, Președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice va arăta „Distribuția regională a problemelor piciorului diabetic în România”.

            În cadrul manifestării vor fi dezbătute importante subiecte din domeniul oncologiei. Asfel, Dr. Florian Nicula va prezenta „Planul Național de Control al Cancerului 2016-2020” iar dr. Cătălin Vlad va schița propunerea de „model de finanțare a unui program de screening pentru cancerul colorectal”.

 

            În ultima sesiune a congresului, conf.dr. Cristian Guja va arăta „Progresele în tratamentul farmacologic al obezității” iar conf.dr. Gabriela Roman, Președintele Asociației Române pentru Studiul Obezității” va discuta despre prevenirea obezității. Despre rolul medicului de familie în profilaxia bolilor cronice netransmisibile va discuta dr. Adriana Mihalaș, iar dr. Cornelia Bala va discuta despre importanța educației terapeutice în bolile cronice netransmisibile.

            Programul manifestarii se va închide cu tema „Reducerea riscului macrovascular la pacienţii cu dislipidemie aterogenă- raportul unui consens de experţi asupra rolului terapiei combinate fenofibrat- statină” susținută de prof.dr. Nicolae Hâncu.

 

Pentru a putea participa gratuit la lucrările Congresului Național Bolile Cronice Netransmisibile, edița 2016, vă rugăm să accesați secțiunea specială a site-ului evenimentului și să completeze câmpurile disponibile:

http://www.bolicronice-netransmisibile.ro/inscriere.php

Înscrierile se pot face și în zilele evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Co-președinții evenimentului vor fi: prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române și acad. Maya Simionescu.

 

Organizatorul științific al evenimentului este Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

 

Evenimentul va fi creditat cu puncte EMC.

 

Management eveniment: Sănătatea Press Group, expertul tău în comunicare pe domeniul medical.

GhidCabinet.ro participa la eveniment in calitate de Partener Media!

Sursa: Sanatatea Press Group, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5.00 din 5)
Încarc...

Lasa un raspuns