OMS: Peste 7,7 milioane de persoane din intreaga lume, diagnosticate anual cu dementa

dementaCorina Panzaru, medic psihiatru in cadrul Spitalului “Alexandru Obregia” din Bucuresti, a atras atentia in cadrul Conferintei Pharma Forum, organizata in perioada 1-2 octombrie in Capitala, ca anual in intreaga lume sunt diagnosticate cu dementa peste 7,7 milioane de persoane, conform estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Se estimeaza ca la nivel global peste 47,5 milioane de persoane sufera de un anumit tip de dementa, circa 60-70% din cazuri fiind reprezentate de dementa de tip Alzheimer, iar intre 15 si 30% din cazuri de dementa vasculara.

“La fiecare patru secunde este diagnosticat un pacient cu boala Alzheimer si se estimeaza ca aproximativ 270.000 de romani sufera de Alzheimer, in conditiile in care doar 35.000 sunt diagnosticati. Boala Alzheimer este a saptea cauza de mortalitate la nivel mondial”, a declarat medicul.

Corina Panzaru a precizat ca dupa varsta de 65 de ani, riscul de aparitie a bolii Alzheimer se dubleaza la fiecare cinci ani. Printre factorii de risc ai acestui tip de dementa se numara varsta inaintata, istoricul familial, sexul feminin, dar fi factorii de mediu cum ar fi traumatismele cranio-cerebrale, nivelul ridicat al colesterolului sau stimularea intelectuala modesta.

“Pacientii cu dementa vasculara dezvolta tulburari cognitive mult mai grave decat cei cu boala Alzheimer. Factorii de risc sunt aceiasi ca cei pentru infarct miocardic”, a mai spus ea in cadrul conferintei.

Printre semnalele care ar trebui sa puna medicii, apartinatorii si chiar farmacistii in alerta in ceea ce priveste aparitia dementelor se numara: pierderile de memorie care afecteaza viata de zi cu zi, dificultatile in planificarea sau rezolvarea problemelor, dezorientarea in timp si spatiu, problemele cu intelegerea imaginilor vizuale si a relatiilor spatiale, probleme cu cuvintele vorbite sau scrise, ratacirea lucrurilor si pierderea capacitatii de a reface pasii in sens invers, scaderea calitatii rationamentului, retragerea de la munca si alte activitati si modificarile de afect si personalitate.

Autor: Daria Finica, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5.00 din 5)
Încarc...

Lasa un raspuns