Asociatia pacientilor cu tuberculoza multidrog rezistenta: Salutam decizia Guvernului de a aproba Strategia nationala de tuberculoza

tbc-ul-a-ajuns-la-palatul-copiilor_01-250x187Asociatia nationala pentru sprijinirea pacientilor cu tuberculoza multidrog rezistenta (ASPTMR) a anuntat prin intermediul unui comunicat de presa ca saluta decizia Guvernului de a aproba in sedinta de miercuri Strategia Nationala de Control al Tuberculozei in Romania. In tara noastra anual tuberculoaza provoaca in medie 1.100 de decese si afecteaza alte 16.000 de persoane, cele mai multe din randul populatiei tinere si active. Asociatia pentru sprijinirea pacientilor cu tuberculoza multidrog rezistenta considera ca noua strategie reprezinta un document valoros si spera ca ea sa fie pusa in practica.

“Aceasta strategie este un punct de plecare important in lupta cu tuberculoza. Sper din tot sufletul ca strategia nu va ramane doar un document aprobat de Guvern, ci va fi implementata si Romania va reusi sa limiteze numarul imbolnavirilor de tuberculoza. Este abordata ambitios si tuberculoza multidrog rezistenta (TB-MDR) care este de fapt adevarata problema, in acest moment rata de vindecare a acestor cazuri fiind de doar 20%. Strategia isi propune ca pana in 2020 rata de vindecare a TB-MDR in Romania sa ajunga la 75%, adica sa atinga rata de vindecare din tarile vestice. Este primul document la intocmirea caruia au participat reprezentanti ai pacientilor, ASPTMR facand parte din grupul de lucru pentru elaborarea strategiei. Le multumesc colegilor din grupul de lucru si nu imi ramane decat sa sper ca bugetul strategiei va fi asigurat si nu va ramane doar un document ambitios si frumos intocmit”, a declarat Stefan Radut, vicepresedintele ASPTMR.

Autor: Daria Macovei, Foto: Agerpres.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns