Constanta: Ancheta in cazul unei asistente de la Ambulanta care nu ar fi acordat primul ajutor unui turist

accident-ambulanta-Serviciul Judetean de Ambulanta Constanta a initiat o ancheta in cazul unei asistente medicale de la Ambulanta acuzata ca nu ar fi acordat primul ajutor unui pacient caruia i se facuse rau. Asistenta a demisionat luni dupa ce s-a stabilit ca nu i-a acordat primul ajutor unui barbat care a lesinat in statiunea Mamaia si care a murit ulterior la spital. Pacientul, in varsta de 62 de ani, a lesinat sambata in centrul statiunii Mamaia, trecatorii chemand Ambulanta. La fata locului a ajuns un echipaj fara medic, iar cativa martori au imortalizat scena cu telefoanele mobile, acestia sustinand ca inregistrarile arata cum asistenta nu i-a acordat primul ajutor pacientului, declarandu-l decedat. Vasile Popescu, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta Constanta, a declarat ca a decis desfacerea contractului de munca al asistentei pentru neglijenta in serviciu si ca femeia si-a dat demisia. In urma anchetei reprezentantii Serviciului Judetean de Ambulanta Constanta au constatat ca asistenta nu si-a indeplinit atributiile si nu a urmat procedurile in acel caz. Asistenta nu a verificat starea pacientului si a solicitat ulterior, probabil la presiunea multimii, un alt echipaj de interventie, la fata locului ajungand o autospeciala SMURD cu medic si asistenta. Cadrele medicale au inceput manevrele de resuscitare reusind sa aduca inapoi pacientul la viata, insa acesta a murit dupa cateva ore la spital.

Sursa: Mediafax, Foto: Mhalert.ro.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns