CNAS: Noile norme la CoCa 2014-2015 nu aduc modificari la numarul de consultatii acordate bolnavilor cronici

medical_Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a anuntat prin intermediul unui comunicat de presa ca normele la Contractul Cadru 2014-2015 nu aduc modificari referitoare la numarul de consultatii acordate pacientilor cu boli cronice. Precizarea survine in urma unui protest care a avut loc duminica si care a fost organizat de Sindicatul Medicilor din Bucuresti si Ilfov. Reprezentantii sindicatului au protestat pe fondul nedecontarii consultatiilor efectuate in ambulatoriul de specialitate prin noile norme. Potrivit unui comunicat al Sindicatului, si vechile norme ale Contractului cadru prevedeau o consultatie pe luna sau pe trimestru in cazul pacientilor cu boli cronice, in functie de decizia medicului specialist. De asemenea, atat vechile norme, cat si noile norme prevad ca asiguratilor cu diagnostic deja confirmat la externarea din spital li se mai pot acorda maximum doua consultatii in ambulatoriu in cadrul aceleiasi luni in care au fost internati in spital, mai atrage atentia Sindicatul Medicilor din Bucuresti si Ilfov. Potrivit CNAS, singura modificare adusa de noile norme este reteta fractionata pentru pacientii cronici, care poate fi emisa pe 60 sau 90 de zile. CNAS precizeaza ca o modificare importanta adusa de noile forme este faptul ca acum si medicii de specialitate pot sa prescrie reteta pentru tratamentul necesar pentru o perioada mai mare de 30 de zile pentru afectiunile cronice. Consultatia lunara sau trimestriala se acorda bolnavilor cu diagnosticul unei boli cronice deja stabilit, se mai arata in comunicatul CNAS.

Sursa: Agerpres, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns