Interviu prof. dr. Adrian Restian: Sanatatea depinde foarte mult de noi

p1050758Prof. dr. Adrian Restian, presedintele Societatii Academice de Medicina a Familiei, a declarat in cadrul unui acordat in exclusivitate GhidCabinet.ro ca romanii ar trebui sa fie mult mai atenti la stilul de viata pe care il adopta, pentru a preveni aparitia unor boli cronice care nu pot fi vindecate. El a atras atentia in cadrul Conferintei Nationale de Cardiologie in Medicina Generala, eveniment organizat de Societatea Academica de Medicina a Familiei in perioada 11-14 iunie, ca peste 45% din populatia adulta a Romaniei sufera de hipertensiune arteriala, boala care este asociata in timp cu numeroase alte afectiuni cardiovasculare. In opinia medicului Adrian Restian, stilul de viata al romanilor s-a imbunatatit in ultimii ani, educatia privind importanta alimentatiei si a miscarii fizice in ceea ce priveste asigurarea unei vieti sanatoase fiind mai raspandita in randul populatiei. Cu toate acestea, este nevoie ca pacientii romani sa fie mai interesati de aceste aspecte si sa nu se bazeze doar pe medicamente in ceea ce priveste tratarea afectiunilor, considera presedintele SAMF.

Reporter GhidCabinet.ro: Care sunt bolile cele mai frecvente pe care le au pacientii care se prezinta la cabinetul medicului de familie? Dar bolile cardiovasculare cel mai des intalnite?

Prof. dr. Adrian Restian: Cele mai frecvente boli cu care se prezinta pacientii la cabinetul medicului de familie sunt cele care tin de hipertensiunea arteriala care afecteaza aproximativ 40-45% din populatia adulta. In Europa, exista chiar tari care au o prevalenta mai mare a hipertensiunii arteriale. Deci, boala cu cea mai mare frecventa este hipertensiunea arteriala. Dupa aceea urmeaza celelalte boli cardiovasculare, cum ar fi cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca sau cardiopatiile periferice. Dupa aceste boli, probabil ca incidenta si ca importanta vin bolile digestive, dar pe langa acestea o problema foarte importanta e reprezentata de cancer. Cele mai frecvente cauze de deces sunt reprezentate de bolile cardiovasculare, pe locul al doilea fiind clasat cancerul in ceea ce priveste cauzele de deces.

Rep.: Care este mortalitatea cauzata de bolile cardiovasculare in Romania?

Adrian Restian: Ca numar de decese cauzate de bolile cardiovasculare, Romania se claseaza pe un loc mult mai inalt decat celelalte state europene, insa in ultimii ani numarul deceselor este in scadere si acest lucru se intampla datorita faptului ca oamenii au invatat ceva din stilul de viata mai bun: incep sa manance putin mai bine, combat fumatul, obezitatea, foarte multi mananca mai rational. Se observa imbunatatirea stilului de viata al romanilor, iar acest lucru are efecte benefice asupra mortalitatii si a morbiditatii.

Rep.: Exista o legatura intre afectiunile cardiovasculare si bolile neuropsihice?

Adrian Restian: In anul 2010 in Europa s-au cheltuit aproximativ 800 de miliarde de euro pentru bolile neuropsihice, o suma mult mai mare decat s-a cheltuit pentru bolile cardiac, cancer si bolile metabolice la un loc. Aceste boli merg relativ mana in mana si de multe boli degenerative in ceea ce priveste functia cognitiva nu prea se moare. Aveti ocazia sa intalniti pe strada mult mai multe persoane cu deficiente cognitive decat pacienti cu afectiuni cardiace. Apar tot mai multe tulburari de personalitate si alte tulburari cauzate de anumite aspecte sociale. Patologia umana este din punct de vedere neurologic ca un iceberg, doar o mica parte din el se vede deasupra apei, insa noi nu stim ce e dedesupt. Din pacate, ceea ce nu se vede reprezinta foarte multe boli care evolueaza lent, care evolueaza chiar zeci de ani asimptomatic.

Rep.: S-au facut evolutii semnificative in tratamentul bolilor cronice in ultimii ani?

Adrian Restian: Pe langa faptul ca bolile cronice nu sunt vindecabile, tratamentul lor e foarte complicat, se adreseaza multor aspecte iar rezultatele inregistrate imbunatatesc starea de sanatate a pacientului insa el nu se vindeca. Durata medie de viata a oamenilor in ultimele cinci sute de ani a crescut de la 48 de ani, la 80 de ani. Dar durata medie de viata sanatoasa se invarte in jurul cifrei de 58 de ani si la noi si in strainatate. Romanii au o structura destul de rezistenta in fata bolilor. Pana la 58 de ani ei nu au probleme, rezista la intemperiile vietii. Dupa aceea insa incep problemele legate de bolile cardiovasculare, boala Alzheimer, bolile metabolice, diabetul. Toate aceste boli fac insa din viata omului trecut de 60 de ani o viata destul de dificila, plina de suferinte, dependenta de medicamente, iar multe tratamente nu rezolva mare lucru.

Rep.: Ce sfaturi aveti pentru pacientii romani in ceea ce priveste prevenirea bolilor cardiovasculare?

Adrian Restian: E adevarat ca alti europeni au o atentie mai mare la ceea ce mananca, la etichetele alimentelor, dar sfatul meu ar fi ca oamenii sa dea o importanta mai mare stilului lor de viata si modului in care traiesc, in care gandesc, in care mananca, in care se misca, in care isi cresc copiii. Modul de viata reprezinta dupa parerea mea cel mai important factor patogen. Seneca spunea ca omul nu moare, ci se omoara. El a spus asta cand ii vedea pe romani mancand. Din punctul meu de vedere, cum iti asterni cam asa dormi. Noi putem discuta la nesfarsit despre un medicament sau altul. Despre medicamentele despre care se spune ca sunt mai putin bune, acum cinci ani se spunea ca sunt foarte bune. Exista realmente un progress in domeniul dezvoltarii de medicamente pentru boli cronice. El este insa foarte mic. Insa nu este bine sa ne complacem cu ideea de a da dreptul medicamentelor de a ne decide sanatatea, care este in mana noastra.

Rep.: Medicina regenerativa reprezinta o solutie pentru tratarea acestor boli?

Adrian Restian: Ar fi foarte bine sa fie adevarat. Eu ma indoiesc insa ca ar fi asa de simplu. Sa luam niste celule stem, sa le injectam in creier si creierul sa isi revina la normal. Bineinteles ca in urma tratamentelor, ceva se produce. Ceva foarte important, dar nu suficient. Deocamdata rezultatele sunt destul de modeste si in ceea ce priveste interventiile in genomul uman si in ceea ce priveste celulele stem. Toata aceasta poveste nu este chiar atat de simpla. Lucrurile sunt foarte complicate. Viata nu e scrisa in negru si in alb, ci e foarte nuantata. O mare parte din viitorul nostru depinde de noi.

Rep.: Care ar fi principala solutie pentru a preveni bolile cronice si pentru a trai sanatos?

Adrian Restian: Solutia ar fi ca, daca vrei sa traiesti sanatos, avand in vedere efectele secundare ale medicamentelor, sa stim cat si cum sa luam medicamente. In prezent exista pe piata romaneasca 54.000 de medicamente grupate in vreo 70 de clase farmacologice. A alege dintre acestea e o poveste aproape de sansa, de noroc. Noi facem parte dintre tarile care au in nomenclatorul lor mult mai multe medicamente decat au vesticii. Daca anumite tari occidentale pot sa se descurce cu mai putine medicamente in nomencaltorul lor, de ce noi nu putem? Ce alegem din ele, ce facem, ce mancam, cum ne comportam, cat timp stam la soare, e foarte important pentru sanatatea noastra. Doar 10% din cancere sunt mostenite genetic. Restul de 90% sunt dobandite prin factori de risc care actioneaza asupra genomului si care produc cancer. Dintre acesti factori cel mai important este fumatul si alimentele care contin foarte multi factori cancerigeni. De exemplu, fripturile pe care noi le preferam la gratar contin foarte multi factori cancerigeni, iar acestia se acumuleaza in organism. Alimentele invechite care contin aflatoxine sunt periculoase deoarece acestea sunt cancerigene. Vorbim despre dieta, fumat, alcool, factori de la locul de munca, coloranti, vopsele etc. care produc cancer. Dar oamenii se expun fara sa isi dea seama. Daca as da doar fumatul si fripturile la gratar, ar fi deja suficient ca sa vedem ca expunerea este prea mare. Exista metode de preparare mult mai bune pentru alimente.

Rep.: Ca o concluzie, ce ati dori sa le transmiteti pacientilor si medicilor romani?

Adrian Restian: Sanatatea depinde foarte mult de noi. In prezent exista patru principii care conduc medicina contemporana: preventia, predictia, care consta in preventia ghidata pe predispozitia pacientului, participarea acestuia, el trebuie sa fie activ in a-si mentine sanatatea, iar al patrulea pilon este personalizarea care arata ca totul trebuie aplicat la un om concret care nu seamana probabil deloc cu cei pe care s-au facut studiile.  

GhidCabinet.ro a participat la eveniment in calitate de Partener Media!

Sursa: GhidCabinet.ro, Foto: GhidCabinet.ro.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (3 voturi, media: 5.00 din 5)
Se încarcă...

Un raspuns la “Interviu prof. dr. Adrian Restian: Sanatatea depinde foarte mult de noi”

  1. Momirlan Magdalena A spus:

    Poate ca ar fi util ca domnul dr Adrian Restian sa efectueze niste conferinte/ lectii despre preventia bolilor secolului.
    Ar fi un ajutor benefic dat noua , pacientilor.
    Cu stima,
    dr.chimist magdalena Momirlan
    mobil : 0729622740

Lasa un raspuns