Cardurile de sanatate ar putea fi distribuite prin servicii postale incepand cu luna octombrie

cardul-national-Cardurile nationale de sanatate ar putea fi distribuite prin servicii postale incepand cu luna octombrie a anului in curs, estimeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). CNAS a publicat documentatia de atribuire a serviciilor de distribuire a cardului national de sanatate pentru toti asiguratii din sistemul asigurarilor sociale de sanatate, pana in prezent fiind tiparite 11.543.000 de carduri, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei. In trimestrul al patrulea al anului in curs va fi testat modul de functionare a cardului, astfel incat incepand cu anul 2015 decontarea serviciilor medicale sa se realizeze doar pe baza acestuia, se arata in document. Distributia cardurilor de sanatate se va realiza prin servicii postale de operatorul de servicii care va fi desemnat castigator al licitatiei publice, acesta urmand sa incheie un acord cadru pe patru ani pentru distribuirea unui numar de circa 13,6 milioane de carduri. Valoarea estimata a acordului cadru este de 37,5 milioane de lei, fara TVA, plata serviciilor de distributie urmand sa fie suportata din FNUASS. Cardul va fi distribuit la domiciliul asiguratului si predat titularului pe baza actului de identitate.

Sursa: CNAS, Agerpres, Foto: CronicaRomana.ro.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns