Aproape 200 de medici au participat la Cursul COMBAT de la Arad

New ImageAproximativ 200 de medici cardiologi, diabetologi, nefrologi, neurologi, medici de familie și medici interniști au participat la Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualități în Diagnostic și Tratament – C.O.M.B.A.T. 2, organizat de Societatea Română de Hipertensiune, pe 7 februarie 2014, la Continental Forum din Arad.

Manifestarea a oferit informații actuale cu privire la cele mai noi date despre diagnosticarea şi tratamentul corect al hipertensiunii arteriale, structurate prin intermediul unor cazuri clinice, prezentate de reputaţi medici români. Cazurile au fost analizate pornind de la ghidurile actuale de practică medicală din hipertensiunea arterială, iar participanţii au fost deosebit de activi în dezbateri, semn că tematica cursului a fost una de mare actualitate.

“Ne bucurăm foarte mult de organizarea acestui curs al Societăţii de Hipertensiune din România la Arad. Este un curs interesant care în mod cert va fi benefic tuturor medicilor participanţi, iar spre bucuria noastra, colegii participă într-un număr foarte mare la acest curs”, a declarat dr. Adrian Darabantiu, membru fondator al Societăţii de Medicina Familiei din Arad şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Arad.

 Şi în opinia prof. univ. dr. Corina Zorilă, şeful Secţiei Medicină Internă II,  din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, evenimentul a adus un plus de valoare participanţilor, care au putut lua parte la abordarea unui subiect de mare actualitate din punct de vedere disciplinar şi interactiv:

“S-a încercat să se atingă cele mai importante probleme cu care se ocupă medicul practician – de la primul contact cu pacientul şi până la evaluarea finală, iar mesajele transmise au fost de fiecare dată corecte şi cât se poate de concrete pentru activitatea noastră de fiecare zi. Tema de mare interes şi modul de organizare – flexibil şi dinamic – au permis apropierea medicilor din mai multe zone, începând cu medicina primară şi terminând cu medicina tertiară”.

Cursul C.O.M.B.A.T. 2 a fost deschis de prezentarea prof. dr. Maria Dorobanţu “Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul HTA”, care ulterior împreună cu prof. dr. Eduard Apetrei, conf. dr. Timar Romulus, conf. dr. Adalbert Schiller şi dr. Roxana Darabont au vorbit despre redefinirea ţintelor terapeutice la hipertensivii diabetici şi la hipertensivii cu boala cronică de rinichi, despre HTA rezistentă la tratament, precum şi despre combinaţiile terapeutice fixe sau flexibile în tratamentul hipertensiunii arteriale.  Sesiunea “Complicaţiile cardiace ale HTA” a debutat cu prezentarea unui caz clinic de conf. dr. Katalin Babeș,  care a fost apoi discutat în cadrul unei mesei rotunde împreună cu prof. Eduard Apetrei, prof. dr. Daniel Lighezan şi prof. dr. Maria Dorobanțu.

A doua parte a Cursului C.O.M.B.A.T. 2 a debutat cu sesiunea “Tulburările metabolice în hipertensiunea arterială”, deschisă de prof. dr. Daniel Lighezan şi prof. dr. Maria Puşchiţă, care alături de prof. dr. Corina Zorilă au discutat despre abordarea pacientului hipertensiv cu tulburări metabolice: HTA și dislipidemie, HTA și obezitate, pornind de la un caz clinic.

Microalbuminuria și hipertensiunea arterială a fost o altă temă dezbătută în cadrul Cursului C.O.M.B.A.T. 2. Această sesiune a fost deschisă de conf. dr. Rodica Lighezan, care a prezentat practice mecanismele de apariție și tehnica determinării microalbuminuriei, după care conf. dr. Adalbert Schiller a vorbit despre semnificaţia prognostică a microalbuminuriei.

O altă sesiune importantă a Cursului C.O.M.B.A.T. 2. a fost Hipertensiunea arterială la vârstnic. Împreună cu conf. dr. Romulus Timar, conf. dr.  Adalbert Schiller şi prof. dr. Corina Zorilă, prof. dr. Mihaela Simu a discutat despre mecanismele HTA la vârstnic și abordarea vârstnicul hipertensiv cu comorbidități, pornind de la studiul de caz prezentat de prof. dr. Corina Zorilă.

La finalul cursului, prof. dr. Eduard Apetrei şi prof. dr. Maria Dorobanţu au discutat în cadrul unei mese rotunde despre urgențele hipertensive: controlul tensiunii arteriale în disecția acută de aortă, HTA perioperatorie, edemul pulmonar acut hipertensiv, plecând de la prezentarea de caz clinic, susţinută de dr. Oana Tăutu.

În paralel cu sesiunile cursului C.O.M.B.A.T. 2, dedicate în exclusivitate medicilor, a avut loc şi al treilea curs interactiv pentru asistenții medicali, COMBAT ASIST, la care au participat aproximativ 90 de asistenți.

Următoarele ediţii ale cursului C.O.M.B.A.T. 2 vor avea loc în Craiova (7 martie 2014),  Brăila (11 aprilie 2014),  Iași (30 mai 2014 şi Sibiu (27 iunie 2014).

Organizator ştiinţific: Societatea Română de Hipertensiune

Management eveniment: Sănătatea Press Group

Sursa: Sanatatea Press Group, Foto: Sanatatea Press Group.

 

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns