Romania, pe locul al treilea la nivel european in ceea ce priveste consumul de alcool

Romania se situeaza pe locul al treilea la nivel european in ceea ce priveste consumul abuziv de alcool, dupa Cehia si Suedia. Potrivit datelor furnizate de Alianta pentru Lupta Impotriva Alcoolismului si Toxicomaniilor (ALIAT), romanii consuma circa 9 litri de alcool pur pe an pe cap de locuitor. Dan Prelipceanu, medic psihiatru si presedinte onorific al ALIAT este de parere ca alcoolul reprezinta un adevarat flagel atat in Romania, cat si la nivel mondial, deoarece este un drog legal. Medicul atrage atentia ca aproximativ 2 milioane de romani prezinta tulburari legate de alcool iar circa 500.000 se confrunta cu probleme severe legate de alcoolism. ALIAT a pus bazele a doua centre de tratament integrat impotriva dependentei de alcoolism, unul in Bucuresti si unul in Targoviste. In doar trei ani peste 1.200 de pacienti au beneficiat de serviciile oferite in cadrul acestor clinici. Cei mai multi pacienti tratati aveau varste cuprinse intre 25 si 54 de ani. De asemenea, 66% dintre beneficiarii acelor centre au studii medii sau superioare, iar 42% dintre ei au un loc de munca.

Sursa: Adevarul, Foto: Hrbexpert.ro.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns