MS ar putea suplimenta veniturile rezidentilor prin burse acordate de Ministerul Educatiei

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, impreuna cu ministrul Finantelor Publice Daniel Chitoiu si secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Gheorghe Gherghina, s-a intalnit marti cu reprezentanti ai Coalitiei profesionistilor din Sanatate. Partile au trecut in revista pasii facuti de Ministerul Sanatatii referitor la modificarile legislative solicitate de reprezentantii Coalitiei, se arata intr-un comunicat de presa al MS. In privinta cresterii salariilor medicilor rezidenti, dupa numeroase discutii, partile au convenit pastrarea actualelor incadrari ale medicilor rezidenti. S-a convenit insa si suplimentarea veniturilor acestora cu o serie de burse acordate de Ministerul Educatiei, astfel incat veniturile acestora sa creasca. Discutia urmeaza sa fie reluata in data de 31 octombrie, cand vor exista toate datele macroeconomice privind constructia bugetului pe anul 2014. Referitor la cresterea ponderii sumelor alocate sistemului sanitar, partile au cazut de acord ca aceasta se va face etapizat pana in anul 2016, astfel incat sa se atinga nivelul de 6% din PIB pentru sistemul sanitar, la sfarsitul mandatului actualului Guvern.

Sursa: Ministerul Sanatatii, Foto: Business24.ro.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns