Eugen Nicolaescu, nemultumit de managementul Spitalului “Marie Curie” din Bucuresti

Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu a avut o discutie cu conducerea Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Marie Curie” din Bucuresti, cu privire la principalele probleme din activitatea unitatii sanitare, se arata intr-un comunicat de presa al MS. In opinia ministrului, unele dintre problemele spitalului, in special cele legate de lipsa personalului de specialitate, cu preponderenta asistenti medicali, puteau fi rezolvate prin solutii manageriale, in cadrul legal existent. Conform documentului, s-a constatat ca in ciuda eforturilor facute pentru a avea investitii de inalta performanta, conducerea unitatii medicale nu a facut suficiente eforturi pentru a atrage resurse umane calificate. Ministrul Sanatatii a solicitat conducerii spitalului sa aplice prevederile legale privind scoaterea posturilor vacante la concurs si sa prezinte intr-un termen cat mai scurt o strategie de atragere a specialistilor. Eugen Nicolaescu a declarat ca prin protocolul semnat de curand cu o clinica de specialitate din Milano, petru echipe de medici si asistenti vor participa la un program de specializare in domeniul chirurgiei cardiace pediatrice. Acest lucru va permite inceperea activitatii in sectia din cadrul Spitalului “Marie Curie” si, pe termen lung, cresterea numarului de interventii care pot fi facute in Romania.

Sursa: Ministerul Sanatatii, Foto: Agerpres.

 
 

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns