Testari gratuite si conferinte pe teme medicale, de Ziua Mondiala a Osteoporozei 2012

Ziua Mondiala a Osteoporozei a fost sarbatorita pentru prima data la Bucuresti in weekendul 19-21 octombrie 2012. Evenimentul a fost organizat de compania de comunicare medico-sociala Houston NPA pentru ASPOR (Asociatia pentru Prevenirea Osteoporozei in Romania), in parteneriat cu Societatea Romana de Osteoporoza si Boli Musculoscheletice. Anul acesta, tema aleasa de Fundatia Internationala a Osteoporozei (IOF) a fost prevenirea fracturilor, motto-ul ales la nivel global fiind: „Opreste-te la una, fa din prima ta fractura – ultima”. Mesajul IOF a pornit de la o realitate dureroasa: “50% dintre pacientii internati pentru fracturi osteoporotice au experimentat inainte si alte fracturi, care ar fi trebuit sa atraga atentia medicilor curanti si ar fi trebuit sa duca la investigatii amanuntite”, a explicat Ildiko Gasparik, presedintele ASPOR.

Pe parcursul celor trei zile de actiuni dedicate informarii si prevenirii, participantii au putut efectua gratuit testul pentru masurarea riscului de fractura (FRAX) prin amabilitatea Servier si tot gratuit testul de screening pentru determinarea densitometriei osoase prin intermediul unui aparat cu ultrasunete, pus la dispozitie de Medist.

Lectori de renume si informatii de ultima ora

Ziua Mondiala a Osteoporozei 2012 a adus impreuna pacienti diagnosticati cu osteoporoza si familiile acestora, cadre medicale si reprezentanti ai industriei farmaceutice. Evenimentul a debutat vineri cu o serie de conferinte sustinute de lectori de renume si adresate cadrelor medicale implicate in depistarea si tratarea osteoporozei.

Prima sesiune de prezentari a fost deschisa de Ildiko Gasparik, presedintele ASPOR si de Salvina Mihalcea, vicepresedintele ASPOR, care au povestit despre experienta de 15 ani a ASPOR in spatiul medico-social romanesc: “Obiectivele ASPOR au ramas neschimbate inca de la infiintare, din 1998. Ne dorim informarea populatiei si constientizarea riscului de osteoporoza, cu scopul preventiei primare (preventia bolii) si secundare, respectiv prevenirea fracturilor aditionale. De asemenea, ne propunem sa fim o punte intre pacienti si medici si sa reprezentam interesele pacientilor in fata factorilor de decizie.” a declarat dr. Salvina Mihalcea. Pana in prezent, ASPOR a reusit sa puna bazele a 18 grupe de suport local pentru pacientii cu osteoporoza, care se sprijina reciproc in lupta cu boala.

Conf. dr Catalina Poiana, Sefa Disciplinei de Endocrinologie C.I.Parhon, UMF Carol Davila Bucuresti, a vorbit despre beneficiile Raloxifenului dincolo de tratamentul osteoporozei. “Raloxifenul a fost unul dintre primele medicamente aparute pe piata osteoporozei, dar nu a fost depasit o data cu trecerea timpului. Este un medicament care creste densitatea minerala osoasa si previne pierderea de masa osoasa. In acelasi timp, reduce colesterolul si ajuta la prevenirea cancerului la san. Tratamentul cu raloxifen scade riscul de fracturi vertebrale si da un os de calitate, fiind sigur la nivelul sanului si la nivelul uterului.”

Sugestii pentru tratamentul osteoporozei a oferit si asist univ. dr Daniela Opris, de la Spitalul Clinic Sfanta Maria. Dupa ce a trecut audienta prin dosarul tipic al unei paciente diagnosticate cu osteoporoza, dr. Daniela Opris a incercat sa raspunda intrebarii „Ce medicamente alegem?”: “Pacientul trebuie sa fie cooperant, medicamentul trebuie sa fie tolerat bine si sa fie sigur in timp. Toate tratamentele cu bifosfonati de pe piata si-au dovedit eficacitatea pe cresterea densitatii osoase minerale, dar ne intereseaza si rapiditatea de instalare a efectului. Risedronatul este singurul bifosfonat care actioneaza pe fracturile vertebrale inca din primele 6 luni de tratament si este tot singurul care ofera protectie antifractura probata pana la 7 ani.”

Conf.dr.farm. Simona Negres, de la Facultatea de Farmacie, UMF „Carol Davila” a vorbit despre diferenta dintre cele doua tipuri de medicamente existente pe piata farmaceutica: originale si generice, explicand ca, in multe cazuri, medicamentele generice le pot substitui fara probleme pe cele originale.

In cadrul conferintelor de vineri, sponsorul global al evenimentului, Servier a oferit un simpozion pe tema deciziilor terapeutice in osteoporoza postmenopauza. Lectorii invitati au fost prof.dr Horatiu Bolosiu, conf.dr Catalina Poiana si conf. dr Daniel Grigorie. Profesorul Horatiu Bolosiu, presedintele de onoare al Societatii Romane de Reumatologie a prezentat un studiu interesant despre perceptia osteoporozei in Romania, studiu menit sa raspunda la doua intrebari: „Cum percep pacientii aceasta boala?” si “Ce stiu medicii despre osteoporoza?”. Cifrele sunt ingrijoratoare, aratand ca este inca nevoie de educatie medicala privind osteoporoza. Dintre pacientele cu osteoporoza postmenopauza, doar 16% stiu sa dea o definitie corecta bolii. Cat despre medici, 18% dintre cei intervievati nu stiu sa diferentieze fiziologic osteoporoza de osteonevralgie, 53% isi bazeaza diagnosticul pe radiografie, iar 29% cred ca dupa menopauza toate femeile fac osteoporoza. Ba mai mult, 58% trateaza osteoporoza doar cu vitamina D.

Cu o viziune revolutionara asupra osteoporozei a venit conf. dr Daniel Grigorie, presedintele Societatii Romane de Osteoporoza si Boli Musculoscheletice. Acesta  a explicat ca: „Rezistenta osoasa este data de o serie de factori, nu doar de densitatea minerala osoasa. Fragilitatea oaselor este cauzata si de anomalii de microarhitectura osoasa care cresc riscul de fractura independent de densitatea osoasa. Din pacate, desi a fost creat un instrument medical pentru evaluarea noninvaziva a microarhitecturii osoase, Romania nu dispune inca de acest aparat, care ar permite medicilor sa evalueze cu o acuratete mult mai mare riscul de fracturi.”

Recuperarea medicala si prevenirea fracturilor prin sport

Sambata, pe 20 octombrie, a avut loc sesiunea de prezentari pe teme medicale dedicata pacientilor si persoanelor cu risc crescut de osteoporoza. Dr. Salvina Mihalcea, vicepresedintele ASPOR, a prezentat istoria asociatiei si beneficiile inscrierii in ASPOR, insistand pe activitatea celor 18 grupe de suport active in provincie: „Speram ca in timp sa avem si in Bucuresti o grupa de suport.”  Tot dr. Salvina Mihalcea a sustinut si o prezentare pe tema osteoporozei severe, stadiu la care se ajunge in urma unei fracturi osteoporotice majore(la sold, vertebrala multipla sau de humerus). “25% dintre pacientii cu fractura la sold mor in primul an dupa producerea acestei fracture si 40% au nevoie de dispozitive care sa ii ajute sa se deplaseze. Osteoporoza severa are semne clinice precum cocoasa, abdomenul bombat, fenomene de reflux gastro-intestinal, scazand dramatic calitatea vietii. Orice caz de osteoporoza poate sa devina grav. De aceea trebuie sa informam pentru ca fracturile majore sa poate fi evitate si tot mai putine cazuri sa treaca in osteoporoza severa.” a declarat lectorul.Dr. Mihaela Udrescu, medic de familie, si-a centrat prezentarea pe natura asimptomatica a bolii: „Osteoporoza este o boala cronica, silentioasa, care se instaleaza in timp. Ca sa avem un os osteoporotic, e uneori nevoie si de 20 de ani.” Dr. Udrescu a comparat oasele osteoporotice cu niste sticksuri din punctul de vedere al fragilitatii lor: „Aveti oasele ca niste sticksuri. Atentie sa nu cadeti, sa nu alunecati, sa aveti presuri antiderapante in baie, sa nu mergeti pe gheata.” le-a recomandat pacientilor prezenti in sala.

Una dintre prezentarile de maxim interes ale zilei a fost sustinuta de conferentiar doctor Delia Cinteza, Director Medical la Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie, care a subliniat importanta recuperarii medicale la domiciliu a pacientilor care au suferit fracturi osteoporotice majore. „Dintre cei care supravietuiesc unei fracturi la sold, doar 25% reusesc sa se recupereze la capacitatea anterioara si sa se ingrijeasca singuri.” a atentionat conf.dr Cinteza. “Pe masura ce tratamentul farmacologic isi atinge limitele, cel nonfarmacologic capata tot mai multa importanta. Recuperarea medicala incepe in spital, unde bolnavul invata ce tipuri de exercitii fizice trebuie sa faca si la ce intensitate, dupa care continua acasa, pe tot parcursul vietii.” Perioada minima de recuperare medicala este de 3 luni pentru o fractura vertebrala si de 6 luni pentru o fractura la sold.

Modelul de FRAX romanesc–informatii in premiera

Cu ocazia sarbatoririi Zilei Mondiale a Osteoporozei, conf. univ. dr. Daniel Grigorie a prezentat in premiera nationala modelul romanesc de FRAX, respectiv adaptarea algoritmului dezvoltat de cercetatorii americani pentru evaluarea riscului de fractura la datele din spatiul romanesc: „Este extrem de important ca nu mai folosim FRAX-ul altei tari, pentru ca am risca sa nu tratam sau sa supratratam boala. Tarile sunt foarte diferite intre ele ca prag al riscului. Romania se afla printre tarile cu risc moderat de fractura si de osteoporoza.”

Dr. Grigorie a explicat ca, atat la nivel national, cat si la nivel mondial, osteoporoza este o problema subdiagnostica si subtratata.  In Romania, sub 5% din femeile cu osteoporoza sunt tratate. „La noi in tara exista aproximativ 1 milion de femei cu osteoporoza si osteopenie. In 2009 au fost inregistrate 18.000 de fracturi la sold, iar in 2010, 15.000. Cele mai multe dintre aceste fracture au venit din zona de osteopenie, ceea ce arata ca densitatea osoasa nu este totul.” Algoritmul FRAX calculeaza riscul individual absolut de fractura pentru urmatorii 10 ani, luand in calcul o serie de factori de risc pentru cadere independenti de densitometria osoasa: varsta, fracturile anterioare, tratamentele cu corticosteroizi, antecedentele de fracturi in familie, alte boli endocrine, alcoolul si fumatul. Potrivit dr.-ului Grigorie, cel mai puternic factor de risc in Romania este cel genetic.

Miscarea impotriva osteoporozei: muzica, dans si sport

Zeci de bucuresteni au luat parte duminica la Miscarea impotriva osteoporozei, gazduita in Parcul Lumea Copiiilor prin amabilitatea Primariei Sectorului 4. Antrenoarele Fiziolife au prezentat un program de activitati fizice adaptat persoanelor cu osteoporoza, iar publicul li s-a alaturat intr-o sesiune de fitness in aer liber.

 Antrenoarea Cori Gramescu a vorbit despre importanta sportului in prevenirea osteoporozei si in mentinerea unui organism sanatos, in vreme ce colega ei de la Lady Fit, Marcela Petridean a facut o demonstratie de Gentle Fitness, un program echilibrat si bland adresat in special femeilor cu varsta de peste 35 de ani.

Publicul din parcul Lumea Copiiilor avut parte si de cateva surprize artistice: un moment de dans latino prezentat de Melinda si Alex de la Scoala de dans Espansivo, spectacolul majoretelor de la Mondo Dance si un concert de folk de munte autentic sustinut de trupa CALEnDAR.

Manifestarile dedicate Zilei Mondiale a Osteoporozei au fost primite cu interes de cei prezenti „La conferinte mi-au placut toate temele, dar mai ales prezentarile doamnei Cinteza si ale domnului Grigorie despre FRAX-ul romanesc. Cred ca evenimentul de azi (duminica) a avut un impact deosebit chiar si asupra persoanelor care au trecut intamplator prin parcul Lumea Copiiilor. Probabil multi dintre ei au devenit constienti de importanta depistarii la timp a osteoporozei si au aflat informatii noi despre metodele nonfarmaceutice de tratament” a declarat Iuliana Tudor, una dintre participantele care au luat parte la toate actiunile dedicate Zilei Mondiale a Osteoporozei.

Sponsorii si partenerii care au sprijinit in 2012 Ziua Mondiala a Osteoporozei in Romania:

Servier – Sponsor Global, Walmark, Zentiva, Teva, Biofarm, Terapia Ranbaxy, Gedeon Richter, Health Advisors, Worwag Pharma, Hologic, Vavian Pharma, Centrul Medical Recumed, Barilife, PlantExtrakt, Natural Pharmaceuticals, Metabolic Balance, Medist, Reis Medical, Fizio-life Medical, La Fantana, Anima, Sanovita, Danone, Cofetaria Alice.

Parteneri: LadyFit, Scoala de dans Espansivo, Scoala de majorete Mondo Dance, formatia CALEnDAR.

Sursa: Houston NPA, Foto: Houston NPA.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Loading ... Loading ...

Lasa un raspuns