Suplimentele naturale pot ascunde pericole

Medicii avertizeaza asupra pericolelor care se ascund in suplimentele naturale care se elibereaza fara reteta. Potrivit acestora, astfel de produse trebuie luate numai la recomandarea unui specialist. “Pe piata farmaceutica exista mai multe tipuri de suplimente naturale care au acelasi scop terapeutic, dar, desi contin aceleasi substante, concentratia plantelor este diferita de la un produs la altul”, potrivit dr. Diana Goiceanu, specialist in medicina generala. Unele astfel de produse pot fi subdozate, iar efectul dorit va intarzia sa apara. “Vitaminele din produsele naturale, de exemplu, sunt usor absorbite de catre organismul uman, spre deosebire de cele chimizate. Cu toate acestea, doza zilnica necesara difera de la un pacient la altul”, a precizat dr. Goiceanu.

Medicul de familie Mariana Andrei spune ca o greseala des intalnita in randul romanilor care apeleaza la aceste produse naturiste consta in marirea dozei fara aprobarea medicului. “Exista falsa impresie ca fiind un produs naturist nu are cu ce sa le dauneze. Se intampla adesea sa ia doua pastile in loc de una. Efectele negative pot fi asemenea ca cele aparute in urma unui tratament medicamentos”, potrivit dr. Andrei. Romanii sunt tentati sa dea astfel de produse naturiste si copiilor. Medicul pediatru Mariana Mica spune ca suplimentele naturale pot fi benefice pentru organism numai daca sunt luate la recomandarea specialistului. “Un astfel de produs nu are cum sa reduca febra. Recomand parintilor sa evite sa dea copiilor mici astfel de produse, deoarece o dieta echilibrata si un stil de viata activ ofera mai multe beneficii celor mici decat un ceai miraculos”, potrivit dr. Mica. Medicul pediatru spune ca suplimentele naturale pot ameliora afectiuni usoare, precum raceala, guturaiul, in nici un caz afectiuni cronice.

Sursa: Gandul, Foto: Picasa.com.

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns