Congresul National de Hepatologie, la a XX-a editie (Bucuresti, 16-18 septembrie)

Asociatia Romana pentru Studiul Ficatului (ARSF) si Fundatia Academician Marin Voiculescu organizeaza a XX-a editie a Congresului National de Hepatologie ce va avea loc intre 16-18 Septembrie 2010 la Hotel Intercontinental din Bucuresti. Manifestarea, structurata in doua Evenimente-PreCongresul Balcanic de Hepatologie si Congresul National de Hepatologie-reuneste peste 20 de specialisti din tara si din strainatate.

“Prin larga participare internationala dorim sa oferim nu numai cele mai recente informatii privind diagnosticul si tratamentul bolilor hepatice, dar si sa ne integram cat mai bine in programele europene si globale, in vederea accesarii de fonduri necesare dezvoltarii medicinei romanesti”, a declarat prof.dr. Mihai Voiculescu, Seful Centrului de Medicina Interna-Nefrologie, Institutul Clinic Fundeni, Romania.

In cadrul Congresului National de Hepatologie vor fi abordate teme de interes pentru aria de discutii precum: evolutia naturala si sub tratament a steatohepatitei non-alcoolice, sindromul metabolic si carcinomul hepatocelular, tulburari de personalitate asociate afectarii hepatice din sindromul metabolic, encefalopatia hepatica minima-probleme de diagnostic si tratament, tratamentul hemoragiilor digestive variceale la pacientul cirotic sau sindromul hepato-pulmonar, actualitati si experienta personala.

ARSF a organizat, inca de la infiintare (1990), congrese si simpozioane la care au participat medici specialisti in medicina interna din intreaga tara, precum si gastroenterologi, infectionisti sau radiologi. ARSF asigura interfata cu disciplinele de laborator, cum ar fi virusologia, anatomia patologica, imunologia. Principalele obiective ale ARSF sunt promovarea si sprijinirea cercetarii in domeniul hepatologiei, a invatamantului de profil, organizarea de studii multicentrice, precum si stabilirea de legaturi de colaborare cu centre de hepatologie din strainatate.

Fundatia Academician Marin Voiculescu elaboreaza programe pentru recuperarea medico-sociala a persoanelor bolnave, aflate in suferinta si nevoie, contribuie la procurarea, transportul si distribuirea de ajutoare medical-umanitare pentru acestea, colaborand spre a-si atinge obiectivele propuse cu persoane fizice sau juridice, cu institutii, organisme si organizatii publice sau private, interne sau internationale.

Pentru mai multe detalii, va rugam vizitati www.arsf.ro.

Sursa: GhidCabinet.ro, Foto: Descopera.ro

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns