Un belgian, prima victima a bacteriei rezistente la antibiotice

Un belgian a devenit prima persoana ucisa de bacteria rezistenta la antibiotice ce provine din Asia de Sud. Decesul a intarit temerile ca bacteria ar putea incepe sa faca victime in intreaga lume, mai ales dupa ce zeci de persoane din Marea Britanie si din Australia au fost infectate.

Pacientul, al carui nume nu a fost dat publicitatii, a contractat virusul intr-un spital din Pakistan, in urma unui accident petrecut in timpul vacantei. Barbatul a decedat in luna iunie, dar stirea s-a aflat de-abia in acest sfarsit de saptamana, cand un doctor de la spitalul din Bruxelles unde s-a petrecut decesul a facut declaratii presei.

“A fost implicat intr-un accident in Pakistan. A fost spitalizat cu o rana la picior si apoi repatriat in Belgia, dar era deja infectat”, a declarat doctorul, Desi i s-a administrat colistin, un antibiotic puternic, pacientul a murit.

Alt pacient belgian a contractat bacteria in Muntenegru, dar si-a revenit in urma tratamentului din Belgia. Epicentrul prezentei acestei bacterii este in India si in Pakistan, dar pare ca se transmite prin contact si in timpul calatoriilor, raspandirea devenind din ce in ce mai larga”, a declarat Youri Glupczynski, bacteriolog la Universitatea din Leuven. Noua bacterie contine o gena numita New Delhi metallo-lactamase-1, care o face extrem de rezistenta la antibioticele clasice.

Sursa: Realitatea.net

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns