Bolile declansate la maturitate, cauzate de stresul din copilarie

Stresul si starile de neliniste experimentate in primii ani de viata pot cauza boli pe termen lung, la maturitate, si chiar o moarte timpurie, potrivit unui studiu realizat de o echipa de psihologi. Conform studiului, stresul cauzat in perioada copilariei de saracie sau de abuzuri poate provoca in timp dezvoltarea unor boli ale inimii, unor maladii inflamatorii si provoaca imbatranirea prematura a celulelor.

Cercertatorii de la Universitatea din Pittsburgh au analizat relatia dintre saracie si semnele timpurii ale bolilor de inima in cazul a 200 de adolescenti sanatosi. Ei au descoperit ca adolescentii cu o situatie materiala mai precara prezinta arterele ingrosate si o presiune sangvina mult mai ridicata, comparativ cu ceilalti adolescenti.

De asemenea, cercetatorii au ajuns la concluzia ca majoritatea copiilor proveniti din familii sarace avea tendinta de a interpreta un numar mai mare de situatii sociale ca fiind amenintatoare. Ei prezentau, de asemenea, un nivel mai ridical al presiunii sangelui si aveau tendinta de a reactiona intr-un mod mult mai ostil in cazul testelor de stres efectuate in laborator.

Sursa: BBC News

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5.00 din 5)
Încarc...

Lasa un raspuns