Securitatea nationala, amenintata de criza din Sanatate

Potrivit documentului transmis Parlamentului de presedintele Traian Basescu, spre dezbatere si aprobare, ca urmare a sedintei CSAT de la inceputul acestei saptamani, principalele vulnerabilitati ale Romaniei sunt diminuarea capacitatii de aplicare a legii, capacitatea administrativa redusa la nivel central si local si politizarea excesiva a unor institutii, atat la nivel local, cat si national.

O criza majora intr-un domeniu precum Sanatatea poate face si ea statul roman vulnerabil, afectandu-i functionarea si diminuandu-i capacitatea de reactie, se mai arata in Strategia Nationala de Aparare. Printre factorii care ar putea duce la o vulnerabilizare a statului se mai numara si o posibila criza in Educatie, potrivit documentului.

Prin vulnerabilitati, CSAT intelege “factorii din interiorul societatii care potenteaza actiunea amenintarilor”. “Raportul vulnerabilitate-amenintare este foarte important. Pentru o tara care parcurge pasi importanti in directia modernizarii, cum este si cazul Romaniei, vulnerabilitatile pot fi la fel de importante precum amenintarile”, se mai precizeaza in Strategia Nationala de Aparare.

Sursa: Financiarul

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

2 Raspunsuri la “Securitatea nationala, amenintata de criza din Sanatate”

  1. cristea A spus:

    aici are dreptate presedintele

    ce facem cu institutul cantacuzino? nu sunt vaccinuri

  2. axel A spus:

    presedintele nu o sa aiba dreptate in romania niciodata. oricine ar fi. toti de pana acum nu au demonstrat altceva decat ca-i intereseaza doar imaginea si gasca proprie. IC a fost protejat de securitate (pe vremuri) , apoi patentele au fost sub supravegherea SRI, iar acum , dupa retehnologizare va fi protejat de….UE. vaccinuri pentru 0-1 an noi luam din import (exceptie :BCG). o tara bolnava si saraca este totdeauna vulnerabila. la noi insa totul este amplificat la maxim de boala hotiei.asta nu are leac. se pare nici vaccin.

Lasa un raspuns