Cum s-a desfasurat cea de-a patra editie a Intalnirilor SaFrIna

Bucurestiul a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute cel de-a patrulea eveniment din seria de manifestari “Intalnirile SaFrIna”, seminarii interactive dedicate publicului larg, pe teme de sanatate si frumusete. Cu ocazia editiei de la Bucuresti organizata la Casa de Cultura a Srudentilor, Houston NPA a adus impreuna publicul larg, medici, farmacisti, profesionisti in frumusete, reprezentanti ai asociatiilor de pacienti si ai companiilor din industria farmaceutica care au promovat informarea medicala in cadrul unor sesiuni interactive, in care cei prezenti au putut adresa intrebari lectorilor.

Printre lectorii evenimentului s-au numarat: dr. Alexandru Voican, asist. univ. dr. Ciprian Pop Began, dr. Valeria Herdea, dr. Georgeta Popescu, farm. Ana Maria Petculescu, Dirtu Raluca, Teodor Herdea, Vasile Barbu si Georgeta Crisu.

Dr. Alexandru Voican, medic cardiolog in cadrul Institutului de Urgenta pentru Boli cardiovasculare “C.C. Iliescu” Bucuresti a prezentat pe intelesul publicului semnele si simptomele care sugereaza bolile inimii. Au fost explicate publicului prezent notiuni precum dispneea, palpitatiile, sincopa, ischemia si infarctul miocardic acut. Voican a prezentat si cateva date despre proiectul anuntat in aprilie 2010, primul Program national de tratament invaziv al infarctului miocardic acut. Programul a fost aprobat de Ministerul Sanatatii la initiativa Societatii Romane de Cardiologie si va fi implementat peste circa doua luni.

Dr. Valeria Herdea, medic primar cu specializarea medicina de familie si coordonatoarea evenimentului, a sustinut tema “Pacientul roman in sistemul sanitar romanesc”. Potrivit unui studiu derulat la nivel de cabinet de familie, dr. Herdea s-a aratat extrem de ingrijorata de faptul ca circa 20% dintre pacienti nu se prezinta la medic decat in situatii in care viata le este amenintata, pacientii acuzand diferite motive pentru care nu merg la doctor pentru consult periodic.

Raluca Dirtu a vorbit din perspectiva adolescentului, despre tineri si sexualitate. Dartu a semnalat faptul ca despre contraceptie si educatie sexuala nu se discuta nici astazi deschis, nici intre generatii, uneori nici in cuplu sau la medic. Venind in completarea prezentarii Ralucai Dartu, dr. Ciprian Pop Began, medic specialist obstretica-ginecologie, a vorbit despre afectiunile ginecologice frecvente, prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala si infectia cu HPV. Potrivit lui Began, 65% din populatia de gen feminin activa sexual prezinta semne ale infectiei cu HPV, virusul Papilloma, iar depistarea precoce a acestei infectii reprezinta o modalitate eficienta de prevenire a cancerului de col uterin.

Sursa: Houston NPA

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns