Coplata, introdusa indirect in sistemul de sanatate

Momentan, consultatiile fara programare la medicul de familie se platesc, iar pacientii vor fi nevoiti sa scoata din buzunar mai multi bani pentru a-si plati medicamentele compensate. Acestea sunt doar doua masuri care introduc indirect coplata in sistemul de sanatate romanesc. Cel putin asa sustin reprezentantii asociatiilor de pacienti din Romania.

“Nimeni nu vede insa ca aceasta coplata a fost introdusa indirect prin Contractul Cadru pe 2010 si prin aplicarea noului pret de referinta pentru medicamentele compensate. Toate aceste masuri au fost practic impuse de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, iar Ministerul Sanatatii a fost nevoit sa le aprobe din cauza ca nu a gasit alte solutii pentru finantarea sistemului sanitar”, a explicat Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor (ANPP).

Potrivit reprezentantilor ANPP, atat prevederile din CoCa 2010, cat si noul pret de referinta al medicamentelor vor restrictiona accesul pacientilor la tratament. “Salariile sunt din ce in ce mai mici. Deja avem situatii in care pacientii nu vin la medicul de familie pentru a-si lua retetele compensate pentru ca nu au bani. De asemenea, farmacistii ne-au semnalat faptul ca bolnavii vin cu reteta dar nu-si cumpara toate medicamentele necesare din cauza lipsei de bani. Tind sa cred ca pacientii romani vor ajunge in imposibilitatea de a se trata”, a mai spus Vasile Barbu.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns