CNAS promite acces mai larg la programele nationale pentru tratamentul cancerului

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Lucian Duta, a promis, in cadrul unei conferinte organizate de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), ca accesibilitatea la programele nationale de tratament de care beneficiaza in prezent bolnavii de cancer va creste.

Duta a precizat ca schimbarea mecanismului de compensare, preconizata a intra in vigoare de la 1 iulie, nu va afecta pacientii aflati in tratament in cadrul programului adresat bolnavilor de cancer. Seful CNAS a mai promis si realizarea Registrului National de Cancer care va monitoriza fondurile alocate oncologiei, terapiile de care beneficiaza pacientii si eficienta acestora si care va genera in final o bugetare corecta bazata pe statistica a Programului National de Cancer.

“Vom milita pentru finantarea corecta a sistemului in general si pentru pacientii oncologici in special, pentru accesul la investigatii si tratament si pentru demararea unui screening real organizat la nivel national pentru cele mai frecvente forme de cancer. FABC va monitoriza situatia Programului National de Cancer. Ne propunem ca reprezentantii nostri sa fie in comisiile MS si CNAS pentru a putea face propuneri reale legate de nevoile pacientilor”, a declarat Cezar Irimia, presedintele FABC.

Sursa: GhidCabinet.ro

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Încarc...

Lasa un raspuns