Geana: Nu exista problema celor 20 de consultatii

“Nu exista a 21-a consultatie, deoarece cele 20 de consultatii zilnice permise medicilor conform noilor norme ale Contractului-Cadru se refera doar la pacientii aflati in evidenta cu boli cronice, care pot fi programati la cabinet. Medicii de familie au dreptul sa faca consultatii si peste limita de 20, in conditiile in care acestea au in vedere pacienti cu episoade de boli acute, nu pacientii cu boli cronice, programabili”, a declarat Adina Geana, directorul general adjunct al CNAS, cu ocazia conferintei Medical Forum la Bucuresti.

Exista o reglementare internationala, prezenta in toate statele la nivel mondial: aceea ca un pacient ar trebui sa beneficieze de cel putin 15 minute pentru a fi consultat, perioada care ii ofera acestuia macar un confort din punct de vedere temporal,” potrivit Adinei Geana.

Pentru a clarifica eventualele confuzii, directorul adjunct al CNAS a dat ca exemplu un medic de familie care are in program 5 ore zilnice de cabinet si 2 ore de domiciliu. “Un astfel de medic va putea efectua maxim 20 de consultatii pe zi in bune conditii. Numarul de consultatii zilnice pentru bolnavii cu boli cronice poate varia usor, in conditiile in care la sfarsitul saptamanii medicii respectivi au inregistrat 100 de consultatii pe saptamana, deoarece datele se raporteaza saptamanal Casei”, a spus ea.

“Nu trebuie sa se faca confuzii intre consultatii si prezentarea bolnavilor la medic pentru eliberarea de retete. Prevederea din Contractul-Cadru se refera doar la limitarea numarului de consultatii, nu a numarului de retete eliberate”, a precizat Geana.

Sursa: GhidCabinet.ro

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

10 Raspunsuri la “Geana: Nu exista problema celor 20 de consultatii”

  1. Adrian A spus:

    citez din Codul Deontologic al medicilor din Romania :
    “Art. 21. – Medicul nu poate trata un pacient f?r? a-l examina medical în prealabil, personal. Numai în cazuri excep?ionale, de urgen?? sau în cazuri de for?? major? (îmboln?viri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sasu în timp util) se vor da indica?ii de tratament prin mijloace de telecomunica?ii.”
    Consultatia nu inseamna examinarea bolnavului?

  2. Adrian A spus:

    citez din Codul Deontologic al medicilor din Romania :
    “Art. 21. – Medicul nu poate trata un pacient fara a-l examina medical în prealabil, personal. Numai in cazuri exceptionale, de urgenta sau in cazuri de forta majora (imboln?viri pe nave maritime aflate in mers, pe avioane in zbor, locuri inaccesibile sau in timp util) se vor da indicatii de tratament prin mijloace de telecomunica?ii.”
    Consultatia nu inseamna examinarea bolnavului?
    Sa-i lasam dragi colegi pe bolnavi sa-si scrie singuri retetele… treaba lor cu ce parafe… 🙁

  3. Ghita A spus:

    Ciudata afirmatia publica a d-nei Geana.
    Pai atunci ce le-a transmis PDG-eilor la sedinata de la CNAS e un fals?

  4. marian A spus:

    daca nu este limitat numarul de consultatii si intr-o zi efectuez 3o consultatii decontabile de ce casa imi deconteaza decit 20 ?

  5. Erevan Radio A spus:

    Doamna Geana vrea sa spuna ca la pacientii peste cele 20 de consultatii zilnice nu li se vor da …ci li se vor lua retetele, asa incat la sfarsitul saptaminii fiecare medic va raporta 100 de consultatii… din care probabil jumatate vor fi platite de Casa de Asigurari, iar ce ramane va fi munca patriotica de dragul crizei neuronale a celor care au ticluit contractul pe 2010…Eu cred ca nici ei nu stiu ce au scris acolo…

  6. axel A spus:

    domnii si doamnele de la CNAS sunt pe langa subiect, ca totdeauna dealtfel. singurul lucru bun este ca nu putem nicicum ajunge la ei sa-i strangem de gat si sa-i calcam pe cap pentru toate aberatiile pe care le inventeaza. in schimb pacientii au acces la noi sa vina sa injure, sa sparga geamurile si de ce nu sa mai si omoare cate un medic (vezi cazul medicului din Varias, jud. Timis). este mai mult decat transparent (nu, nu e aberatie optica ) faptul ca din sistem (din campul muncii medicale adica – ce limbaj de lemn,dar nu stiu cum s-o spun altfel) pleaca toti cretinii sa acceada la functii de conducere.transparent este pentru noi, prostovanii ramasi in sistem.pentru ceilalti aceasta corectie optica nu mai poate fi facuta deoarece termenul “impostura” a ras tot de prin creier. sanatate si multa rabdare ! e tot ce ne-a ramas…pana cand…

  7. axel A spus:

    Ea a precizat ca medicii nu vor avea de suferit in cazul in care vor elibera mai mult de 20 de retete pe zi, insa a afirmat ca de aceste retete trebuie sa beneficieze bolnavii cu episoade acute de boala sau urgentele, nu bolnavii cu boli cronice care pot fi programati si pentru care se aplica regula celor 20 de consultatii. “Consultatiile trebuie sa nu depaseasca in medie 20 pe zi, nu retetele”, a afirmat Geana.

    “Pentru afectiunile la care toate medicamentele prescrise sunt gratuite, Casa recomanda medicilor sa elibereze retete pe trei luni. In cazul afectiunilor care nu beneficiaza de medicatie complet gratuita, conform legii, Casa deconteaza o consultatie la trei luni si permite medicilor sa elibereze cel mult 3 retete lunare cu doze pentru 30 de zile, urmand sa deconteze toate aceste retete”, potrivit Adinei Geana.

    da, mai cititi o data si inca o data. sa lipim si celalalt articol. cel de deasupra.

    Nu exista a 21-a consultatie, deoarece cele 20 de consultatii zilnice permise medicilor conform noilor norme ale Contractului-Cadru se refera doar la pacientii aflati in evidenta cu boli cronice, care pot fi programati la cabinet. Medicii de familie au dreptul sa faca consultatii si peste limita de 20, in conditiile in care acestea au in vedere pacienti cu episoade de boli acute, nu pacientii cu boli cronice, programabili”, a declarat Adina Geana, directorul general adjunct al CNAS, cu ocazia conferintei Medical Forum la Bucuresti.

    in concluzie , poti depasi 20 de consultatii dar sa nu faci mai mult de 20 consultatii. cum dracu sa-i impartim pe cronici si pe acuti astfel incat sa nu depasesti 20 de cronici pe zi , insa, sa poti face si mai mult de 20 de consultatii incluzandu-i si pe acuti, dar sa te incadrezi conform CoCa IN 20 de consultatii pe zi…cred ca oricine citeste aberatiile celor de la CNAS ajunge la balamuc.ca sunt cronici, ca sunt acuti, ca au voie doar la nu stiu cate consultatii programate pe an, etc, etc, … oamenii astia de la CNAS au tampit de tot si plutesc intr-o lume a lor. sa dea Domnul sa nu aiba nevoie de medici!un lucru simplu nu vor sa inteleaga : noi nu avem de-a face cu cifre, ci cu oameni.singura, eterna lasitate de care noi , medicii , dam dovada ,este ca nu avem curajul sa spunem “NU”, nu semnam nici un contract cu nimeni. este profesie liberala, nu este nevoie sa stai la mila nimanui.

  8. axel A spus:

    Medicii din Romania au efectuat in medie aproximativ 30-32 de milioane de consultatii pe an, in perioada 2007-2009, in conditiile in care Casa Nationala de Asigurari de Sanatate are contracte cu circa 11.600 de medici de familie, potrivit Adinei Geana, directorul adjunct al CNAS.

    Ea a precizat ca, in conformitate cu aceste date, majoritatea medicilor de familie nu ar trebui sa depaseasca numarul celor 20 de consultatii pe zi permise de noul Contract-Cadru in cazul pacientilor cu boli cronice, cu cateva exceptii, unde anumite cadre medicale din tara au un numar extrem de ridicat de pacienti.

    am lipit si asta, nu ma-am putut abtine. scuze . tampenia se pare ca atinge paroxismul la CNAS.

  9. lb A spus:

    Draga de Adina… Ce mult a schimbat-o functia. Nu mai stie ce inseamna sa fii medic. Poate oare sa-mi spuna si mie cum isi da ea seama ca un pacient care solicita consultatie ( este tocmai cel cu numarul 21) este sau nu o urgenta ?? Ce te faci daca amaratul nu are cei 10 lei pentru a plati ? Nu suntem toti doctori la oras, noi , ,, talpa” de la tara, cum ne mai facem datoria? Ca acum nici oua nu-ti mai aduce pacientul ca s-au mancat demult gainile… Vai de viata noastra daca ne facem mila de pacienti ca vine doamna Geana si zice : unde ti-e bonul , ai incasat bani de la pacient si n-ai bon?? LA PUSCARIE !!!!!

  10. danb A spus:

    da , problema e ca noi tot platim si vom plati dar cand sa primim suntem conditionati de programari – max. 20 de persoane la medicul de familie consultate pe zi – si nu se elibereaza retete compensate copiilor (au gratuitate) daca nu sunt programati – hai sa fim seriosi numai un incompetent poate gandi ca un copil de 2 ani cu febra mare sa il programezi la medic peste 4-5 zile ca altfel nu poate fi consultat si nu primeste reteta gratuita !!! suntem o tara de bufoni si fara initiativa in apararea drepturilor .
    Nu inteleg daca in lege e mentionata gratuitea medicamentelor pentru copii de ce nu se respecta , sau de ce nu returneaza CAS banii parintilor care au platit consultatia dar nu au primit reteta gratuita deoarece nu au avut programare
    Bolnavii cronici – adica eliberatul retetelor ar trebui sa nu fie considerat consultatie/programare – medicul in baza unor evidente tipareste si inmaneaza reteta pacientilor fara consult – astfel ei ocupa “locul” pacientilor cu caz acut

Lasa un raspuns