200 de spitale din tara ar putea fi inchise, in urma discutiilor cu FMI

Aproximativ 200 de unitati spitalicesti din tara ar urma sa fie inchise, in urma discutiilor  dintre Guvern si reprezentantii Fondului Monetar International, personalul medical fiind redistribuit in alte spitale sau chiar in azile de batrani.

Guvernul ar urma sa inchida 150-200 de spitale din cele aproximativ 450 existente in intreaga tara, aceasta cifra fiind prezentata chiar de presedintele Traian Basescu, la intalnirea cu parlamentarii PD-L. Grupul parlamentarilor i-a solicitat insa presedintelui ca masura convenita cu cei de la FMI sa fie pusa in practica doar dupa ce are loc descentralizarea sistemului sanitar, astfel incat autoritatile locale sa faca selectia unitatilor care urmeaza sa fie inchise, in functie de eficienta acestora.

De altfel, potrivit memorandumului suplimentar de intelegere incheiat intre Guvern si Comisia Europeana, Romania se angajeaza sa “rationalizeze” numarul de spitale si scoli. Un alt angajament vizeaza introducerea sistemului de coplata pentru serviciile medicale, urmand a fi stabilite categoriile scutite de obligatia de a efectua aceste plati.

Pentru a ajuta la imbunatatirea fluxului de venituri din sistemul de sanatate, Guvernul se angajeaza sa reduca coplata si sa reduca “drastic exceptarile de la plata acestei taxe comparativ cu planul initial”, cand pensionarii sau cei care traiesc din ajutor social erau exceptati, se afirma in scrisoarea de intentie adresata FMI.

Ministerul Sanatatii intentioneaza sa reduca numarul paturilor din spitale cu aproximativ 9.300 pana la jumatatea acestui an. “Se reduc, cu prioritate, paturile din sectiile care pot face servicii medicale in regim ambulator, ca de exemplu cele de dermatologie, oftalmologie, boli interne,”, potrivit oficialilor MS.

La nivel local, exista deja intentii ca unitatile medicale sa fie date in concesiune catre investitori privati. “Am primit deja oferte din partea unor autoritati locale sa iau in concesiune sau printr-un parteneriat public-privat unitati spitalicesti, dupa descentralizare”, a declarat recent proprietarul centrelor medicale ELIM, Adrian Dumbrava.

Sursa: Realitatea.net, Evenimentul Zilei

Voteaza: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu a fost votat inca)
Se încarcă...

Lasa un raspuns