Abbott a cumparat o divizie a Solvay

La inceputul acestei saptamani a fost anuntata o fuziune importanta pe piata farma internationala. Este vorba despre achizitia, de catre producatorul de medicamente Abbott Laboratories, a companiei belgiene Solvay, pentru 6,6 miliarde de dolari. Achizitiile de acest timp transmit semnalul ca investitorii incep sa intrevada sfarsitul crizei si ca sunt dispusi din nou sa investeasca. Companiile americane sunt primele care au dat acest semnal, in contextul in care economia americana pare a fi prima care isi revine din criza.

Ministerul Sanatatii critica raportul SAR

Intr-un comunicat difuzat azi, 30 septembrie 2009, Ministerul Sanatatii dezaproba afirmatia cuprinsa in studiul Societatii Academice ROmane publicat recent, potrivit careia “Desi are bani speciali alocati in POS-DCA, Ministerul nu a propus inca nici un proiect de imbunatatire a capacitatii administrative”. Reprezentantii ministerului considera ca afirmatia este falsa si dezinformeaza opinia publica. In comunicat se precizeaza ca Ministerul Sanatatii a depus si are in derulare 10 proiecte pentru finantare, in valoare de 250 milioane lei, in cadrul Programelor Operationale (programe postaderare) aprobate de Comisia Europeana.  Textul integral al comunicatului este disponibil pe site-ul Ministerului Sanatatii, www.ms.ro

Sursa: Ministerul Sanatatii

Studiul SAR: sanatatea romanilor in cifre

Potrivit studiului Societatii Academice Romane dat publicitatii la inceputul saptamanii, sistemul de sanatate romanesc se afla cu mult sub standardele Uniunii Europene. Iata cateva date furnizate in raport:<br><br>

Speranta de viata este cu 7 ani mai scazuta decat in UE

Romania are de 10-15 ori mai multi bolnavi de TBC decat media UE,

De 20 de ori mai multi bolnavi de hepatita A

De trei ori mai multi bolnavi de hepatita B

Cel mai mic consum de medicamente din Europa, cu exceptia Bulgariei.

Analizele de laborator ar putea fi platite de pacienti

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice (PALMED) atentioneaza ca, in semestrul IV al anului 2009, pacientii ar putea plati din propriul buzunar analizele si investigatiile. Desi acestea sunt, potrivit legii, gratuite, in conditiile in care sistemul medical nu mai dispune de fonduri, ele ar putea fi platite de catre pacienti.

PALMED avertizeaza ca furnizorii de servicii medicale sunt pusi in situatia de a refuza sa faca analize pacientilor care in mod normal ar trebui sa beneficieze gratuit de acestea si solicita reglementarea urgenta a acestei probleme.

Sursa: Evenimentul zilei

Simona Cocos va fi noul director general al Zentiva

Producatorul farmaceutic Zentiva a anuntat recent ca noul director general al companiei va fi Simona Cocos. Aceasta a ocupat anterior functia de Director de marketing al Sanofi-Aventis. Simona Cocos, care va prelua functia de la 1 octombrie 2009, va gestiona o companie cu o cifra de afaceri de 60 milioane de Euro si o cota de piata de 3,7%.  Noul Director General va raporta Consiliului de Administratie, condus de Dan Ivan, country head al Sanofi-Aventis. In ultimii trei ani, la conducerea companiei s-au succedat sapte persoane. Zentiva Romania este compania farmaceutica unde s-au inregistrat cele mai multe schimbari de CEO.

Sursa: Ziarul financiar

Romania, intrecuta de Albania in Indexul European de Sanatate

Romania se plaseaza pe locul 32 din 33 de tari europene in topul sistemelor sanitare, potrivit ultimului Index European al Sanatatii, publicat ieri. Printre elementele luate in calcul se numara timpul de asteptare pentru tratamente, operatii sau programari, gradul de informare al pacientilor si calitatea sistemului informatic. Singura tara europeana plasata in urma Romaniei este Bulgaria. Fata de Indexul de anul trecut, Romania a coborat 5 locuri, fiind depasita de tari precum Albania si Muntenegru. Pe primul loc se plaseaza Olanda, urmata de Danemarca, Islanda, Austria, Elvetia si Germania.

Sursa: Evenimentul zilei

32000 de ani de concediu medical acordati in 2009

Suma zilelor de concediu medical acordate in Romania in 2009 depaseste 32000 de ani, potrivit “Saptamanii financiare”. Pentru acestea au fost platiti din fondurile asigurarilor de sanatate 433 milioane de lei. Aproape 6 milioane de persoane, adica un angajat din trei, au beneficiat de concediu medical in 2009. Cele mai multe persoane care au solicitat concediu medical s-a inregistrat in Dolj (peste 100000 de persoane).

Sursa: Click

Sunt consultantul dvs. Pharmec, cu ce va pot ajuta?

Utilizatorii aplicatiei Pharmec pentru cabinete medicale vor putea intra instantaneu in contact cu consultantii specializati in rezolvarea problemelor medicilor de familie, odata cu lansarea, incepand cu 1 octombrie, a celui mai nou sistem de asistenta live. Pharmec, unul din liderii aplicatiilor soft medicale, lanseaza Centrul de suport ce va functiona prin comunicare text si audio prin Internet si prin conectare remote. Noul sistem va activa in paralel cu asistenta oferita in momentul de fata de agentii din teritoriu, prin diferite mijloace.

Prin simpla apasare a unei taste in program, utilizatorul din cabinetul medical va fi in contact direct cu noul serviciu de asistenta Pharmec. Acesta va putea fi apelat pentru orice problema legata de utilizarea aplicatiei soft medicala dar si pentru consultanta de specialitate in cabinet. Singura conditie este ca unitatea respectiva sa aiba o conexiune activa la Internet in momentul apelului.

Echipa Centrului de Suport este formata din specialisti distribuiti in intreaga tara, iar cererea utilizatorului va fi preluata automat de consultantul din zona cea mai apropiata de respectivul cabinet medical. Grupul de consultanti, alcatuit din peste 20 de persoane, s-a perfectionat in utilizarea metodelor inovatoare de help desk: conexiune remote, chat si comunicare audio pe Internet.

Sesiunea de chat si conectarea remote sunt complet securizate, gratie tehnologiei performante utilizate. Accesand Centrul de Suport Pharmec, medicii de familie din intreaga tara vor putea adresa pe loc orice intrebare si vor primi raspuns exact in momentul in care au o nelamurire legata de utilizarea programului.

Bugetul de sanatate are nevoie de 2,8 miliarde lei

Bugetul Sanatatii are nevoie de 670 milioane de euro (2,8 miliarde lei) pentru a acoperi necesitatile din sistem pentru semestrul al patrulea din 2009, potrivit presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Irinel Popescu. Acesta a spus ca a avertizat deja din primavara ca nu vor fi bani pentru semestrul al patrulea si a propus doua solutii pentru rezolvarea problemei: cresterea contributiei la fondul asigurarilor de sanatate la 7% sau largirea bazei de contribuabili. In acest moment, potrivit lui Irinel Popescu, 5 milioane de oameni platesc contributii pentru 20 de milioane. Irinel Popescu a mai declarat ca CNAS nu va accepta sa fie inchise spitale din lipsa fondurilor.

Sursa: Ziarul financiar

A&D Pharma achizitioneaza farmacii in strainatate

 

Grupul farmaceutic A&D Pharma a anuntat ca va achizitiona sase companii care activeaza in industria farmaceutica din Bulgaria, Poplonia, Ungaria, Slovacia si Repulica Ceha. Aceste achizitii vin in contextul in care A&D Pharma a preluat controlul asupra Ozone Laboratories. Companiile desfasoara activitati de import, marketing, vanzari si distributie de medicamente. Prin aceasta mutare, A&D Pharma devine un jucator regional pe piata Europei Centrale si de Est.

Sursa: Ziarul Financiar